Rău
Mă simt groaznic. Mor. Rar mi se întâmplă să mă simt astfel. Nimeni nu mă ia în serios, nici chiar eu şi totuşi ...Aş vrea să adorm definitiv. Mă doar toate părţile corpului. Cine spune că nervii nu te dor, minte. Unde voi ajunge? Fericire? Cine are nevoie de ea? Aş vrea să mă simt normal. Nu pot. Să vedem. SOS, Monalisa!Decât să turuieşti făcînd pe pe înţeleptul, mai bine bei sake, din ochii tăi să curgă dulci lacrimi de beţie. Astfel scria Otomo Tabito, poet japonez din sec. VII e.a. Orice adevăr este simplu. Nu este aceasta o dublă minciună? Intreabă Nietzsche. Ajută-te pe tine însuţi şi toată lumea te va ajuta, acesta este principiul iubirii aproapelui. Poate fi tragic un măgar? A pieri sub o povară pe care nu o poţi nici duce,nici abandona. Cazul filosofului. Nu te comporta ca un laş faţă de acţiunile tale. Nu le abandona, odată ce le-ai început. Remuşcările conştiinţei sunt indecente.Există lucruri pe care nu vreau să le ştiu. Inţelepciunea pune limite până şi cunoaşterii. Soarele apune, stele strălucesc, nu se aude cântul, între vest şi est, luna îţi zâmbeşte, florile petrec la o nuntă care e doar un feed-back. Cu cât sunt mai tandru cu Adelina bat-o vina, cu atât temperatura ei scade, Adelina este de gheaţă, ca în poveştile ruseşti, am să+i spun Angelica, marchiza îngerilor, a plângerilor, din strada Crângului, pe muchea Parângului, unde ciobănaşul îşi găseşte naşul, naşul morţii mele, bombe şi şrapnele.
Colegialitate
Obosit de perversiunea colegială, vin acasă cu speranţa unei relaxări. Mă gândesc la viaţa dublă, ca o scală, mă gândesc la Aladin şi Adelina, alte zări. Mă gândesc la X. că-mi spune-ntr-una că scriu mult şi prost, că-s grafoman, că sunt nimeni, dar cum poate nimeni să mai scrie, să trăiască dintr-o pensie şi-un ban. Cine spune, zic copiii, ăla este, prost e că mai sunt şi pupători mai din faţă, mai din spate, nu contează, toţi suntem ba ierbivori, ba carnivori, totul este, prin coprofagie să n-ajungi tu însuţi ce mănânci, mult iubite frate, drag , cuminte să nu râzi acum, apoi să plângi.
I-am adresat aceste rânduri unui şefuleţ, pe care-l iubesc eu mult de vreo câteva luni, iar el mă iubeşter şi mai mult, la fel şi unei colege pe care de mult am vrut să o pun pa lunct şi nu am reuşit, pentru că ea este singură un punct. Se crede mare, dar este un punct. Ce spune Baudelaire de george Sand? Că este o mare proastă. Dar este posedată de Diavil, care o face să creadă că are inimă bună, că are bun simţ. Iar despre Voltaire – ca toţi puturoşii ura misterul. Excelent. Mai rău vorbeşte de Biserică - neputând să suprime iubirea a vrut măcar s-o dezinfecteze şi a înventat căsătoria.
I-am adresat aceste rânduri unui şefuleţ, pe care-l iubesc eu mult de vreo câteva luni, iar el mă iubeşter şi mai mult, la fel şi unei colege pe care de mult am vrut să o pun pa lunct şi nu am reuşit, pentru că ea este singură un punct. Se crede mare, dar este un punct. Ce spune Baudelaire de george Sand? Că este o mare proastă. Dar este posedată de Diavil, care o face să creadă că are inimă bună, că are bun simţ. Iar despre Voltaire – ca toţi puturoşii ura misterul. Excelent. Mai rău vorbeşte de Biserică - neputând să suprime iubirea a vrut măcar s-o dezinfecteze şi a înventat căsătoria.
George Sand
Toată lumea ştie ce este ura şi ce este prostia, mulţi le pun în practică şi chiar cu succes. Inteligenţa fuge de ele ca de dracu”. Un vecin s-a aruncat de pe bloc şi a distrus o maşină. Şoferul a înjurat mortul. Ură şi prostie. Pomii înfloriţi s-au înfiorat.Câinii au raportat cazul patronului lor, Dumnezeul câinilor. Drumul sumbru, umblu suplu, numai cuplu, doar quadruplu, sunt bolnav îmi spune un slav, cam slab, cam sclav, bizar şi hazar, adică are haz, yoga este o călătorie în rărunchii lui Ilie, aţi auzit de călătorii cavaleri sferici? NU, sunteţi feerici. Vântul jerpelea copacii, vorbeşti prostii de te apucă dracii şi te duc în faţa lui Habacuc. Habacuc nu este o sperietoare pentru copii, este un sfânt ca un ceas fără cuc, unii îi spun Avacuch, vine de la tatăl cucilor. Poate să însemne şi cucul cel mare, adică El – Cucul. Dumnezeu este Cucul . Baudelaire, marele depravat spunea lucruri esenţiale .- Clipă de clipă suntem striviţi de ideea şi de senzaţia timpului. Şi nu există decât două mijloace de a scăpa de acest coşmar- de a-l uita – Plăcerea şi Munca. Nimic nu se face decât puţin câte puţin. Intre mine şi Adela – Adelina se instalează o tandreţe pe care nu am mai simţit-o demult. Gustul muncii, cine nu-l simte, este condamnat la plictis, depresie.Baudelaire despre George Sand- merită de reţinut – Cândva făcea contramorală, acum este moralistă, de aceea nu este artistă, are faimosul stil curgător, drag burghezilor. E proastă, greoaie, flecară..... are aceeaşi profunzime de judecată şi aceeaşi delicateţe ca şi portăresele... Dragostea ei pentru muncitori . Dar ce nu spune? Unde este bietul Chopin? Ar muri de necaz, dar este adevărat că scriitoarea şi-a cam bătut joc de el şi de Musset. Baudelaire o numeşte „latrină”. Omul este groaznic. Sunt un înger pe lângă răutatea acestui poet genial. Cred că l-a tratat cu dispreş, el tânăr, ea deja mult trecută, frumoasă nu a fost niciodată, tupeu avea, scriitoare era de mâna a treia. Am citit cu greutate un roman al ei, eram la armată. Este plictisitoare. Dar nici chiar aşa.
Afon
Si , Doamne o iubea, iubea, veni un corb de peruzea, şi i-a spus fetei, mai găseşti băieţi din ăştia, ca-n poveşti, ea asculta şi se-nşela, găsind un drac, o fiară rea, aveau o fiică, fata lor plecă pe unde sunt condori, ea a rămas ca la-nceput, mai singură, viitorul crud s-a prefăcut într-un prezent, uneori timpul e absent, de ce mi-ai dat un sfat prostesc, pe corb l-a întrebat, discret, corbul a râs şi a zburat, povestea eu o am preluat din viaţa mea, din viaţa ta,şi, Doamne, tu nu ştii de ea, în versuri Tu o înţelegi, dar nici n-ajuţi, nici nu alegi. Scoica fredona un cântec, caii-cometă se unduiau, taci, nemernico, strigă titanul-afon, steaua mea mi-a făcut cu ochiul, am urcat la ea cum ai urca într-un lift transparent, am îngenuncheat, dar genunchii mei se sprijineau de aer,umbrele râdeau nebune, stărnite de iubirea noastră interzisă. Doru. Sunt obosit.
Oboseală
Poem pentru Madeleine
În amintirea madlenelor mâncate la bufetul spitalului
S-au golit nopţile toate,
Cufere cu galbeni, sparte,
Se mai văd urmele dinţilor
In pernă, craterul viselor,
Pe scândurile rupte, licheni
Au crescut, şerpi leneşi, Madeleine,
Se-nvârt palele, orele, zorii,
Unde ne sunt îndurătorii?
Spuneai să fim buni, dar ce bem
Inainte de moarte, Madeleine?
De privesc în sus, nu se vede
Nici un duh, cine poate , mai crede,
Cine nu, se întoarce cu faţa
La perete, în geamăt. Şi-ngheaţă.
BORIS MARIAN
În amintirea madlenelor mâncate la bufetul spitalului
S-au golit nopţile toate,
Cufere cu galbeni, sparte,
Se mai văd urmele dinţilor
In pernă, craterul viselor,
Pe scândurile rupte, licheni
Au crescut, şerpi leneşi, Madeleine,
Se-nvârt palele, orele, zorii,
Unde ne sunt îndurătorii?
Spuneai să fim buni, dar ce bem
Inainte de moarte, Madeleine?
De privesc în sus, nu se vede
Nici un duh, cine poate , mai crede,
Cine nu, se întoarce cu faţa
La perete, în geamăt. Şi-ngheaţă.
BORIS MARIAN
Mona, Mamona
Trăiești o viață, pare un mileniu, căci mii de griji te cheamă, te frământă, e scurtă dimineața, iar amiaza e și mai scurtă, noaptea e flămândă. Atunci aprinzi o lampă-n întuneric și scrii precum chinezii antici fluturi, ce zboară în lumină, fără teamă, de grija morții, împăcat te scuturi. Domnul Edison, celebrul, nu vorbește despre morți, are el o socoteală, nu-l cunoaște pe Helmholz, orice electron pătrunde simultan, pe două căi, dar de unde ne vin unde? Știrile ne fac mai răi.Astăzi, plin de energie, mâine un mormânt din lut, mai gândești pe năsălie ce-a fost bine în trecut? Ce n-a fost, va fi desigur, nimeni nu-i la adăppost, Dumnezeu încă e singur și își caută un rost. Oamenii-n teatru privesc cum umblă, cum se ridică și se scufundă suflete ca-ntr-o judecată de apoi, își zâmbesc din colțul buzelor moi și-apoi se-mbulzesc să-și scoată paltoanele, să-și scoată mai repede din teatru doamnele, iar când își pun pășăriile simt o ciudată rezistență, de ghimpi, „Ași, o aureolă nu prea gravă”, își spun repezindu-și trupul în stradă.„Bună dimineața”, îi spun profesorului, el face calcule mistice, pe masa lui este o vază cu citrice, claviculele profesorului sunt moi, pe umerii lui stă cifra doi, pe creștet – coroana înțelepciunii, iar în fereastră ard petunii.
Kol Kavod
Cum se scoală un om de 68 de ani, de dimineaţă? Îl dor şalele parcă a lucrat în port. Este uşor prost dispus, face recapitularea zilei de ieri. Şi-aminteşte că un tip cu un nas roşu, borcănat, sucit, semânând a organ sexual , lăcrimos, îl întreabă cum de a acceptat să i se dedice o seară de poezie, că doar nu este prea cunoscut. Are dreptate. Iniţiativa aparţine unui supravieţuitor la Trenului Morţii Iaşi-Podu Iloaiei, ca să nu amintim de ceea ce a scris un alt supravieţuitor din Canada că sunt un Heine al zilelor noastre, ceea ce mi-a trezit o mare jenă. Dar aşa sunt oamenii la o anumită vârstă, fie te ignoră, fie te laudă ca să creadă că au de a face cu somităţi. De fapt prea puţini citesc poezie, unii nu au citit decât în şcoală, obligatoriu.Mai interesante sunt naraţiunile vorbite, citite. Ce am de gând să fac astăzi? Mă întâlnesc cu foşti colegi, nu i-am văzut , pe unii de 5o de ani. Am avut doi prieteni, unul a murit de mult, altul nu vrea să vină, este savant atomist, a fost la Dubna.Restul nu mă interesează, dar momentul este unic,nu-l scap. In poza trimisă, eu stau jos, pe o banchetă, mic, slab, nu semăn cu mine, deşi soţia mă recunoaşte.Mă gândesc la A.. Ce face? Doarme. Ce e în mintea ei? Niciodată nu vom şti. Amintirea ei mă excită, aproape fiziologic, dar nu mă înţeleg cu ea deloc. Ne-am jignit reciproc cât încape,dar nu mă pot rupe de ea, deşi este vicleană, ascunsă, crede că este pură, este uneori inteligentă, alte ori vorbeşte tâmpenii, dar şi eu vorbesc, toţi vorbim.Bine că nu scrie, altfel ne-am certa şi mai tare.
