Satyricon 2

Mulțumirea de sine își răsucește mustățile, nevinovăția își ascunde chipul, conformismul caută să convingă, lipsa de minte face risipă, ne dicta profesorul rar, strălucea parchetul, trec pisici indolente, candelabrele trag  în jos tot Raiul, disperat strigă ceasul, festina lente, foamea renunță la om își bea ceaiul, penițele scârțâiau pe hârtie ca niște țipete mici de uimire.

Soldatul merge și ranița-n spate atârnă o tonă și jumătate, ”nainte e ceață, în spate e ceață, soldatul nu are nici creieri, nici față,  o bilă chilugă, doi ochi și o gură, ce poartă o continuă înjurătură, sub hainele groase, o inimă care așteaptă o veste, o nouă scrisoare, soldați au fost și bunicul și tatăl, și eu și băiatul ne numirăm soldatul, și lumea e mândră pe jumătate că merge soldatul cu ranița-n spate.

 

Hoinari, cerșetori, boschetari, proletari cutreierau drumuri pustii, uneori se târau, acum este timpul, abia e-nceputul, povestea prinde viteza luminii, trecură anii cei stranii,  pământul creștea, obișnuim să ieșim după cină, unde vrei să fugi? Câinii hămăie neprietenos, slujnicele se dezbracă în fața  patului gol, pereții sunt acoperiți cu solzi, hai să căutăm cunoscuți. Într-o seară au venuit doi străini – Dumnezeu și Sf. Petru. Unul spunea că e avocat, altul că e medic. Inculpații și bolnavii sau apropiat, erau tulburați, în munți nu mai vâna nimeni, noi eram vânații. Fiecare cu mica sa moșie, cât o gămălie. Jandarmul a luat fata, i-a făcut trei jandarmi mai mici. Dar el,  out-siderul, ciobanul o găsea atrăgătoare pe fată, a vrut să le dea foc la casă, s-a râzgândit, s-a îmbătat a uitat tot, l-au apucat durerile de dinți, a doua zi a atras-o într-o șură și a încercat să o violeze, nu a reușit, s-a rușinat, s-au rușinat amândoi. În acest timp, în societatea înaltă vedeam doamne bine hrănite, tineri tuberculoși, aghiotanți cu mustăți amenințătoare, multe aventuri și o puzderie de copii din flori cu nume de duci.

 

Priveam covorul cu pătrate concentrice, papagal refăcut după canoane estetice, ascultam geamătul mobilei retrăindu-și căderea și-un bâzâit în amiază măsurând încăperea. Trebuia să dorm după asprele legi ale creșterii, să dorm în loc să urc  pe boltă cu meșterii.

BORIS MARIAN

AFURISME

--

Fericiți cei săraci cu duhul, dar bogați în subconștient, acesta este talentul.

Lecție de modestie – ce importanță are dacă Homer sau Shakespeare au existat sau nu ?

Dacă mieii, vițeii, purceii nu trezesc mila, de unde milapentru om?

Ați privit ochii unui copil bătut?

Cuvântul poate fi pumnal, glonț, otravă, dar și panaceu.

Nu lăudați soarele, el există și fără noi.

Pe cel rău, binele îl înrăiește mai mult. O știu din experiență.

Cruzimea din texte face bine, dar nu acesta este adevărul căutat.

Adevărul este iubire.

Iubirile nu mor, se transformă.

Poți cunoaște un om în câteva minute sau niciodată.

Ura se hrănește din orice, chiar din ea însăși.

Femeia și bărbatul au aceleași drepturi, dar fiecare le înțelege altfel.

Nu există un labirint mai greu de străbătut decât sufletul femeii, dar merită.

Cavalerii, cu legile de acum, ar fi fost toți la închisoare,pentru omor calificat.

Adevărul nu este urât, urâți putem fi noi, uneori.

E bine să ascultăm femeile, dar apoi să judecăm la rece.

Laudele pot fi letale pentru artiști.

Trăncăneala este salvare pentru cei ce nu gândesc.

Fii circumspect față de anii ce vin.

A fi sau a nu fi nu este o întrebare, ci două, iarrăspunsurile sunt nenumărate.

Să fii cinstit și să te cheme Brutus?

Ca să rupi un trandafir îți trebuie fie curaj, fie pasiune.

În timpul vieții, poeții nu sunt luați în serios, iar după moarte sunt uitați. Unii.

A greși este omenește, a nu regreta este iar omenește, a repeta, tot omenește este, dar ce nu este omenește?

