Ulise

Intr-o zi, i-am citit lui N. un text publicat de mine în „Scânteia tineretului”, era prin 196o, în care mă adresam unei tinere părăsite de iubitul ei. Pe atunci, dramele personale deveneau subiecte de dezbatere publică. Eu m-am găsit să-i scriu despre Gorki, despre bucuria muncii dedicate societăţii, era cea mai crasă mostră de prostie pusă pe hârtie de un demagog tânăr. Eram foarte mândru de faptul că eram publicat, deşi numele îmi era puţin stâlcit. Corectorul nu era atent la nume, ci la conţinut. N. a izbucnit în plâns. M-am simţit ca un idiot ce eram. ”Ce barbarie”, a zis ea. Eu eram de altă părere. Mi se părea că fata respectivă juca teatru şi căuta să-şi facă „publicitate”, nu aveam încredere în sinceritatea şi dramatismul situaţiei. Şu astăzi cred că scrisoarea ei despre acel tânăr care o părăsise era o făcătură a vreunui redactor cu sarcini de la publicaţia patronată de „Scânteia” majoră. N. avea dreptate. Ce m-am băgat eu în chestia asta? Dar era o deosebire între noi. Ea nu visa ori nu credea că va fi scriitoare, iar eu eram pasionat de literatură. Ea privea totul cu seriozitate, iar eu eram captivat de jocul publicităţii. Nu s-a schimbat cu nimic. Au trecut cinci decenii, aproape. Acum trăim în democraţie, dacă povesteşti un viol, nu sperii pe nimeni. Acolo era vorba de un sărut. El o sărutase, ea a spus că este prea devreme, iar el a părăsit-o. Aceasta era povestea care trebuia să cutremure conştiinţa tinerilor utecişti.Mă simţeam grotesc, dar diavolul îmi cânta-n ureche blestematul, şlagărul, apoi mă privi mirat, fără maliţie, am simţit că scap şi de calviţie, din moment ce nu sunteţi cel din poveste, am să-i caut pe Pilade şi Oreste, i-am şoptit, diavolul răspunde, pot fi Îngerul, depinde unde stă observatorul, în ce timp, simt şi eu nevoia să mă schimb.Ferice de tine, Ulise, că ai gustat rătăcirea, noi, ceştilalţi, ce umblăm pe o cale dreaptă, cu ceasul legat de ureche, cu telefonul la brâu, să ne găsească oricine, chiar Circe ne poate suna, ferice de tine, Ulise, că nu ştii ce-ţi iese în cale, mergi ca un melc prin timp, iar faima ta e ca fulgerul, ferice de tine, Ulise, că amânat fericirea până la marginea calmă a insulei scăldate de iubire statornică., eşti prea fericit să fii om.