Din cele spuse de rabinul D.Şafran rezukltă că fiecare veac ne readuce la forma primară. Adevărata credinţă o vom întâlni în altă viaţă.Omul este unica fiinţă care navigheazpă între vis şi realitate. Omul făurit din pământ a fost la început suflet, de aceea este nemuritor.Cred ce spune rabinul David Şafran.Kol Kavod. Cinste lui.
Din cele spuse de rabinul D.Şafran rezukltă că fiecare veac ne readuce la forma primară. Adevărata credinţă o vom întâlni în altă viaţă.Omul este unica fiinţă care navigheazpă între vis şi realitate. Omul făurit din pământ a fost la început suflet, de aceea este nemuritor.Cred ce spune rabinul David Şafran.Kol Kavod. Cinste lui.
Minciuna
Nu-i frumos despre un om drag să spui că minte. Minciuna a apărut ca o armă de apărare, apoi de atac, apoi mijloc de jaf. O întreagă istorie. Ce este ciudat că mincinoşii se supără când le spui direct ceea ce sunt. Consider că nici o minciună nu se justifică. De aceea nu-mi place jocul de poker. Şahul este un joc cinstit. Dur, dar cinstit. In 1961, A.era îndrăgostită de mine, în 1962, la venirea mea din M. era şi mai . Apoi, în 1963, brusc s-a răcit. Este drept , că deşi ţineam la ea, mă puteam îndrăgosti de oricine, nu eram încă bine „fixat”. Totuşi, ca pentru un test, i-am propus să ne căsătorim.Nu era prea entuziasmată. Avea doar 19 ani. Avea dreptate. M-a expediat. Am venit iarna, mi-a spus că face revelionul cu alţii. Am înghiţit în sec. In 1965, primăvara s-a trezit brusc că doreşte o reluare a relaţiilor. Era tardiv. Prima minciună şi cea mai gravă, aşa mi s-a părut, a fost că a afirmat , nu înţeleg nici acum de ce , că eu aş fi fost cel care am părăsit-o. Tocmai eu, care am suferit mult, desigur, din orgoliu, din cauza gestului ei. Acum spune că am fost dragostea ei, că i-a spus cineva că relaţia noastră a fost „rară”. Am păstrat în memorie clipele petrecute cu ea, două vacanţa am fost nedespărţiţi. Atât. Se spune că cine trădează o dată, poate trăda de o sută de ori. De aceea cei care îşi trădau monarhul, erau executaţi de următorul, care beneficia de trădarea şambelanului. Urăsc trădarea, nu-i iubesc pe trădători. A.. este un caz special. Nici acum nu-mi explic atracţia pe care o exercită asupra mea. Nu am încredere nici acum în ea, nu-mi place discreţia ei, nu o apreciez, pentru că eu sunt un prost, de la cuvântul rusesc, prost, simplu. Eh, A. o să te judece Domnul, eu nu am cum. Am cunoscut diverse persoane, femeile mint mai rar decât bărbaţii, dar şi când mint, mint groaznic.De pildă P. nu minte, dar este prea bolşevică. Metaforic vorbind. Nu mă distrează. Nu are umor. Este crudă, cred că unchiul ei a exprimat cel mai bine caracterul familiei.Se spune că era perfid. Cred. O făcea din interes şi din linearitatea „ondulatorie” a aşa zisului pcr.
După 50 de ani
După 5o de ani
După 50 de ani Sf.Sava este neschimbat, doar că nu se mai numeşte Nicolae Bălcescu, spre bucuria sfinţilor. Colegii din cele patru clase, ABCD sunt toţi, aproape toţi albiţi, cheliţi, mai scunzi. Unul , Şeriful, care mi se părea frumos şi înalt, arată ca un fermier, locuieşte în Dublin, este directorul a patru sucursale din patru continente, poartă o pălărie de .. şerif. Simpatic, pare foarte bogat. Politicianul LB nu mai este la partidul mult iubit de proştii din Cişmigiu, discută calm, îmi place, este răcit , altfel s-ar fi pupat. Un altul este greu de recunoascut fiind foarte mult îngrăşat, cred, chestiune hormonală, o somitate în matematică, şef de catedră la Poli. Prietenul meu bun, de la care am luat pseudonimul vine mai târziu, este fercheş, are trei fete, nu-mi spune ce fac, el seamănă acum cu tatăl său, fost colonel, fost combatant pe malul Donului, în campania lui Antonescu, am ţinut mult la acest coleg, mi-a fost singurul exemplu de om de cultură, acum este atomist, profesor universitar, pare absent.Profesorii au murit toţi, nu-mi pot închipui că frumoasa de la germană a murit, eram toţi înamoraţi de ea. In clasă este gălăgie, mulţi vorbesc peste bănci, indisciplinaţi, unul declară că a plecat în 73 pe Coasta de Azur şi de atunci nu a mai făcut nimic. Râde, adică ne râde în nas, adică, băi proştilor, voi munciţi. Nu prea văd oameni săraci. Trei sunt stomatologi, alţii au firme comerciale. Din clasa mea unul a murit în 1966, într-un accident de CF, altul din cauza băuturii, pictor de talent, dar slab din fire, altul , prieten cu Nichita Stănescu, a murit şi el, altul, fost prof.univ la litere a murit acum trei ani, ş.a. Cam şase din fiecare clasă de 30 de elevi s-au prăpădit. In acest ritm, în 25o de ani ne ducem toţi, dacă nu murim odată.Sala de gimnastică-sport-baschet se numeşte Stelian Gheorghiu, profesorul pe care l-am înjurat de mamă şi am fost eliminat trei zile, dar nu mi-a spus omul nimic. Era de treabă.Incredibil, unii nu s-au schimbat totuşi deloc, nici eu, am impresia. Ciudat, elevii slabi s-au descurcat , material, mai bine decât cei cu note mari.Concluzia – să nu tragi tare la liceu, să înveţi de la şmecheri ce este viaţa. Bănuiesc că nu mai am ce vorbi cu nici unul dintre foştii colegi. De altfel în afară de TM, nu am ţinut la nici unul.
După 50 de ani Sf.Sava este neschimbat, doar că nu se mai numeşte Nicolae Bălcescu, spre bucuria sfinţilor. Colegii din cele patru clase, ABCD sunt toţi, aproape toţi albiţi, cheliţi, mai scunzi. Unul , Şeriful, care mi se părea frumos şi înalt, arată ca un fermier, locuieşte în Dublin, este directorul a patru sucursale din patru continente, poartă o pălărie de .. şerif. Simpatic, pare foarte bogat. Politicianul LB nu mai este la partidul mult iubit de proştii din Cişmigiu, discută calm, îmi place, este răcit , altfel s-ar fi pupat. Un altul este greu de recunoascut fiind foarte mult îngrăşat, cred, chestiune hormonală, o somitate în matematică, şef de catedră la Poli. Prietenul meu bun, de la care am luat pseudonimul vine mai târziu, este fercheş, are trei fete, nu-mi spune ce fac, el seamănă acum cu tatăl său, fost colonel, fost combatant pe malul Donului, în campania lui Antonescu, am ţinut mult la acest coleg, mi-a fost singurul exemplu de om de cultură, acum este atomist, profesor universitar, pare absent.Profesorii au murit toţi, nu-mi pot închipui că frumoasa de la germană a murit, eram toţi înamoraţi de ea. In clasă este gălăgie, mulţi vorbesc peste bănci, indisciplinaţi, unul declară că a plecat în 73 pe Coasta de Azur şi de atunci nu a mai făcut nimic. Râde, adică ne râde în nas, adică, băi proştilor, voi munciţi. Nu prea văd oameni săraci. Trei sunt stomatologi, alţii au firme comerciale. Din clasa mea unul a murit în 1966, într-un accident de CF, altul din cauza băuturii, pictor de talent, dar slab din fire, altul , prieten cu Nichita Stănescu, a murit şi el, altul, fost prof.univ la litere a murit acum trei ani, ş.a. Cam şase din fiecare clasă de 30 de elevi s-au prăpădit. In acest ritm, în 25o de ani ne ducem toţi, dacă nu murim odată.Sala de gimnastică-sport-baschet se numeşte Stelian Gheorghiu, profesorul pe care l-am înjurat de mamă şi am fost eliminat trei zile, dar nu mi-a spus omul nimic. Era de treabă.Incredibil, unii nu s-au schimbat totuşi deloc, nici eu, am impresia. Ciudat, elevii slabi s-au descurcat , material, mai bine decât cei cu note mari.Concluzia – să nu tragi tare la liceu, să înveţi de la şmecheri ce este viaţa. Bănuiesc că nu mai am ce vorbi cu nici unul dintre foştii colegi. De altfel în afară de TM, nu am ţinut la nici unul.
Obsesia
Nu-i frumos despre un om drag să spui că minte. Minciuna a apărut ca o armă de apărare, apoi de atac, apoi mijloc de jaf. O întreagă istorie. Ce este ciudat că mincinoşii se supără când le spui direct ceea ce sunt. Consider că nici o minciună nu se justifică. De aceea nu-mi place jocul de poker. Şahul este un joc cinstit. Dur, dar cinstit. In 1961, R.era îndrăgostită de mine, în 1962, la venirea mea din M. era şi mai . Apoi, în 1963, brusc s-a răcit. Este drept , că deşi ţineam la ea, mă puteam îndrăgosti de oricine, nu eram încă bine „fixat”. Totuşi, ca pentru un test, i-am propus să ne căsătorim.Nu era prea entuziasmată. Avea doar 19 ani. Avea dreptate. M-a expediat. Am venit iarna, mi-a spus că face revelionul cu alţii. Am înghiţit în sec. In 1965, primăvara s-a trezit brusc că doreşte o reluare a relaţiilor. Era tardiv. Prima minciună şi cea mai gravă, aşa mi s-a părut, a fost că a afirmat , nu înţeleg nici acum de ce , că eu aş fi fost cel care am părăsit-o. Tocmai eu, care am suferit mult, desigur, din orgoliu, din cauza gestului ei. Acum minte că am fost dragostea ei, că i-a spus cineva că relaţia noastră a fost „rară”. Am păstrat în memorie clipele petrecute cu ea, două vacanţa am fost nedespărţiţi. Atât. Se spune că cine trădează o dată, poate trăda de o sută de ori. De aceea cei care îşi trădau monarhul, erau executaţi de următorul, care beneficia de trădarea şambelanului. Urăsc trădarea, nu-i iubesc pe trădători. R. este un caz special. Nici acum nu-mi explic atracţia pe care o exercită asupra mea. Nu am încredere nici acum în ea, nu-mi place discreţia ei, nu o apreciez, pentru că eu sunt un prost, de la cuvântul rusesc, prost, simplu. Eh, R. o să te judece Domnul, eu nu am cum. Am cunoscut diverse persoane, femeile mint mai rar decât bărbaţii, dar şi când mint, mint groaznic.De pildă N. Nu minte, dar este prea bolşevică. Metaforic vorbind. Nu mă distrează. Nu are umor. Este crudă, cred că unchiul ei a exprimat cel mai bine caracterul familiei.Se spune că era perfid. Cred. O făcea din interes şi din linearitatea „ondulatorie” a aşa zisului pcr.
Nevoia de minciună
Cineva, un fel de şef, termen pe care eu îl echivalez cu faraon, sergent, clovn, a fost în Prusia regele-sergent,Fuehrer, mă rog, orice, a spus de curând că aş fi un nimeni, ceea ce , sincer, m-a amuzat, în copilărie mama mi-a povestit că Polifem a fost întrebat de zei cine i-a scos ochiul, iar acesta, slab cu intelectul, a răspuns – Nimeni, aşa cum i se prezentase Ulise . Povestea mi-a plăcut şi o ţin minte. Deci a fi nimeni este imposibil, în rusă există un termen mai injurios, nichtojnosti, adică ceva aproape nimic, ceea ce este mult mai exact.Cine consideră pe un semen al său aşa ceva este fie paranoic, fie nu cunoaşte etimologia şi elemente de semiologie. Vid nu există, nimeni nu există, dacă un semen există, a-i nega existenţa echivalează cu o execuţie. Oare asta a vrut să spună şefuleţul? Bănuiesc că se jenează. Ca să nu spun că nu este în nici un caz unul dintre marii creatori ai lumii, ai Europei, ai României, ai secolului XXI şi XX. Inţeleg că se consideră important. Toţi ne considerăm astfel, pe unde ne aflăm. Acum să revin la noi, draga mea interlocutoare. Cine eşti tu? Eu nu ştiu. Spui că te confund. Nu te confund, ştiu exact că ai spus ceea ce ţi-am relatat. Chiar m-a surprins şi nici nu am crezut. Doi – cine suntem noi? Greu de răspuns. Ai promis că ai să-mi explici în versuri. Abia aştept.Intotdeauna minciuna se întoarce împotriva celui care mintre. Este o pedeapsă de neocolit. Puţine adevăruri există şi acesta unul dintre ele. Simt că A. este o mincinoasă fără pereche. Nu pot s-o schimb. I-a intrat în sânge. De unde şi accesele ei de furie. Totuşi mai am nevoie de o mincinoasă ca ea.