Minciuna nu are picioare lungi, dar poate alerga în patru labe.

Șantajul este puterea celui slab.

Un fost prieten nu ți-a fost prieten niciodată.

Întotdeauna va fi nevoie de cozi de topor, altfel nu ar exista topoare ( din fabule)

Când adevărul poate fi văzut și de un orb, tot se găsesc unii să-l nege.

Lașitatea și lingușirea sunt surori gemene. Urmează nedreptatea și crima.

Mare semn de generozitate – să-i dai dreptate protivnicului.

Când lupul mănâncă o oaie este o chestiune economică, dar când atacă și păstorul, chestiunea devine politică.

Dacă timpul ar avea zone , aș alege sudul.

Durerea nu are norme, moartea nu cunoaște opreliști.

Natura nu are nici o datorie față de noi.

Printr-o lacrimă totul se vede mărit.

Gândirea oamenilor este ca și zborul păsărilor, fiecare cât poate.

Aflați pe același Titanic și tot nu erau solidari.

Amatorii oferă cele mai mari surprize.

O poezie se desenează, se cântă, dar nu se scrie.

Cei care nu citesc poezie sau citesc în exces ( da!) nu pot fi cititorii mei.

Un rău sfetnic este ambiția, dar mai rău, orgoliul.

A nu ierta este prima etapă spre omucidere.

Cine fură de nevoie este un sfânt, cine fură din lăcomie merită o ghilotină.

Iubește la bătrânețe ca și cum ar fi prima oară.

Nu orice dragoste se transformă în ură, dar ura se naște și singură.

Păcatul originar nu a fost cel al cunoașterii, ci al duplicității.

O femeie poate fi frumoasă prin caracter, un bărbat este sigur urât prin caracter.

Cei care știu totul, nu știu nimic, dar nici cei care nu știu nimic,

nu sunt nevinovați.

Mi-a fost milă numai de omul ridicol, de handicapați nu mi-e milă, eu nu-i jignesc cu mila mea, încerc să-i iubesc.

Un câine poate fi generos, dar oamenii generoși pot fisuspecți, uneori.

Cine nu mă iubește nu este dușmanul meu, ci al său.

Pedeapsa pentru furt este invers proporțională cu suma furată.

Oamenii inteligenți nu scriu.

Dușmanul nu există decât în închipuirea noastră.

Atracția sexuală ne urmărește toată viața, de ce nu am crede că și istoria omenirii este un capitol de sexologie?

Cel mai inexplicabil este motivul atracției dintre doi iubiți.

Ușurința de a insulta un om este aceeași cu aceea de a-l ucide, adică fără regrete.

Singura șansă a suferinței este dispariția.

Nu este niciodată târziu să mori pe malul mării.

Nici o povară nu este repetabilă, ca și clipa.

Durerea nu are norme, moartea nu cunoaște opreliști.

Natura nu are nici o datorie față de noi.

În junglă este mai mult disciplină decât ne închipuim noi.

Legătura dintre iarbă și o stea este omul.

Sapi grădina, apoi sapi mormântul.

Nu poți urca mai sus decât muntele visat.

Petalele cad fără zgomot, ca unele morți neobservate.

Când zidurile plâng, omenirea este în pericol.

Pe cât este de puțin cunoscută, istoria evreilor este cea mai comentată, adeseori fals.

Am avut mitologie, apoi teologie, acum – tehnologie. Ce urmează?

Energie, analiză, sete și sarcasm – calități sau defecte?

Dulceața deznădejdii – o ultimă salvare.

Pe unii îi apasă o oboseală milenară.

Curios cum un artist, poet, eseist, iubitor de oameni,plante și animale poate ucide în serie., în masă.

Tăcerea are nevoie de ascultători.

Orice om se poate contrazice fie din interes, fie din lipsă de memorie.

Ca să demonstrezi un neadevăr îți trebuie talent.

Nu există poeți mici.

Nu există otravă nefolositoare..

Nu orice bâzâie , face miere.

Ruinele au și ele valoarea lor.

Să fii la fel de calm ca munții în amurg și-n zorii zilei.

Nimic mai nedrept decât un leu în cușcă, nimic mai josnic să-l batjocorești.

Floarea de cartof, rădăcina, cartoful fiert – o viață.

Dacă am ști ce viață duc vulturii, am prefera soarta porumbelului.

Descoperirea vieții de apoi ar fi cea mai valoroasărealizare științifică, restul nu contează.

Soarele nu știe că emite raze.

Visez o lume fără pronume posesive.

