Vot de blam cu avertisment

 

Era prin 1983, mă aflam, împreună cu câteva mii de cetățeni ai patriei noastre socialiste în fața Sălii Polivalente, cu spatele la Bulevardul Constantin Brâncoveanu ( nu știu de ce nu scrie și Vodă, cum scrie la Mihai Eminescu, poet, atât), Ascultam, adică trebuia să ascultăm la  difuzoare  cuvântarea tovarășulșui secretar general Nicolae Ceaușescu ( strig în mine, râzând, urrrrraaaaaa!) . Ne vorbea despre pacea mondială, despre arme nucleare și alte asemenea chestii. Nu știu de unde vorbea, noi căscam ochii și urechile la difuzoare. Am scos o revistă și, fiind mai la margine, am început să citesc tacticos, când a apărut un zdrahon  în costum fin, stofă englezească-

- Ce faci, tovarășu”, aici?

-Nimic

- Cum  nimic? Văd că citești.

- Da.

- Cum da? Așa respecți dumneata conducerea Partidului?

-Păi?

- Niciun păi, cum te cheamă?

- Mehr.

- Și mai cum?

- Boris.

- Aha, dar membru de partid ești?

- Da.

-N-ai să mai fii, dă-mi buletinul.

- Nu ți-l dau, am răspuns enervat.

- Bineee, ia să vină miliția. Bă, vino aici, strigă  ștabul, că așa părea,  ia buletinului tovarășului. Am dat buletinul unui  milițian amărât, ușor speriat.

- Unde lucrezi? Continuă șeful.

- La DANUBIANA.

- Aha, ai să treci pe schimburi,

- De ce?

- Ai să vezi dumneata de ce.

A plecat, s-a încheiat prima fază.  A urmat prelucrarea la locul de muncă, adică la Centrala industrială. Unii colegi mi-au spus – cum dracu” ai ajuns să te cerți cu secretarul economic pe sector? Directorul m-a întrebat dacă nu am înnebunit. Am cerut o audiență la comitetul municipal PCR, eram hotărât să mă apăr. După o anticameră de circa o oră și jumătate, m-a primit un individ șters care nici nu m-a întrebat ce vreau, doar a spus –

- Nu ai dreptate, tovarășu”, comitetul de la voi decide.

Bun, s-a organizat o adunare cu membrii de partid din Centrală, secretar fiind un fost tablonist  de la secția Amestecare, un tip viclean, tupeist, dar cu care nu am avut nimic de împărțit. Mi-a spus

- Eu te-aș da afară.

La adunare a cerut vot de blam cu avertisment, adică  ultima sancțiuyne înaintea excluderii. Cineva a relatat „incidentul”,mulți nu au înțeles „gravitatea” situației. S-a ridicat un tip mai dibaci și a explicat că a citi nu este o acțiune inconștientă,  exprimă o atitudine, bla, bla, bla. După 1989, omul a ajuns mare în politică, de altfel mai fusese, dar era la DANUBIANA  în 1983, trimis la munca de jos, fluierase pe undeva și dorea să se reabiliteze. S-a pus la vot sancțiunea, de trei ori s-a repetat, numărătoarea o făcea tot un coleg de al meu, care a zis la urmă, gata, sunt peste jumătate. Aiurea, dar a mers. Nu m-a supărat sancțiunea cât faptul că pentru ea au votat și așa ziși prieteni, că prietenulș la nevoie …Mai mult, eram propus pentru o deplasare în Coreea de Nord, deci stat socialist, dar același, veșnic secretar a spus –

- Cum să meargă în străinătate, acesta ne face de râs.

Nici nu știa pentru ce eram trimis. Vorba lui de analfabet era sfântă. Ok?

BORIS MARIAN MEHR  

Sconcsul

Cum este numele așa este și ființa. Sconcsul nu are nație, religie, tradiții, nu iubește alți sconcși, ba îi și blestemă, că nu e el singurul.  Calomniază, se înfrățește cu tâlhari, apoi îi trădează, este delator, din moștenirea anilor „roșii”, trimite scrisorele cu picturi celebre, stă undeva, ascuns într-un podiș, de acolo trimite rachete sol-aer-sol, rachete care miros mai urât decât el. Are zece cetățenii, este prieten cu peștele mort, iar el când moare, mormintele din jur se golesc, decedații o iau la goană  peste câmp.  Când îl întrebi de ce este sconcs și nu altcineva, se uită la tine, nevinovat și o tulește lăsând o duhoare istorică. De înălțime, nu are mai mult de 170 de centimetri, se consideră un sconcs liber, adică face mai mult ce vrea el, călcând și pe cadavre, pe unele le devoră cu mare plăcere. Il doare undeva de ce zic alții despre el, deși, în suflet, dacă îl are, și-ar dori să fie adulat. Nu este o imagine, el există, greu îi suporți blana gri, botul de șobolan. Poate că a fost cândva pasăre? Un urmaș al reptilelor zburătoare? Nu de alta, dar este mereu balonat. Mereu liniștit, i se citește mulțumirea de sine, are contacte cu persoane alese, nu știu cine sunt ele. Or fi sconcși deghizați? Are ochii lipiți de frunte, uneori îi schimbă ca pe ochelari. Dar el nu are frunte, creierul este dat spre ceafă.  Zâmbește, ține o mască în mână, în tinerețe a fost actor. Se spune că sconcsul a fost cândva un prinț frumos, dar și-a trădat iubirea de dragul  banilor. Mă rog, cine nu are nevoie de bani? Numai nebunii. Iubita lui se numea Euridice, iar el semăna cu Orfeu.  Știa să cânte din gheare, avea gheare încă de atunci. Euridice s-a prăpădit într-o beție, după ce i-a reproșat că a trădat-o  pentru o partidă mai bună cu o urmașă a dihorului. Euridice l-a blestemat înainte de moarte, el s-a acoperit imediat de o blăniță gri, a rămas drept în picioare, dar  arăta ca un sconcs, vă rog să mă credeți.

BORIS  MARIAN