A nu fi banal
Fereşte-mă, doamne, de dezamăgiri. Se spune că ne supără cel mai mult cei care se plictisesc de noi. Adică preferăm o adversitate activă, faţă de indiferenţă. Mai este şi nivelul pretenţiilor. Nu sunt atras de multitudinea de informaţii de pe Internet, numai anumite aspecte literare, istorice, muzică , nu oricare. In schimb , ma lointaine R. se distrează cu diversitatea Internetului ca un copil. Chiar o invidiez. Nici nu este a mea. Evident, murim încet. Balzac sau altcineva are o pevestire, mi se pare Wilde, în care pictorul reuşeşete să facă un portret după modelul iubitei sale pe care o obligă să-i pozeze, dar ea îmbătrâneşte fără ca el să observe. Când portretul este gata, lumea vine şi îl admiră, iar iubita lui era de mult îngropată. Povestirea m-a impresionat. In general, tot ce este legat de călătoria în timp mă fascinează. Dacă nu aş fi avut necazurile cu sănătatea, cred că aş fi trăit o mie de ani. Aşa, simt că mă apropii tot mai mult de poarta cea mare, desigur, nimic iminent. Dar nici nu mă mai sperie ca înainte. Când nu te mai sperie moartea, înseamnă că eşti bătrân. Ceea ce unii nu înţeleg este că viaţa poate fi foarte banală şi poate fi foarte interesantă. Talentul este capacitatea de a transmite ceva deosebit de banalitate. Nu toţi au talent. Poţi fi foarte inteligent, dar netalentat. Sunt două calităţi care nu se confundă, dar se pot completa. Nu poţi fi idiot şi talentat. De câteva luni corespondez cu acidor şi nu ştiu aproape nimic despre ea, in afara unor efuziuni şi acelea repede trecătoare. Nu cred că a îmbătrânit. Cred că speră încă să facă o ... partidă plăcută, nu găseşte, nu m-ar deranja, dar mi-ar plăcea să ştiu. Cu mine are şansa de a se certa, deşi eu nu am asemenea dorinţe. Trecutul este mic şi sărac, până şi o poză unică s-a pierdut. Am şi eu o poză antică, nici nu o caut , o am în minte. Prezentul este mai puternic. Mă intrigă „tataie” cu care mi se adresează unii ţărănoi. O fi exteriorul meu astfel. In ce mă priveşte renasc şi mă înving zilnic. Este adevărat că sunt un ... lup de stepă (H.Hesse).
Comunicare
Cineva îmi spune că nu mai pot asimila nimic nou, că nu poate comunica din acest motiv cu mine, de fapt el nu mai poate asimila nimic sau pe mine nu mă poate asimila, eu fiind foarte „țepos”, nu înțepat, afară pisicile miaună în chinurile iubirii, tu ești plecată în Honolulu- gulu-gulu, n-ai anunțat și tu, pune un bilețel la geam , am plecat în cosmos, vin peste cinci ani-lumină, sunt la brânză, la coadă, m-am supărat nu știu pe cine, et caetera, dacă tu nu existai, eu nu existam defel, dar iubirea mea tu erai, chiar dacă nu existai, inventam iubirea cum știam, ca un pictor în culori de foc, în culori de aur și argint, dacă tu nu existai, dar exiști și eu exist aici, suntem stele, poate licurici. In viață este bine să fii prost, modest, chiar umil, astfel vei trăi mult și bine, nu deschide gura, nu-i util, în mormânt vorbește cât pământul ter mai poate ține. Eu călătoresc ca eroii lui Jules Verne sub pământ, adică în mine. Cineva merge înaintea mea, eu la dreapta, ea la dreapta, eu la stânga, ea la stânga, încep să mă enervez, până când observ că este moartea care mă menajează.
Lângă blocul nostru, adică pe peretele blocului, zilnic urinează, în același loc, la aceleași ore un câine mititel, sub privirea înduioșată a stăpânei. Am încercat în toate felurile s-o conving să-și ducă iubitul animal la zece metri mai departe. Nu, mai bine o plătește pe femeia de serviciu, să spele locul, dar câinele nu trebuie stresat. Intâmplător am aflat că femeia, nici urâtă, nici frumoasă, este fie lesbiană, fie trăiește cu fiul ei, dar nu știe nimeni de unde s-au născut asemenea povești. Pe mine chestiile astea m-au lăsat rece, mai mult mă supără ce face ea cu patrupedul, de ne sfidează pe noi. Acum vin și mă întreb, oare zvonurile nu pornesc de la această meschinărie peste care aș putea să trec, că doar nu se petrece la mine în casă? Uite, așa se ivesc unele chestii....Inving cei care ştiu să se schimbe, spune profesorul, el îşi este părinte, el îşi este-nceputul ca şi sfârşitul propriilor îndoieli. Stingeţi chibritul, se roagă hârca din fundul peşterii, în urma noastră vin meşterii, aranjează, decopertează, poleiesc tot ce e mucegai, scris diavolesc. Sunt într-o stare minunată , strigă profesorul sub bolta renovată, durerea s+a ascuns, apeoape nu mai este, o adevărată beţie a puterii celeste, astfel vorbim, în cheiem procese verbale sub fiecare din cele patru portale, profesorul căzuse de mult, de la înălţime, era dus pe targă, prin mulţime.... Curioasă această inflaţie de proverbe, aforisme, lecţii de ezoterism, kama-sutra, un Orient uitat năvălind peste un Occident ramolit, primesc zilnic sute de citate, car dintre care mai pline de înţelepciune, mă gândesc ce minunaţi ar trebui să fie oamenii dacă ar urma unu la sută din îndemnurile pe care le vehiculează pe Internet. Este clar că majoritatea nu au idee de religie, adică de nici o religie, aproape fiecare dintre cărţile religioase conţine cam toate îndemnurile plimbate pe site-uri. Copii dragi şi plini de candoare, inclusiv R. cea drăgălaşă, gata să-şi dea viaţa pentru omenire şi pentru pa cea mondială. Cum s-a enervat ea, cum m-am enervat eu, cum ne-am enervat noi, deşi avem la îndemână atâtea citate divine, chinezeşti, nepaleze, din insulele Bali, dacă nu din Baleare unde omul toate are. Nu-mi vine a crede că am fost în Spain. Unde plouă la şes. The rain on the plain? In Spain? Citeşte, draga mea, dragă, în amintirea iubirilor din insulele Ciclade, prin veacul al şaselea înainte de a şti lumea că se va naşte pruncul Isus. Nu mi+a mers cu tine, nu am putut să te domun, vorba lui N. Pele cuceritorul, era un titlu, alt Pele. Am avut un secretar de UTC, Pelea Iacob, ziceam că este rudă cu genialul footballist(aşa este corect), dar a ajuns director la Turnu Măgurele.N. mi-a oferit o amiciţie rece, protocolară, plicticoasă, cu dizertaţii despre viaţă, la care uneori mă prinde voma, R. o mie de drumuri şi nici unul spre ceva, adică o halima, cu pretenţii de inteligenţă, iar eu, fire de lup am mârâit şi am muşcat, dar în gol. Fie, hai să criticăm proverbele chinezeşti, eu nu-i mai admir de mult, sunt pragmatici şi prea limitaţi, mari meşteri în orice, fără profunzime. Inveţi doi ani să vorbeşti şi o viaţă să taci, dar tăcerea este trădătoare, cele mai abominabile fapte se petrec în tăcere.Si aşa mai departe, proverbele seamănă cu gândirea lui Mao. Talmudul, o spun ca un laic, este mult superior. ... Profesorul, oh, nu era accesibil, nu discuta, el gândea, contempla, o ceaţă subţire îl învăluia, sfâşiată când devenea irascibil. Ascundea comori, dezvăluia orori, vulnerabil fiind, voia să pozeze, cărţile domniei sale , metereye ar fi fost, dar cărţile au viaţa lor. Sunt un vinovat, nu aştept iertare, sunt nemodelat, mi+am format eu singur o statură care ar putea să+nvingă prin ea însăşi multe semne de-ntrebare. L-am zărit în urmă, într-un tren uitat, într-o gară fără nume, fără linii, încerca să prindă lacrima luminii pe un geam, un abur verde-ntunecat.... De ce există atâţia poeţi excelenţi pe care nimeni nu-i citeşte? Răspuns – oamenii au nevoie să afle despre aventuri, accidente, intrigi, crime ascunse, poezia este un mizilic, ceva pe lângă filosofie, care este şi mai puţin gustată. Nimeni nu înţelege ce vrea un poet, dacă textul său nu se cântă sau nu narează ceva, gen manele sau , într-un caz mai bun, o baladă ca Mioriţa, Manole, Toma Alimoş. Mioriţa, miorlăiţa este deja fumată de elevi, Manole este de neînţels pentru omul pus pşe îmbogăţire, iar Toma Alimoş chiar nu are haz. Aşa gândeşte „ omul modern”, care creier n-are, ci doar o cărare înăuntru-n cap, pentru handicap.