Nimeni nu-și pierde drumul în viață, doar și-l schimbă.

Cineva m-a comparat cu Dumnezeu, altul , cu Satana, se pare că există o confuzie.

Pentru animalele din curte, sărbătoririle sunt cele mai tragice evenimente.

Urechile și ochii tulbură mintea.

Nu-mi puneți o piatră pe mormânt, voi ieși în curând.

Unele idei nu le mai scoți decât cu creier cu tot.

Minciuna rodește în creierele cele mai reavăne.Mincinoșii „se prind” imediat.

Ambiția și fragilitatea te pot duce la sinucidere.

Cea mai banală idee este premoniția morții.

Iubim mierea și nu iubim albinele, numai pentru că înțeapă?

Animalele mari sunt mai puțin periculoase decât virușii.

Pistolul prietenului nu este prietenul meu.

Gardul cimitirelor nu este pentru morți, nici florile.

Pietrele de pe caldarâm au fost cândva mândri munți.

 

Ceasul a fost îngropat

 

Ceasul a fost îngropat, pe el  au crescut flori. Florile arată clipa, nimeni nu are nevoie de ceas. Ce clipă aparține dreptății? Cântece, melancolie. Confuzia de a nu face nimic. Obiectele devin palide. Stau departe lucinde cuțite. Un circar așteaptă fericirea. Omenire, privește-ți Fiul. Singurătatea pune în pericol sănătatea Dvs. Sunt prizonierul Dvs., doamnă, sau al vieții?  Nefericirea coboară maiestuos pe scări. Serenada s-a încheiat, trubadurii au fost bătuți la sânge. Țara care nu a fost niciodată. Era unul cu grade care își împușca subalternii. Jugul tătar a adus mult bine omenirii. Între mituri și recife plutim în neștiință. Comisarii mureau primii, de remușcare. Un cal a doborât un tanc, un tanc – un fir de iarbă. Un vapor cu copii a făcut înconjurul lumii și a zvârlit încărcătura în groapa comună. Să te ferești de un intelect putrezit în vechi noțiuni. Era un pan polski care trăgea cu alice în fundul țărăncilor urcate cu de-a sila în copaci. Îl chema Potocki. Femeile erau obligate să strige – cu-cu. Era un învățat în vechime care își bătea personal sclavii până la moarte. Unele războaie au pornit din cauza unui fotoliu rupt pe care a fost poftit să stea un  prinț. Richard Inimă de Leu a despicat sute de prizonieri ca să verifice dacă  nu a înghițit cineva bijuterii, obiecte de valoare. Armate  îmbrăcate cu aceleași uniforme s-au  decimat, iar victoria a fost a morții. Fără de margini este prostia omenească, nici Dumnezeu nu poate să o prevadă. Să nu uităm trandafirii copilăriei. Vântul se studiază la seral. Harapnice din alte vremuri, alte trupuri. Sunetul profund ce vine din subsoluri, ca și  miasmele. Grăbește, nu mai aștepta, nu mai veni, nu-i vremea ta. Așa a fost îngropat ceasul.

BORIS MARIAN  

Pohem 1

Ninge, iar temerile mele se risipesc, Don Quijote trece călare prin spațiul ceresc, ninge cu Sancho Panza, în glumă, în serios, durerile se adună în Țările Mai de Jos. Ingenunchez în propriile mele poeme, privind cum puritatea se cerne, se-așterne, viața mea se încheie, de mâine altcineva din ticva mea va să beie sânge de înger, de nea. Totul este să-ți păstrezi caracterul, spune profesorul părăsind parterul.Vorba ta e realitate, ai dreptate, spune State, învățații ne susțin , ascultăm și bem un vin, ei dezvoltă cugetarea, lacrima e ca și marea, ca și apa de Amara, eu studiam la școală ” Mara”, vin ideile vorbind, iarna vine c-un colind, instrumentul principal este coada unui cal, asta spun și Beranger, Bergerac și Carl Linne. Să fiu condamnat, închis, gonit,să fiu ucis prin calomnie, să flămânzesc ca un calic, dar nu mă lipsi de poezie, să fiu bolnav în parcuri, pe străzi, să fiu uitat de Iubire, de Ură, să nu mai aud, să nu mai am văz, Poesia, lasă-mi-o , Doamne, Te-ndură.
Haosul și noaptea n-au un cărăbuș, cum din moarte viața, cum de s-a urcuș? Astfel și poemul meu s-a-nfiripat dintr-o dislocare, cum s-a-nșurubat? Cum de merg nainte, unde, încotro? Cișmigiu-i verde ca și Fontainbleau. Bach și Buonarroti mă-nsoțesc la drum, scriu două-trei versuri pertinent, postum. Roze învechite, fără ghimpi, culori, cum din moarte, viața? Cum de mi-minor?
Un japonez din secolul IX – Aievea sau în vis de-am putea noi doi petrece o noapte-mpreună, ne-ar ferici nespus de mult doar ceasul când se-ntunecă. In secolul IX , Europa era aproape analfabetă. De ce să ne mirăm de „miracolul” japonez? Un om ce admiră florile grădinii mele mă vizitează des, dar după veştejirea lor cred că-i voi duce dorul. Este drept că erau barzi şi în Europa, dar nu de aceeaşi fineţe. Iar până la Villon era departe.
Boris Marian