Boris Marian
Lângă blocul nostru, adică pe peretele blocului, zilnic urinează, în același loc, la aceleași ore un câine mititel, sub privirea înduioșată a stăpânei. Am încercat în toate felurile s-o conving să-și ducă iubitul animal la zece metri mai departe. Nu, mai bine o plătește pe femeia de serviciu, să spele locul, dar câinele nu trebuie stresat. Intâmplător am aflat că femeia, nici urâtă, nici frumoasă, este fie lesbiană, fie trăiește cu fiul ei, dar nu știe nimeni de unde s-au născut asemenea povești. Pe mine chestiile astea m-au lăsat rece, mai mult mă supără ce face ea cu patrupedul, de ne sfidează pe noi. Acum vin și mă întreb, oare zvonurile nu pornesc de la această meschinărie peste care aș putea să trec, că doar nu se petrece la mine în casă? Uite, așa se ivesc unele chestii....Inving cei care ştiu să se schimbe, spune profesorul, el îşi este părinte, el îşi este-nceputul ca şi sfârşitul propriilor îndoieli. Stingeţi chibritul, se roagă hârca din fundul peşterii, în urma noastră vin meşterii, aranjează, decopertează, poleiesc tot ce e mucegai, scris diavolesc. Sunt într-o stare minunată , strigă profesorul sub bolta renovată, durerea s+a ascuns, apeoape nu mai este, o adevărată beţie a puterii celeste, astfel vorbim, în cheiem procese verbale sub fiecare din cele patru portale, profesorul căzuse de mult, de la înălţime, era dus pe targă, prin mulţime.... Curioasă această inflaţie de proverbe, aforisme, lecţii de ezoterism, kama-sutra, un Orient uitat năvălind peste un Occident ramolit, primesc zilnic sute de citate, car dintre care mai pline de înţelepciune, mă gândesc ce minunaţi ar trebui să fie oamenii dacă ar urma unu la sută din îndemnurile pe care le vehiculează pe Internet. Este clar că majoritatea nu au idee de religie, adică de nici o religie, aproape fiecare dintre cărţile religioase conţine cam toate îndemnurile plimbate pe site-uri. Copii dragi şi plini de candoare, inclusiv R. cea drăgălaşă, gata să-şi dea viaţa pentru omenire şi pentru pa cea mondială. Cum s-a enervat ea, cum m-am enervat eu, cum ne-am enervat noi, deşi avem la îndemână atâtea citate divine, chinezeşti, nepaleze, din insulele Bali, dacă nu din Baleare unde omul toate are. Nu-mi vine a crede că am fost în Spain. Unde plouă la şes. The rain on the plain? In Spain? Citeşte, draga mea, dragă, în amintirea iubirilor din insulele Ciclade, prin veacul al şaselea înainte de a şti lumea că se va naşte pruncul Isus. Nu mi+a mers cu tine, nu am putut să te domun, vorba lui N. Pele cuceritorul, era un titlu, alt Pele. Am avut un secretar de UTC, Pelea Iacob, ziceam că este rudă cu genialul footballist(aşa este corect), dar a ajuns director la Turnu Măgurele.N. mi-a oferit o amiciţie rece, protocolară, plicticoasă, cu dizertaţii despre viaţă, la care uneori mă prinde voma, R. o mie de drumuri şi nici unul spre ceva, adică o halima, cu pretenţii de inteligenţă, iar eu, fire de lup am mârâit şi am muşcat, dar în gol. Fie, hai să criticăm proverbele chinezeşti, eu nu-i mai admir de mult, sunt pragmatici şi prea limitaţi, mari meşteri în orice, fără profunzime. Inveţi doi ani să vorbeşti şi o viaţă să taci, dar tăcerea este trădătoare, cele mai abominabile fapte se petrec în tăcere.Si aşa mai departe, proverbele seamănă cu gândirea lui Mao. Talmudul, o spun ca un laic, este mult superior. ... Profesorul, oh, nu era accesibil, nu discuta, el gândea, contempla, o ceaţă subţire îl învăluia, sfâşiată când devenea irascibil. Ascundea comori, dezvăluia orori, vulnerabil fiind, voia să pozeze, cărţile domniei sale , metereye ar fi fost, dar cărţile au viaţa lor. Sunt un vinovat, nu aştept iertare, sunt nemodelat, mi+am format eu singur o statură care ar putea să+nvingă prin ea însăşi multe semne de-ntrebare. L-am zărit în urmă, într-un tren uitat, într-o gară fără nume, fără linii, încerca să prindă lacrima luminii pe un geam, un abur verde-ntunecat.... De ce există atâţia poeţi excelenţi pe care nimeni nu-i citeşte? Răspuns – oamenii au nevoie să afle despre aventuri, accidente, intrigi, crime ascunse, poezia este un mizilic, ceva pe lângă filosofie, care este şi mai puţin gustată. Nimeni nu înţelege ce vrea un poet, dacă textul său nu se cântă sau nu narează ceva, gen manele sau , într-un caz mai bun, o baladă ca Mioriţa, Manole, Toma Alimoş. Mioriţa, miorlăiţa este deja fumată de elevi, Manole este de neînţels pentru omul pus pşe îmbogăţire, iar Toma Alimoş chiar nu are haz. Aşa gândeşte „ omul modern”, care creier n-are, ci doar o cărare înăuntru-n cap, pentru handicap.
Boris Marian
Vis
O fantezie , un Fanfan, o firimitură, un adevăr spus la timp, lumea are nevoie uneori de adevăr, cu preţul vieţii, poţi trăi fără mândrie? Cămila bătrână tace. Muzele tac. Fanfaronii cad în extaz. FANFAN FANDEAZĂ. Castanii din cimitirul evreiesc. La marginea oraşului. La marginea lumii. Fiecare cu treaba sa. Viermii nu au nici o grijă. Cariul lucrează şi el. ... Frumuseţea se ascunde-n sferă şi în sacrificiu.Se face seară. Bunule Dumnezeu, reaşează lucrurile cum erau la început, când nu exista moarte, nici omor. Cu vidul se taie vidul, spune Doru. Hai să operăm timpul, pe masa spaţiului. Aş putea fi extrem de bătrân. Pot ocoli timpul. Tot Doru – „Deschizând sfera, frumuseţea ar ţâşni înrobitoare şi astfel, ne-ar lipsi ceva”. Dacă vei căuta, nu vei obosi. Numai cei care nu caută nimic sunt mereu obosiţi. Aleargă odihnindu-te, spune Doru.
Puritatea unui vis. Se făcea că eram în America, mă plimbam cu acea imagine din anii 6o, imaginea părea concretă, era un parc cu apă stătută, iar eu o sărutam pe R, îmi venea să plâng de bucurie şi de neputinţa de a crede că totul este real, că ea există, ea mă liniştea, apoi punea totul la îndoială, îi simţeam buzele, familiare, cunoscute, singurul aspect ciudat era impuritatea apei, o apă poluată, tulbure, înspumată de detergenţi, pe maluri mizerie, ceva mă făcea să cred că trebuie să plec şi m-am trezit, era ora şase, m-am sculat şi am trecut la dragul de computer, câine ascultător. Am mintea limpede, cu corespondenţa nu există nici o şansă de revigorare a ceva total mort, iar cu şeful S. este imposibil să mai revin la relaţii normale, mă pot aştepta la orice răutate, nu ştiu cât voi rezista, probabil, voi rămâne acasă, ca un pensionar cuminte.Unde se află planeta înţelepţilor? Există planeta fără timp? O bâlbâială a văzului. Naşterea mea a fost reuşită? Cine ştie? Moartea are valori negative.
Puritatea unui vis. Se făcea că eram în America, mă plimbam cu acea imagine din anii 6o, imaginea părea concretă, era un parc cu apă stătută, iar eu o sărutam pe R, îmi venea să plâng de bucurie şi de neputinţa de a crede că totul este real, că ea există, ea mă liniştea, apoi punea totul la îndoială, îi simţeam buzele, familiare, cunoscute, singurul aspect ciudat era impuritatea apei, o apă poluată, tulbure, înspumată de detergenţi, pe maluri mizerie, ceva mă făcea să cred că trebuie să plec şi m-am trezit, era ora şase, m-am sculat şi am trecut la dragul de computer, câine ascultător. Am mintea limpede, cu corespondenţa nu există nici o şansă de revigorare a ceva total mort, iar cu şeful S. este imposibil să mai revin la relaţii normale, mă pot aştepta la orice răutate, nu ştiu cât voi rezista, probabil, voi rămâne acasă, ca un pensionar cuminte.Unde se află planeta înţelepţilor? Există planeta fără timp? O bâlbâială a văzului. Naşterea mea a fost reuşită? Cine ştie? Moartea are valori negative.
Simplă singurătate
Omul este o fiinţă periculoasă. Nu toţi oamenii. Maica Tereza este o mare excepţie. Fac abstracţie de fervoarea cristică, pentru că nu suntem toţi creştini, Maica Tereza este un exemplu peste milenii, nu peste veacuri. Dragostea ca principiu existenţial, fără sentimentul măreţiei, al puterii, al bogăţiei –sărăciei materiale, numai spirit, nimic interesat, o dăruire totală fără dobânzi, procente, este ceva ameţitor, aproape că nu pot crede că am fost contemporan cu ea. Iar eu văd cu cine am de a face la serviciu, cu meschinării, intrigi neroade, oameni care te pândesc să vadă ce greşeşti, să te elimine, dacă se poate. Nici un război nu este mai urât decât o pace ipocrită care te macină, te aduce la starea de homo homini lupus. Nu putem fi prieteni, parcă duşmănia face parte din natura umană, din gene. Fiecare crede că are dreptatea, iar dreptatea se plimbă prin Paradis. După ce moare un om, i se recunosc unele merite, apoi este iertat, cei buni, cei răi, toţi devin nişte buni uitaţi. Nu am văzut pe cineva să recunoască o dată că a greşit faţă de un semen, aşa, parţial, mai spune câte unul. Toţi vor să fie lăudaţi,mă refer şi la mine. Vai ce nu-mi place să mă critice cineva. Eu care... Ehei.Nu suntem unitari. Nu suntem ca păsările migratoare, înţelepte. Tărziu şi depăşiţi, ne sforţăm. Deodată, legăturile se rup. Cădem peste lacuri indiferente. Lei ignorând, cât timp sunt superbi, orice limite. Noi, acolo unde părem convinşi de un lucru, total, un alt efort este deja sensibil. Duşmănia ne este apropiată.Ultimele rânduri sunt de Rilke, l-am copiat fără ruşine, cu evlavie. Elegia a patra, duineză.Mă simt extrem de singur. Nu din cauza unui singur om. Singurătatea este în noi. Toţi suntem singuri. Ştim că nu aşa trebuie să fim, dar suntem. Cine nu ştie , învaţă pe altul. Nu crede în minuni, ele vin singure. Fereşte-te de omul prost din toate direcţiile. Prost este cel care înţelege, dar acţionează de parcă nu a înţeles nimic. Dincolo de îndoială nu există nici Dumnezeu.
A căzut zăpada cin cireşi
Il atrăgeau mai mult cârciumile, decât cimitirele, deşi le vizita pe amândouă. Cel mai mare pericol este să depinzi numai de tine.Am inventat o glindă în care oricine poate intraşi ieşi când vrea, cu o singură condiţie – să nu se...mire.Rana...deschisă...colectoare...de...influenţe...bolnăvicioase, rana ce se închide cu ochii spre călău. Zborul lăuntric al păsării se mută în afară. A farda timpul.Materia striveşte orice cântar al imaginaţiei. Iluzionistul Shnagi,nu există simţuri. Doru. Doru. Plutim bezmetic într-o voce primordială. Un copil fugărea un tanc. Eu nu mă tem, trupul mi se teme. Tancul alerga terorizat, îşi întorcea uneori ţeava, cu teamă. Impresurat de ape exaltate.Mă aflu acasă?
Unii colegi – insule în derivă, Hava licheluţă, Mimi vrăbiuţă, un banc prost, zic unii, ură ca o mâzgă, un ulei, să plângă , zic motoare vechi, colegi de Utrecht.Uneori îţi vine să-i fixezi pe unii cu urechea de uşa grea a unei vechi biserici, ah , cuiul, nu merită, săracul cui. Timpul trece , spaţiul rămâne, nu tot ce sclipeşte este astru,Doru. ADG. Apoi, banuş, cunoaşte cum femeile cunosc. Tocmai ieşeam din arenă, când cineva mi-a aruncat o floare, ciudată floare, am simţit un uşor leşin, m-am trezit în iatacul unei înalte doamne de la curtea Împăratului, doamna dormea, eu nu mă puteam mişca, s-a trezit, m-a văzut, a scos un strigăt şi eu m-am trezit, acum de-a adevăratelea, eram în noroi, în faţa circului, se auzeau aplauzele celor din interiorul marelui cort ce adăpostea mii de oameni. Stelele îmi râdeau în ochi. Am râs cu ele şi m-am şters de noroi. A căzut zăpada din cireşi, mi-a şoptit o pasăre de noapte. Moartea dădea târcoale ca un urs înfometat. Se auzeau cutii răsturnate, trecu în goană un poliţai cu fluier şi cu un pistol de carton. Eram în siguranţă, nici moartea nu era moarte, era o nebună a locului.
Unii colegi – insule în derivă, Hava licheluţă, Mimi vrăbiuţă, un banc prost, zic unii, ură ca o mâzgă, un ulei, să plângă , zic motoare vechi, colegi de Utrecht.Uneori îţi vine să-i fixezi pe unii cu urechea de uşa grea a unei vechi biserici, ah , cuiul, nu merită, săracul cui. Timpul trece , spaţiul rămâne, nu tot ce sclipeşte este astru,Doru. ADG. Apoi, banuş, cunoaşte cum femeile cunosc. Tocmai ieşeam din arenă, când cineva mi-a aruncat o floare, ciudată floare, am simţit un uşor leşin, m-am trezit în iatacul unei înalte doamne de la curtea Împăratului, doamna dormea, eu nu mă puteam mişca, s-a trezit, m-a văzut, a scos un strigăt şi eu m-am trezit, acum de-a adevăratelea, eram în noroi, în faţa circului, se auzeau aplauzele celor din interiorul marelui cort ce adăpostea mii de oameni. Stelele îmi râdeau în ochi. Am râs cu ele şi m-am şters de noroi. A căzut zăpada din cireşi, mi-a şoptit o pasăre de noapte. Moartea dădea târcoale ca un urs înfometat. Se auzeau cutii răsturnate, trecu în goană un poliţai cu fluier şi cu un pistol de carton. Eram în siguranţă, nici moartea nu era moarte, era o nebună a locului.
Arvinte şi Terente
A pus câinii să mă fugărească, ea, stăpâna unor câini, primul , justiţia, al doilea, internetul, al treilea , vecinul, al patrulea, un oarecare, au urlat câinii la mine. De ce? Am venit cu o petunie, cu o brânduşă, cu o crizantemă. Nu-mi plac, mi-a strigat, nu-mi plac, mi-a strigat, şi-a arătat sânii, erau otrăviţi, de sus, ciorile_aruncau cu albe excremente de pasăre, în apele oceanelor, şerpi şi peşti fabuloşi lăsau dâre lungi, gelatinoase, flegmoide, oceanul tremura ca un căţel, nici Dumnezeu nu mai era în siguranţă. O, vrăjitoarea, Lorelei cu nume invers, Ielerol, ielelor, înotam către ea, a strigat, înecaţi-l şi atunci m-am trezit. Patul rece şi alb, peste drum duduia compresorul, o salvare trecea cu un şuier de fată isterică. Eram legat. Aveam dungi pe picioare. Ai corp frumos, mi s-a spus cândva.. S-a dovedit mai înţeleptă decât mine, dialogul nostru era între surzi, iar ea, nesimţitoare fiind, cu mare grijă la propriul sistem nervos, apropo şi râmele au un sistem nervos, a zis, basta. Dar nu singură, a pus un cor de conaţionali să-mi cânte la fereastră o melodie, precum netrebnicii prieteni ai lui Don Quijote. O rodie-am iubit în viaţă, o molie veni din faţă şi mă atinse blând pe pleoape, îmi spuse, fii copil cuminte, mai lasă gluma, băi , Arvinte, adică asta n-a spus ea, subconştientul cuvânta. Arvinte şi Terente-s fraţi , beţi , oameni buni şi vă-mbătaţi cu versuri, doar nimic nu costă, din Costa Brava am o mostră.
Soare plictisit deasupra ruinelor suntem noi? Ceea ce eşti nu poţi vedea, ceea ce vezi e umbra ta, omul este din născare un copil, el creşte mare, iar apoi, doar Dumnezeu ştie ce e bun şi rău, stelele par licurici, dar sunt stele, dacă zici, Domnul nu are imperii, poate câmpurile verii, timpul este fix, înalt, numai noi -din sânge cald, cu o inimă – un cuc, unde plec, unde mă duc?... Unii nu ştiu că scriitorul monologhează, el nu are nevoie de partener. Aşa că, dragă copilă, citeşte, oricum nu mă interesează ce vrei să adaugi. .. Intr-un metro intră un om cam amărât şi se aşează. Cineva de alături se întoarce cu spatele la el. Se ţine de nas. Apoi, la prima staţie coboară. Din partea cealaltă, alt vecin coboară şi el la următoarea. Omul rămâne singur în vagon. Nimeni nu i-a spus că el mirosea îngrozitor. El nu ştia. Nici cauza mirosului nu se putea şti. Asta se numeşte lipsă de comunicare. Oricare om are dreptul la punerea în temă. Iar chinezii spun - taci din gură. Intreaga civilizaţie a Chinei se rezumă la ştiinţa de a tăcea. Stupid.
Cine se teme de întuneric îşi pierde lumina, spune Sazartinus, alias. ADG. Cu stelele când stai de vorbă , trebuie să străluceşti.
Soare plictisit deasupra ruinelor suntem noi? Ceea ce eşti nu poţi vedea, ceea ce vezi e umbra ta, omul este din născare un copil, el creşte mare, iar apoi, doar Dumnezeu ştie ce e bun şi rău, stelele par licurici, dar sunt stele, dacă zici, Domnul nu are imperii, poate câmpurile verii, timpul este fix, înalt, numai noi -din sânge cald, cu o inimă – un cuc, unde plec, unde mă duc?... Unii nu ştiu că scriitorul monologhează, el nu are nevoie de partener. Aşa că, dragă copilă, citeşte, oricum nu mă interesează ce vrei să adaugi. .. Intr-un metro intră un om cam amărât şi se aşează. Cineva de alături se întoarce cu spatele la el. Se ţine de nas. Apoi, la prima staţie coboară. Din partea cealaltă, alt vecin coboară şi el la următoarea. Omul rămâne singur în vagon. Nimeni nu i-a spus că el mirosea îngrozitor. El nu ştia. Nici cauza mirosului nu se putea şti. Asta se numeşte lipsă de comunicare. Oricare om are dreptul la punerea în temă. Iar chinezii spun - taci din gură. Intreaga civilizaţie a Chinei se rezumă la ştiinţa de a tăcea. Stupid.
Cine se teme de întuneric îşi pierde lumina, spune Sazartinus, alias. ADG. Cu stelele când stai de vorbă , trebuie să străluceşti.
Nadir
Viața este o repetiție înaintea morții. Apoi, totul apare limpede, de parcă oamenii ar putea să planifice viitorul. Doi fluturi galbeni zboară spre cer, de parcă aurul urcă din fier, unul pornește în larg, spre etern, altul coboară, fulgi galbeni se cern, astfel un zâmbet nu poți să-l mai uiți, alții
cerșesc pe la colțuri, desculți, unul rostește cu înțeles, altul se bâlbâie, dar este ales, este Profetul, nu spune nimic, fraților, eu beau cafea la ibric .Al doilea An Nou. Îngheață Pontul Euxin. Iar Steaua Polară mai înaltă urcă peste văi. Fără de tine pot trăi, dar foarte rău, mai scriu un vers, iarba se pleacă ascunsă sub zăpadă. Îți amintești de cafeneaua veche, colț cu Doamnei? Scripcarii au dispărut de pe pământ, s-au dus în galerii cu noi și noi tablouri. O fi și marea un scripcar uitat pe mal? Iar scoicile murind, adaugă în adâncuri straturi fine de sidef. Eu am venit și buzunarele mi-s goale.Pe lângă legea lui Ohm, din fizică , să avem legea lui Om, une Loi de l”Homme, spunea cineva lângă o veche cișmea. „Omul care tremură are senzația că se multiplică”, scria Mugur cu scrisul său tremurat.„Umblă poetul șchiop pe sub ape”, scria Carmel despre Mugur.Iar Bierce spunea – „Nu fura , înșeală ... Imaginația este un mare depozit de fapte, stăpânit în comun de poet și de mincinos”.„Lucurile absurde sunt singutele care ne pot fi agreabile, frumoase chiar, care ne dau haz , ne împiedică să murim de plictiseală”, scria , aparent, placidul France.„Norocul e o întîmplare, fericirea – o creație”, chiar Vlahuță scria chestia asta.„ Libertatea este un soi de chin care se deosebește de închisoare” – T.S.Eliot. ”Dacă oamenii ar înțelege semnificația acestei opere de artă care este propria lor viață”, scria Tolstoi.„Arta este o minciună care ne face să vedem adevărul”, afirma Picasso. ”Prostia progresează odată cu progresul științei, ea nu se diminuează”- Kundera.„Inima e un copil nu prea deștept, dar nu-i ușor s-o înșeli” ( Moshe Nadir).
cerșesc pe la colțuri, desculți, unul rostește cu înțeles, altul se bâlbâie, dar este ales, este Profetul, nu spune nimic, fraților, eu beau cafea la ibric .Al doilea An Nou. Îngheață Pontul Euxin. Iar Steaua Polară mai înaltă urcă peste văi. Fără de tine pot trăi, dar foarte rău, mai scriu un vers, iarba se pleacă ascunsă sub zăpadă. Îți amintești de cafeneaua veche, colț cu Doamnei? Scripcarii au dispărut de pe pământ, s-au dus în galerii cu noi și noi tablouri. O fi și marea un scripcar uitat pe mal? Iar scoicile murind, adaugă în adâncuri straturi fine de sidef. Eu am venit și buzunarele mi-s goale.Pe lângă legea lui Ohm, din fizică , să avem legea lui Om, une Loi de l”Homme, spunea cineva lângă o veche cișmea. „Omul care tremură are senzația că se multiplică”, scria Mugur cu scrisul său tremurat.„Umblă poetul șchiop pe sub ape”, scria Carmel despre Mugur.Iar Bierce spunea – „Nu fura , înșeală ... Imaginația este un mare depozit de fapte, stăpânit în comun de poet și de mincinos”.„Lucurile absurde sunt singutele care ne pot fi agreabile, frumoase chiar, care ne dau haz , ne împiedică să murim de plictiseală”, scria , aparent, placidul France.„Norocul e o întîmplare, fericirea – o creație”, chiar Vlahuță scria chestia asta.„ Libertatea este un soi de chin care se deosebește de închisoare” – T.S.Eliot. ”Dacă oamenii ar înțelege semnificația acestei opere de artă care este propria lor viață”, scria Tolstoi.„Arta este o minciună care ne face să vedem adevărul”, afirma Picasso. ”Prostia progresează odată cu progresul științei, ea nu se diminuează”- Kundera.„Inima e un copil nu prea deștept, dar nu-i ușor s-o înșeli” ( Moshe Nadir).
Helem
Visătorii din Helem trec pe sub poduri, oraș fericit de candori, ce este un om fără vise, întreabă domn profesor, ziua mai plouă, se-ntâmplă, cu înțelepți, cum se știe, noaptea doar răii se-nfruptă din propria ticăloșie, râsul e bun , zice râsul, plânsul e bun uneori, să facem două lăcașuri, zice domn profesor, dar lumea e prea complicată, greu să desparți bun de rău, toți ne spălăm de păcate, ne iartă pe toți Dumnezeu, tristă, amară e viața, măcar ascultăm povestiri, despre Golemul din Praga, despre regele Lear, de râs se poate muri, la fel ca de boală, de foame, dar cine ar spune că au prostanii propriile drame? Luna pe cer strălucea, butoiul o prinde în chingi, eu două lecții voi da, prima începe aici – mai fericit este cel care iubește, eu știu, cel iubit nu va fi nici mulțumit, grijuliu, pe mine herozii mă fac ba mult prea prost, bătăuș, eu herozilor „pac!” le spun râzând de sub duș, deci ne iubim , iubitzel, asta contează, îți spun, decât cuminte și laș, mai bine puțin mai nebun, trece viața, dar cum să-ți spun, drag ardei iute cum ciușca la gust pare de foc. Suntem trei, eu, viața și tu, altă treime nu știu, poate murind voi afla că iadul este cam blue. Cine-i mereu înțelept? Cine mereu este drept? Învață să înțelegi ce spune elevul. Să dregi orice greșală e greu, greșește și Dumnezeu. Nu știu să fac compromisuri, mă preocupă doar visul
Tristețea scaunelor scoase pe trotuar, a lupanarelor uitate în alt secol, dar undeva amanții retrăiesc clipele de regăsire. De ce să ne întristăm, frații mei, haiducii mei nefericiți? Eu alerg pe mârțoaga tristeții, o las la poarta raiului, intru fericit sub lampioanele păcătoșilor îngeri, femei frumoase mă înconjoară. Esti pervers , spune o hârcă, piei, hârcă, piei, viața mea este ca un cristal de nesdruncinat din strânsoarea fericirii. O crăpeniță cu ștaif, lumea rece ca un knife, după asemenea întâlniri mai că-ți vine să expiri, sunt un comunist convins, dar istoria m-a-nvins. Deci și ody m-a convins că nu sunt decât un ins, dar un ins nu prea corect, ba un ins puțin zevzec, eu iau multe și puține, bombonele și buline, tot mai bine zăpăcit, decât rău, deștept, lucid, ah, tu, ody, fiară rea, cum îmi smulseși inima, eu ți-am dat gândurile toate, tu le adunai în carte să mă torni la cei vestiți din orașul cu năimiți, eu ți-am dat tot ce știam, tu mi-au aruncat pe geam lături, zoaie și un pic de viață cu fistic. Mulțumim pentru nimic.Eu semnez aici cu sânge, inima în mine plânge pentru cei ce sunt ca tine, fără minte, fără spline, fără nici o judecată, doar cu ceea ce fuse odată.