Samsa

Orbiți de bordurile înalte, suntem insecte, nu? Așa gândește Samsa. Traverse peste miraj. Sărutul – abandon într-o gară. Încotro, Cotroceni? Coceni, înjurături, insulte,  minciuni, ură, toate s-au revărsat începând cu 25 decembrie 1989, când sângele dictatorului s-a  transformat în venin. Veninul a devenit hrana cea de toate zilele. Democrația s-a prostituat de bună voie, face epocă. Păr de lup crește în locul grâului.  Se nasc vârcolaci și scheaună discursuri politice.   Foștii călăi  dau soluții, promit șanse, se luptă cu propriile coșmaruri, dacă le au. Copacii s-a transformat în oameni și oamenii în copaci.  Capetele de lemn sunt la mare căutare. Intelectualii au devenit „dușmanii poporului”. Agramatismul de stat a luat locul gramaticii. Bucureștiul s-a umplut de miasme din vremea ciumei lui Caragea. Aurul curge pe străzi, banul nu are miros.  Bunicii se miră și mor.  Posibila moarte merge în urma nostră, câine credincios, avem febra orașului, fetele ne uită, se mărită cu bancheri. Copiii  râd ca ciclamele. Mai este și mierla, mai e geometria stelară, cândva mâncam colivă la Mănăstirea Antim. Fumam în toaletele liceului Sf. Sava. Acum fug de moarte, iar ea este amanta neconsolată. Adevăratul curaj este să vezi pământul pârjolit și să speri până la disperare.

BORIS MARIAN

 

MERITĂ

Merită să te sacrifici pentru poezie. Este un bun comun, o patrie. Aici nu cresc flori artificiale, iar buruienile au valoarea lor, sunt vii. Succesiune, resurse, notar, mortar, rude crude, pensiune, morții bogați sunt apreciați. Am ascultat o poveste uluitoare despre o pisică împărțită în patru oscioare. Dar să revenim la succesiune, tu iei nasul mortului  și-l duci la Fiume, eu iau un pantof  a la Stroganoff, cu votcă absolut poloneză de la ambasada hotentoteză. Ce-mi place mie cum citește notarul, nătărăul și justițiarul, placizii cu plăci în gură, piloți și pilotele de anvergură, plagiatorul are o plagă, o ascunde și-i este dragă. Ce bine te învață experiența și ce frumos e drumul spre Florența și ce  ușor se lecuiește orice boală, „ Eu n-am să dau la nimeni socoteală”. Doi stâlpi susțin azi lumea-n neclintire, onoarea roz și-albastra mea iubire de viață, de prieteni, iară soarta îmi este chiar amantă, asta-i partea cea bună, cunoscută de Candide, pentru că, Doamne, tu ești lector ipocrit, îmi recitești poemele, zâmbești, în ochii Tăi eu văd că nu mă crezi .

 x x x x x

Ordine și pace, cine le face? Poate moartea? Morții nu fură, nu mint,  nu ucid. Cine zace ghemuit sub granit?  Aburul vinului, visului, aburul, printre ruine, copacii, laurul, vin păsări, câini vagabonzi, se nasc pui, am sărutat o fată  beat cui, cândva scriam, descriam căprioare, de dincolo a venit albastră scrisoare, spunea defectul ce e plictis  mare în locul zis paradis, să-i trimit cărți, le-am pus sub o lespede, zilnic o carte nouă și netedă, am aflat, le citea un șoarece, cu doctoratul să facă n-are ce.

 x x x x x x x

 

Între noapte și joc se află omul. El alege, el este ales. Ce reprezintă dictatorii. Victoria nulităților care au precedat alte victorii. Geniul și genunchiul. Cedarea cerului. Fronda frunților.