Tristețea scaunelor scoase pe trotuar, a lupanarelor uitate în alt secol, dar undeva amanții retrăiesc clipele de regăsire. De ce să ne întristăm, frații mei, haiducii mei nefericiți? Eu alerg pe mârțoaga tristeții, o las la poarta raiului, intru fericit sub lampioanele păcătoșilor îngeri, femei frumoase mă înconjoară. Esti pervers , spune o hârcă, piei, hârcă, piei, viața mea este ca un cristal de nesdruncinat din strânsoarea fericirii. O crăpeniță cu ștaif, lumea rece ca un knife, după asemenea întâlniri mai că-ți vine să expiri, sunt un comunist convins, dar istoria m-a-nvins. Deci și ody m-a convins că nu sunt decât un ins, dar un ins nu prea corect, ba un ins puțin zevzec, eu iau multe și puține, bombonele și buline, tot mai bine zăpăcit, decât rău, deștept, lucid, ah, tu, ody, fiară rea, cum îmi smulseși inima, eu ți-am dat gândurile toate, tu le adunai în carte să mă torni la cei vestiți din orașul cu năimiți, eu ți-am dat tot ce știam, tu mi-au aruncat pe geam lături, zoaie și un pic de viață cu fistic. Mulțumim pentru nimic.Eu semnez aici cu sânge, inima în mine plânge pentru cei ce sunt ca tine, fără minte, fără spline, fără nici o judecată, doar cu ceea ce fuse odată.
Folosul nimicului
Mersul invers este cel mai comod. A fi nebun este cel mai comod. A te certa este cel mai comod. A fi dezamăgit este cel mai comod. Da, sunt dezamăgit. Azi spune cineva ceva, mâine acel cineva spune altceva. Pas de mai înţelege ceva. Omul este cel mai capricios animal. Anticul pescăruş. Prune coapte pe negândite. Plouă mărunt, se vorbeşte în şoaptă. Bravo, Ţicu. Albul foilor, câmp de meditaţie.Trecătorule, aici zace un trandafir alb. La fereastra disperării, pomul înfloreşte nepăsător. Ghiocelul răsare chiar şi lângă un cadavru. Ploaie virilă. Obosit, stejarul tolerează ciorile zgomotoase. Am şi eu o stea, un petec de cer, dar pasărea a cui este? Stupul pândeşte floarea. Sinceritatea este de sticlă, discreţia este de diamant, iatăun principiu pe care nu l-am putut respecta, deşi merita. Disperarea– cea mai mai mare eroare.Rufele celor ucişi nu se mai spală. Mâinile ucigaşilor nu se mai spală.Cuvintele, uneori, nu se mai spală, a fi ucis în faţa copiilor îngroziţi, unde este pedeapsă mai mare? Guri închise cu o ţeavă de pistol. Oameni jupuiţi de vii, ca un vânat al pădurii, nu, vânatul nu este jupuit de viu. Tropăitul celui înarmat. Coşmar care , uneori, este chiar realitate. A te răscula din disperare. Speranţa este sora mai mică a fricii. Frica se poate prostitua oricând, oriunde, cu oricine. Marea tăcere a cancelariilor europene. Mama memorie. Hotărât lucru, R. nu mi/ar fi fost niciodată o bună tovarăşă dedrum, răsfăţul ei, mofturile, capriciile m-ar fi adus la disperare, la despărţire. Acum o cunosc, curios, prin mail electronic. Nu am chef, zice ea, într-o dimineaţă, m-am săturat de tine, zice ea într-o seară, nu scrie despre mine, poate citi cineva care se bucură, doar câteva mostre de caracter greu de suportat. Iar eu sunt o povară pentru cineva răsfăţat. Pentru că şi eu sunt cum sunt. Exact cum ne ciondăneam pe email, ne-am fi ciondănit în viaţă. In rest, nici o comunicare, are interese diferite, nu mă interesează şi nu o interesează ce face fiecare din noi. Este OK, tocika.
Ospiciu
Mi-a dat din nou papucii. Am o debara plină cu papuci. Frumoşi, pufoşi. Ea este modestă. Ea are dreptate. Ea este decorată. Ea este ce este. Când se încinge atmosfera pe cele cinci continente, ar putea spune, ce-mi place când te enervezi, atunci eu aş râde şi conflictul ar fi închis, nu , ea se enervează pentru că umorul este de fapt umoare, adică o secreţie neagră, ceva legat de fiere, negru-verde. Acum am mari probleme existenţiale, legate de viaţa mea de jurnalist. Nu am fost jurnalist niciodată. Nu am fost nimic niciodată. Dar voi fi un nimic. Atunci vom râde împreună, dragii mei. Sunt curios ce rezultă din conflictul cu S. Crede că este viclean. Viclenii, de obicei , sunt oameni nefericiţi. Nu şi invers. Nefericiţii sunt adeseori oameni de treabă. Dar viclenii , precum S. , trăiesc în propria lor viclenie, ceva ce nu se poate digera. Citez dintr-o carte – Nu ştiu dacă ai avut acel sentiment puternic de a şti că ai făcut totul în zadar. Este teribil ( Jostein Gaardner). A întâlni întâmplător un nume. Manger – Aici odihneşte trista, obosita privighetoare, în cuibul propriu, pentru prima oară aşezată... In curte zorile trec desculţe... Se-ntunecă spitalul pe deal... Mesteceni luminează valea, în noapte(Baladă de ospiciu).Tu scrii numai ce îţi comand eu, strigă un idiot în noapte,. Idiotul trăieşte cu o cheală. Cheala are perucă. Peruca este din nylon. Nylonul străluceşte în noapte. Ce mi-a rămas? Iudaismul, recenziile, presa culturală. Spectacole. Trăim pe o scenă.
Pasăre să fiu
Dacă nu aş fi atât de leneş, aş mai scrie eu ceva? De ce mă întrebaţi de greşeli? S-au găsit greşeli în Constituţie, în Legi organice, greşeli de gramatică, ortografie şi paradonţie.In schimb, un om are nevooie de un bunădimineaţa, uneori, mai mult ca de aer, iar acest salut nu vine, omul se topeşte ca o îngheţată într-un frigider stricat. Viaţa este o prostie, îi invidiez pe sinucigaşi, ştiu ce spun. Trăim într-un ocean de nesimţire, de egoism reciproc, filosofăm, dăm sfaturi, suntem deştepţi şi nu putem salva un singur sinucigaş, câţi oameni nu ar ajunge în halul acesta , dacă nu am fi atât de inteligenţi, spirituali, liniştitţi, organizaţi. Se apropie depresia nevestei mele. Se apropie ploile. Se apropie excursia în Turcia, ţară care nu m-a interesat niciodată, deşi,, de acolo au venit hitiţii , hicsoşii, cristoşii, grecii au plecat de acolo, alţii, inclusiv Timur Lenk.Lenk, adică şchiop, Bogdan cel Chior, Ludovic cel Scurt, cel Sfânt, dar nici unul nu era c... ar. Pepin cel Scurt, parcă, care Pepin, băcanul din colţ, vorba lui Svejk. Cred că un bărbat adevărat este cel care nu fuge după o femeie, nici după multe femei, este singurul criteriu, în afară de cele fiziologice. Mă refer la caracter. R. se înşală , dacă a început să creadă altceva, iar de nu o mai interesez, Dumnezeu fie cu ea, eu Îl am pe al meu. Stă în cale un copac, stă încovoiat, păsările din copac toate au zburat. Spre apus, spre răsărit şi spre miazăzi, singur cuc l-au fost lăsat, gol în vijelii. Eu sunt cucul. Tot Manger, nepreţuit autor. Eu sunt cucul, îmi aparţine. Chiar mă scoate din sărite, nu te părăsesc, nu te nelinişti, am fost ocupată, nu am chef să mă cert, nu vorbim trei zile, nu vorbim o lună, adică, zic eu, cine sunt eu? O paparudă în ploaie? Aici urmează un potop de înjurături , ca în Dickens, printre hăitaşii lui Faggin. Dragostea nu-mi dete voie pasăre să fiu. Ce sună mai bine ca versurile acestea, nescrise de mine?
Scrisoare către nu se ştie cine
Moi laskovyi i nejnzyi zveri, adică fiara mea tandră, traducere imposibilă, titlul fiind schimbat,pentru că povestirea lui Cehov se numeşte „O dramă la vânătoare”, regia Emil Loteanu, muzica Eugen Doga, actorii Kiril Lavrov, Oleg Iankovski nu mai trăiesc. Unul dintre cele mai mari filme ale secolului XX, aproape necunoscut în Occident, merita zece Oscaruri, o dramă absolut shakespeareanăînspiritrusesc. La un concert, Dan Grigore ascultă prestaţia unui tânăr de talent şi, probabil, involuntar joacă din degete aceleaşi măsuri. Il cunosc de circa 47 de ani, când era student la Leningrad, slab, cu degete subţiri, lungi, acum arată mai în vârstă decât mine, este supraponderal, dar faţa este aceeaşi. Mi-a fost simpatic de atunci, cu toate că se spune că ar avea un caracter dificil. Nu mă mai cunoaşte, eu îl invidiez pentru talentul muzical, pentru pasiunea totală pe care numai muzica o poate trezi.
Si acum pe rând. Din adâncul inimii este mai frumos,uşor patetic, dar eu traduc din română în engleză, din tot sufletul. Admir talentul tău pentru engleză, ai putea să scrii proză în engleză, nu? Dacă trăiam într-o ţară anglofonă, scriam proză şi nu poezie, engleza se pretează mai bine, prin precizia aproape saxonă, la proză, deşi au avut şi au poeţi de seamă. Totuşi ruşii sunt mai buni. Mă refer la poezie şi, apropo, la muzică. Katiuşa este unul dintre motivele cele mai răspândite în lume. Prietena mea este soţia mea, a cântat la vioară, nu era ruşinos nici la acordeon, există virtuoşi la muzicuţă, contează virtuozitatea. Eu, personal, cu totul penibil mi-am petrecut trei ani învăţând pianul. Nimic n-am deprins. Dar muzica, desigur clasică, îmi place. Am ascultat acum, la Ateneu o piesă modernă cu miorlăieli şi chiote, ceva de genul basmelor germane cu vrăjitoare. Mai tropăia şi un cal, ţipa o bufniţă. Compoziţia a fost premiată în 2007 şi se numeşte „Sounds of Meditation” . Frumos. Când s-a terminat m-am bucurat din ... fundul inimii, vorba ta. Eh, răutate mică, nu degeaba îţi spune rusoaiaca , vredniucika. De unde este, din ce oraş, de ce a venit în Eretz? Intreb degeaba, aproape că nu există întrebare să fie urmată de un răspuns, bănuiesc că vei trimite vederi din fiorduri sau pinguini. Gutte Nacht, signorina, buona serra, good night.
Si acum pe rând. Din adâncul inimii este mai frumos,uşor patetic, dar eu traduc din română în engleză, din tot sufletul. Admir talentul tău pentru engleză, ai putea să scrii proză în engleză, nu? Dacă trăiam într-o ţară anglofonă, scriam proză şi nu poezie, engleza se pretează mai bine, prin precizia aproape saxonă, la proză, deşi au avut şi au poeţi de seamă. Totuşi ruşii sunt mai buni. Mă refer la poezie şi, apropo, la muzică. Katiuşa este unul dintre motivele cele mai răspândite în lume. Prietena mea este soţia mea, a cântat la vioară, nu era ruşinos nici la acordeon, există virtuoşi la muzicuţă, contează virtuozitatea. Eu, personal, cu totul penibil mi-am petrecut trei ani învăţând pianul. Nimic n-am deprins. Dar muzica, desigur clasică, îmi place. Am ascultat acum, la Ateneu o piesă modernă cu miorlăieli şi chiote, ceva de genul basmelor germane cu vrăjitoare. Mai tropăia şi un cal, ţipa o bufniţă. Compoziţia a fost premiată în 2007 şi se numeşte „Sounds of Meditation” . Frumos. Când s-a terminat m-am bucurat din ... fundul inimii, vorba ta. Eh, răutate mică, nu degeaba îţi spune rusoaiaca , vredniucika. De unde este, din ce oraş, de ce a venit în Eretz? Intreb degeaba, aproape că nu există întrebare să fie urmată de un răspuns, bănuiesc că vei trimite vederi din fiorduri sau pinguini. Gutte Nacht, signorina, buona serra, good night.
Hamlet al doilea
Ce pot să spun eu despre Hamlet? Că m-am simţit la fel de „confortabil” ca şi el, în această lume de bicisnici, răi, imbecili, numai eu , curat, deştept, oarecum frumos. Profesorul se gândea atât de intens la Hamlet încât acesta i-a apărut în faţă tânăr şi cutezător. Dar Hamlet murea. Dragă R. nu mai rânji ca o portocală tăiată, eu sunt Hamlet, prinţul himerelor mele. Poţi muri fără ca moartea să existe? Poţi, trebuie să fii destul de gol pe dinăuntru. Arta este o-ntâmplare fericită. De unde venim, unde ne ducem, se întreabă oricare artist.Javra de la Conte nu-mi răspunde. Contesa. Umbra se mişcă din două motive -. mişcarea soarelui şi mişcarea noastră. Ticu putea să mă susţină, nu a vrut, din şmecherie, acum o să-i pară rău. Un tip ciudat, lacom de publicitate, lipsit de spirit creator, lingău fără voie, deşi pare un revoluţionar. Un Che care se gudură. Bem cu voluptate toţi cei ce murim, bem pe săturate, nici apă, nici vin, bem minute, ore, ani, o viaţă bem, adormind, acelaşi neschimbat blestem.Incercam odată să despart cumva ora şi minutul, ura, dragostea, dar desprins de mine însumi, aş putea să-mi pierd umbra, chipul, devenind o stea? Turnesol, sânge rece, sânge alb, soare învins, culoare în metamorfoză, explozie fără sunet, poem scris cu ochii, respiraţie între cer şi ocean, moarte cristalină, preerie între dinţii unui cal îngropat ieri... iubito, dansăm până mâine, la capăt va fi izbăvirea, ne-aşteaptă cu sare şi pâine, hai să-nvăţăm şi murirea, suntem două ramuri pe trunchiul ce-ncet îşi coboară coroana, hai să privim doar din unghiul ce poate aduce Nirvana. Corăbiile-n jur se scufundă, doar noaptea ne mai susţine, iubita mea blondă şi brună, rază din neagra luminp. In focul de gheaţă mă mistui, victoriile toate-s uitate, zăresc printre lacrimi noi istmuri, beatrice, dansăm până-n moarte. O vagă inspiraşţie din Leonard Cohen. Acum, ceva după Mandelştam. : După miezul nopţii inima, hoţeşte, cântă fericită, cine mai iubeşte? Cine are gânduri? De ce tremuri, oare, părăsit de Lege? După miezul nopţii prăznuim, e şoapta şoarecului care arginteşte noaptea. Imi sărut mâinile după acest poem. Simplu să cântăm un cânt fără vreo durere, fără gând, cerşetorii sunt bătrâni şi cântă foamea, vagabonzii cântă despre poame, şi numai poetul şi lăutarul ştiu să-şi mascheze dulcele-amarul,unde mergi , Doamne, unde ne laşi? Trenul tot merge la Călăraşi, trenul tot merge la Podu Iloaiei, anii de amintiri ne jupoaie, ard închisorile, gardul coboară, văd cum Mesia vine din zare, ce spune El nu se-aude, zăresc cum eucalipţii din lacrimă cresc.
Oedip
Am încheiat două capitole: gorod Niet, gorod Da, ambele la fel de rele. Numai cuvintele contează, restul este trăncăneală. Timpul trece. Când m-am născut nu ştiam că va fi atât de aspru,limitat,alienat. Fiecare crede că există. De mult timp ştiu ceea ce ştiu. Nu îmbătrânesc, în ciuda duşmanilor. Cine nu are duşmani nu trăieşte. Oare totul se goleşte? Mai ştiu să mă mir de ceva? Literatura este un colac de salvare nesigur, dar mă împiedică să fac ticăloşii, să fiu laş. Un cuvânt te îndrumă, al doilea te tulbură, al treilea te panichează, cu al patrulea confuzia devine totală, de aici începi să înoţi singur. Demontarea spaimei este obligatorie. Despre oricine se poate spune că e imbecil. Atenţie! Ele sunt ca nişte păsări nătânge, nesimţitoare, feroce, ele...Mă simt ca regele Lear.Niciodată nu a fost un mare rege, era naiv, iubea linguşirea, gândea încet, era pripit, se îmbăta uşor cu iubire şi cu ură. Dar a fost un Iov. Toţi ne temem că ne-am ratat viaţa. Mă salvez prin dedublare, mă privesc din afară, vorbesc despre mine ca despre altul. Dacă am fi nemuritori, ura ar dispare. Oare? Este indiferenţa cea mai bună cale a vieţii? Dar ce facem cu regretele, remuşcările? Afară cu ele, afară din conştiinţa noastră. Acesta este Nietzsche. Iar înainte a fost Eugen Ionescu. Mi-a fost dat să dezleg misterele vieţii? Nu cred, dar cine nu şi-ar dori acest dar? Partea cea mai frumoasă a corpului este mişcarea, spune poeta Manor. Până şi cuvintele sacre au condamnat oameni la supliciul pe roată, scria Malraux, dar eu aş spune că un mare rău ne-au adus aşa numitele cuvinte sacre. Trebuie să admitem democraţia cuvintelor, fiecare cuvânt are drepturi şi obligaţii, cuvintele sunt cetăţenii literaturii. De vreme ce nu poţi sluji omul, cum poţi să-l slujeşti pe Domnul? Cum poţi să sădeşti pomul, cum poţi să-ţi păstrezi somnul. Mă întreabă profesorul, şterge praful de pe armele de vânătoare şi de pe vraful de reviste, apare o balerină care ne ţine în carantină, profesorul face un semn pe tăbliţa de lemn, de faţă sunt sunt personaje famate, Confucius, Alexandru cel Mare şi comandanţi de armate. M-a întristat întotdeauna să recidivez, spune unul dintre ei, cu un pechinez în braţe, balerina-l aprobă, Robespierre stă într-un colţ, bate la tobă.... Eu sunt un om ca oricare, prietene, sunt un dinte rupt dintr-un pieptene, am fost condamnat de soartă şi de o judecătoare cu gâtul fin şi subţire, dar pieptul mare, m-am refugiat în poeme scrise pe un perete, pirat fugit de pe malul sterp al anticei Crete. Ce este destinul, mă-ntrebi, ce vor zeii? Elevii de mult i-au uitat, leneşii ca şi mişeii, Oedip se preumblă cu cerşetorul, ambii sunt orbi , dar cunosc, fără-ndoială, viitorul, prea multă fericire nu ne aşteaptă, nici o revoluţiune n-a fost prea dreaptă, dar mersu-nainte este o lege pe care nici cerşetorul, nici Oedip-rege nu pot s-o nege.
Boris Marian
Boris Marian
Eminescu
Dar nu mai cade ca-n trecut în mări din tot înaltul, ce-ți pasă ție chip de lut, dacă sunt eu sau altul? Trăind în cercul vostru strâmt norocul vă petrece, căci eu în lumea mea mă simt nemuritor și rece. Eminescu este in fiecare, dar in grade diferite. Fără a suferi de paranoie, adesea m-am simțit în această postură caraghioasă, don-quijotescă, când, investind o parte din suflet, am găsit altceva de ceea ce căutam, o forfotă, o uitare de sine și de cei din jur, lipsită de sens. Pe ea o cam doare undeva de mine,ceea ce este normal. Nu avem nimic comun, nici o perspectivă nu ne apropie, totul a fost un consum de nervi , în virtutea unei foste incandescențe de mult stinse de timp, eu trăiesc cu imaginația, spre deosebire de majoritatea care cunosc realitatea mai bine decât mine.Vivat poezia. Adio, tinerețe, fără bătrânețe.Am fost slab, prost, agresiv, naiv, exact ceea ce sunt.Mă irită suficiența unora, dar vina este a mea. Am descoperit secretul iubirii. Atracția fizică este numai un început, o reacție de „inițiere”, iubirea nu este nici o comuniune spirituală, altfel s-ar confunda cu prietenia, care este superioară iubirii, fiind purificată de material, iubirea este satisfacerea unor interese, dar nu o simplă afacere, este o afacere complexă, în care nevoile trupești, sufletești, materiale,toate formează un complex care poate rezista în timp sau se poate destrăma din trei cauze - exact cele enumerate mai sus. Prietenul cel mai bun sunt eu pentru mine. Regretabil, dar adevărat. Am mai realizat ceva – am sfârșit cu ... „trecutul negru”. Astăzi totul s-a estompat. Timpul este un executor implacabil.Potecă în barba sfântului, geamătul pământului, reziduuri în suflet, cuplet, trupul meu febril proclamă un instinct infantil, erotismul metropolei va fi cândva Guliai Pole sau Atlantida, la numai doi centimetri de triunghiul Ginevrei. Adevărul este că eu îmi plâng tinerețea, dar pe cine interesează? Prezentul este cel mai puternic adversar al amintirilor.
Tu trebuia să te cuprinzi de acel farmec sfânt și noaptea, candelă s-aprinzi luminii pe pământ, dicet Eminescu, la care mereu m-am gândit cu jale.
Ti-au pus pe cap o tiară de nebun, o scufă cu peruzele, ca la păun, ai fost tu un mentor, un torționar, un prost? Deasupra capitalei zăpezi cad fără rost (Mandelștam).
Voi străbate marea cu înțelepciune, lumea este beată de amor divin, razele se joacă-n părul tău, mai spune cine te iubește, spune-mi să nu vin. Voi străbate drumul, timpul, înnoptarea, am un plan pe cinste, am să-ți scriu mereu, numele se schimbă, trupul și suflarea, eu străbat pustiul cu un Dumnezeu. Credincios acelei neclintite sfere care ne cuprinde fără să o știm, razele se joacă, numele diferă, lumea este beată de amor divin.
Boris Marian
Tu trebuia să te cuprinzi de acel farmec sfânt și noaptea, candelă s-aprinzi luminii pe pământ, dicet Eminescu, la care mereu m-am gândit cu jale.
Ti-au pus pe cap o tiară de nebun, o scufă cu peruzele, ca la păun, ai fost tu un mentor, un torționar, un prost? Deasupra capitalei zăpezi cad fără rost (Mandelștam).
Voi străbate marea cu înțelepciune, lumea este beată de amor divin, razele se joacă-n părul tău, mai spune cine te iubește, spune-mi să nu vin. Voi străbate drumul, timpul, înnoptarea, am un plan pe cinste, am să-ți scriu mereu, numele se schimbă, trupul și suflarea, eu străbat pustiul cu un Dumnezeu. Credincios acelei neclintite sfere care ne cuprinde fără să o știm, razele se joacă, numele diferă, lumea este beată de amor divin.
Boris Marian
Madeleine
Ce multă durere poate aduce o dezamăgire? Nu ai cui să-i spui nimic,durerea este ascunsă în tine, ca un melc în casa lui. Nu este loc de ură . Nici de dispreț. Așa umblau călăii, liberi, veseli, mureau în paturile lor, iar cei mutilați se gândeau la nedreptatea lumii fără a o putea îndrepta. Pentru ce? Cum? Nimic.Frigul dimineții, Goana cu arma în spate, Dușmanul nevăzut. Si iată-mă acum ajuns la cea mai înflorită vârstă, când albul florii m-a pătruns și tremură petala tristă, se apropie un sfârșit de veac, așa cum poți sfârși o carte, mai mult șoptesc și mai mult tac, dar rima nu-i cuvântul moarte, e cineva în locul meu? E DOAR SCHIMBAREA UNUI NUME, RENAȘTEM ȘI MURIM MEREU, UN VERS ÎN POEZIA LUMII. Cred în scrisul meu, cum cred în mine. Dar sus, în albastrul pur al cerului, sufletele vor cuvânta, fiecare va spune ceva.Se poate iubirea schimba în indiferență? Numai de nu a fost iubire. Indiferență, pace și cadență, cine-o râde și-o vorbi, să mânânce o langustă îngustă. Furia îmi dereglează rima.Cum ar călca un câine pe instrumentele uitate în parc. Cea mai mare harpă este vântul. Boecklin avea un tablou, o harpistă semizidită în stâncă, ea cântă, i se vede piciorul bine făcut.O fi fost o amantă a artistului, bărbat frumos. Voi comunica așa cum aș comunica în văzduh, cu morții. Pentru mine, grav lucru, ai murit, arăți mult mai bine, vie ești frivolă. Voi uita, voi reveni la matcă, precum Ulise. Calypso,Cyrce, sirenele, harpiile se duc. Ce vulnerabil sunt, incredibil. S-au golit nopțile toate, cufere cu galbeni, sparte, se mai văd urmele dinților în pernă, craterul viselor, pe scândurile rupte, licheni au crescut, șerpi leneși, Madeleine, se-nvîrt palele, orele, zorii, unde ne sunt îndurătorii? Spuneai să fim buni, dar ce bem înainte de moarte, Madeleine? De privesc în sus, nu se vede nici un duh, cine poate, mai crede, cine nu, se întoarce cu fața la perete, în geamăt. Și-ngheață.
Amor divin
Dar nu mai cade ca-n trecut în mări din tot înaltul, ce-ți pasă ție chip de lut, dacă sunt eu sau altul? Trăind în cercul vostru strâmt norocul vă petrece, căci eu în lumea mea mă simt nemuritor și rece. Eminescu este in fiecare, dar in grade diferite. Fără a suferi de paranoie, adesea m-am simțit în această postură caraghioasă, don-quijotescă, când, investind o parte din suflet, am găsit altceva de ceea ce căutam, o forfotă, o uitare de sine și de cei din jur, lipsită de sens. Pe ea o cam doare undeva de mine,ceea ce este normal. Nu avem nimic comun, nici o perspectivă nu ne apropie, totul a fost un consum de nervi , în virtutea unei foste incandescențe de mult stinse de timp, eu trăiesc cu imaginația, spre deosebire de majoritatea care cunosc realitatea mai bine decât mine.Vivat poezia. Adio, tinerețe, fără bătrânețe.Am fost slab, prost, agresiv, naiv, exact ceea ce sunt.Mă irită suficiența unora, dar vina este a mea. Am descoperit secretul iubirii. Atracția fizică este numai un început, o reacție de „inițiere”, iubirea nu este nici o comuniune spirituală, altfel s-ar confunda cu prietenia, care este superioară iubirii, fiind purificată de material, iubirea este satisfacerea unor interese, dar nu o simplă afacere, este o afacere complexă, în care nevoile trupești, sufletești, materiale,toate formează un complex care poate rezista în timp sau se poate destrăma din trei cauze - exact cele enumerate mai sus. Prietenul cel mai bun sunt eu pentru mine. Regretabil, dar adevărat. Am mai realizat ceva – am sfârșit cu ... „trecutul negru”. Astăzi totul s-a estompat. Timpul este un executor implacabil.Potecă în barba sfântului, geamătul pământului, reziduuri în suflet, cuplet, trupul meu febril proclamă un instinct infantil, erotismul metropolei va fi cândva Guliai Pole sau Atlantida, la numai doi centimetri de triunghiul Ginevrei. Adevărul este că eu îmi plâng tinerețea, dar pe cine interesează? Prezentul este cel mai puternic adversar al amintirilor.
Tu trebuia să te cuprinzi de acel farmec sfânt și noaptea, candelă s-aprinzi luminii pe pământ, dicet Eminescu, la care mereu m-am gândit cu jale.
Ti-au pus pe cap o tiară de nebun, o scufă cu peruzele, ca la păun, ai fost tu un mentor, un torționar, un prost? Deasupra capitalei zăpezi cad fără rost (Mandelștam).
Voi străbate marea cu înțelepciune, lumea este beată de amor divin, razele se joacă-n părul tău, mai spune cine te iubește, spune-mi să nu vin. Voi străbate drumul, timpul, înnoptarea, am un plan pe cinste, am să-ți scriu mereu, numele se schimbă, trupul și suflarea, eu străbat pustiul cu un Dumnezeu. Credincios acelei neclintite sfere care ne cuprinde fără să o știm, razele se joacă, numele diferă, lumea este beată de amor divin.
Boris Marian
Tu trebuia să te cuprinzi de acel farmec sfânt și noaptea, candelă s-aprinzi luminii pe pământ, dicet Eminescu, la care mereu m-am gândit cu jale.
Ti-au pus pe cap o tiară de nebun, o scufă cu peruzele, ca la păun, ai fost tu un mentor, un torționar, un prost? Deasupra capitalei zăpezi cad fără rost (Mandelștam).
Voi străbate marea cu înțelepciune, lumea este beată de amor divin, razele se joacă-n părul tău, mai spune cine te iubește, spune-mi să nu vin. Voi străbate drumul, timpul, înnoptarea, am un plan pe cinste, am să-ți scriu mereu, numele se schimbă, trupul și suflarea, eu străbat pustiul cu un Dumnezeu. Credincios acelei neclintite sfere care ne cuprinde fără să o știm, razele se joacă, numele diferă, lumea este beată de amor divin.
Boris Marian
Revoluţie
Ce înseamnă-un cuvânt respirat de nicicând, de dormim, nu visăm, poate-n satul Lancrăm, a tăcut doar cinci ani, alţii tac, bolovani, la vedere şi-a pus propriul suflet, răpus a fost doar muţi, surzi şi orbi, de mamuţi, care doar respirau, nici gândeau, nu citeau, care numai mâncau, fiind mamuţi ei mureau. Cum pulseasză inima unui nebun, întreabă Mugur, unde este el, a venit singur calul, Mugur se preumblă prin rai, acolo este locul lui. Civilizat ar fi s-o recomand pe R. soţiei, dar este ca şi cum aş da mâna cu vulcanul Etna, fenomenele naturale nu pot fi învinse, ştii tu asta, graţioasă doamnă? O, Pompadour, ce multe regate s-au prăbuşit din cauza sincerităţii duse până la revoluţie?
Rapaport
Cum se face filosofie cu ciocanul, spargeți pianul, spune Zaratustra zis și Nietzsche, un nebun care i-a înnebunit pe mulți, i-a distrat pe unii, i-a îndepărtat pe alții de orice filosofie. El a venit cu un ciocan și a spart toate canoanele. Adică „dincolo de bine și de rău”, adică „nu există morală”. Unde ajungem, fraților? Nu suntem frați, nu suntem , are dreptate Nietzsche,dar nici nu-mi place când se tot vorbește de bestia din om, eu nu simt că sunt bestie A-i trage de limbă pe idoli, ce spun ei? Din lenevie se trage întreaga filosofie, deștept lucru. Aristotel spunea că pentru a trăi singur trebuie să fii ori animal ori zeu ( ceea ce este tot aia)
Ințelepciunea pune limite cunoașterii?. Este omul o eroare a lui Dumnezeu sau Dumnezeu o eroare a omului? Ceea ce nu mă ucide, mă face mai puternic. Citez din același Nietzsche ine-puizabil. Oamenii nu au cântece. Dar, se întreabă Nietzsche , ca un ignorant, cum se face că rușii au cântece? La fel vorbește despre germani că nu au spirit. Cine îi place? Evreul? Nu cred. Poate anticul, iluzoriul grec, Apolo, Dionis fiind prototipuri inventate. Nu-i plac nici femeile, ele nu au fundament, nu sunt profunde, iar adevărul le atinge pudoarea. Era misogin fiind bolnav sau impotent? Nu degeaba Hitler îl iubea, deși ca inteligență , Nietzsche era infinit superior.
When the voices of children are heard on the green, scria Blake, suflet negru, integru, iubit de un cedru, pe unde și cerbul, își scutură verbul, imberbul, celebrul. The hero holds firmly the reins of his four horses, adaugă, se roagă
Walt Whitman, aș vreau să-i fiu fiu, să fluier cu el pe tăpșanul Carmel, în vechi Israel, pe valea ce urcă, pe deal ce se surpă, ABRACADABRA, șoptește livada în noaptea în care, iubito, cărarea vorbea de trădarea ce-ai pus-o la cale în mințile tale pe care le luase monahu-Atanase. Aha, am Anfang steht das A. Mehr Bibliophilie, sagte Frau Sophie. Tu sospiri, tu i miri ( Joseph Haydn). Incredibil , mein Gott. The story goes, some chroniclers, cică niște cronicari, were badly needing some shalwars și s-au dus la Rapaport să le dea un pașaport. De ce Rapaport, de ce pașaport ar întreba orice om cu scaun la cap, dar scaunul este mult mai util decât capetele unora.Am fost bătraân , acum întineresc, am renunțat la băutură și țigară, devin tot mai curat, mai îngeresc, când voi muri, veți spune, „Uite-l, zboară”. Se luptă inima cu un balaur fumegos, e pregătită barca, trecem Styxul, în ultimul moment renunț, sunt mai prejos de acest gest, prefer să-mi caut pixul, hârtia, lampa, cărțile pe raft, cu moartea nu fac Bruderschaft. Mă urmărește un negaționist nenorocit. Am reluat legăturile cu un amic din tinerețe,poet. Nu știu cât de mare. Văr cu cineva care mă interesează, dar care este definitiv supărată pe mine pentru că m-am legat de faptul că i s-a schimbat fizionomia, adică e mai puțin ... dulce. Parcă eu aș fi mai puțin acru. Boris Marian
Ințelepciunea pune limite cunoașterii?. Este omul o eroare a lui Dumnezeu sau Dumnezeu o eroare a omului? Ceea ce nu mă ucide, mă face mai puternic. Citez din același Nietzsche ine-puizabil. Oamenii nu au cântece. Dar, se întreabă Nietzsche , ca un ignorant, cum se face că rușii au cântece? La fel vorbește despre germani că nu au spirit. Cine îi place? Evreul? Nu cred. Poate anticul, iluzoriul grec, Apolo, Dionis fiind prototipuri inventate. Nu-i plac nici femeile, ele nu au fundament, nu sunt profunde, iar adevărul le atinge pudoarea. Era misogin fiind bolnav sau impotent? Nu degeaba Hitler îl iubea, deși ca inteligență , Nietzsche era infinit superior.
When the voices of children are heard on the green, scria Blake, suflet negru, integru, iubit de un cedru, pe unde și cerbul, își scutură verbul, imberbul, celebrul. The hero holds firmly the reins of his four horses, adaugă, se roagă
Walt Whitman, aș vreau să-i fiu fiu, să fluier cu el pe tăpșanul Carmel, în vechi Israel, pe valea ce urcă, pe deal ce se surpă, ABRACADABRA, șoptește livada în noaptea în care, iubito, cărarea vorbea de trădarea ce-ai pus-o la cale în mințile tale pe care le luase monahu-Atanase. Aha, am Anfang steht das A. Mehr Bibliophilie, sagte Frau Sophie. Tu sospiri, tu i miri ( Joseph Haydn). Incredibil , mein Gott. The story goes, some chroniclers, cică niște cronicari, were badly needing some shalwars și s-au dus la Rapaport să le dea un pașaport. De ce Rapaport, de ce pașaport ar întreba orice om cu scaun la cap, dar scaunul este mult mai util decât capetele unora.Am fost bătraân , acum întineresc, am renunțat la băutură și țigară, devin tot mai curat, mai îngeresc, când voi muri, veți spune, „Uite-l, zboară”. Se luptă inima cu un balaur fumegos, e pregătită barca, trecem Styxul, în ultimul moment renunț, sunt mai prejos de acest gest, prefer să-mi caut pixul, hârtia, lampa, cărțile pe raft, cu moartea nu fac Bruderschaft. Mă urmărește un negaționist nenorocit. Am reluat legăturile cu un amic din tinerețe,poet. Nu știu cât de mare. Văr cu cineva care mă interesează, dar care este definitiv supărată pe mine pentru că m-am legat de faptul că i s-a schimbat fizionomia, adică e mai puțin ... dulce. Parcă eu aș fi mai puțin acru. Boris Marian
Iepure şchiop
M-am convins că mă lupt cu morile de vânt.Oamenii nu se schimbă nu pentru că nu pot,ci pentru că nu vor. Atitudinea lor este dictată de o anumită comoditate, un anumit mediu. De pildă, am ajuns la pace cu şeful meu, dar el nu s-a schimbat defel. Nu a înţeles nimic. Nici nu a vrut să înţeleagă. A considerat că este victorios, deşi a pierdut. A pierdut şansa să facă o revistă mai bună, şansa de a avea colaboratori mai apropiaţi. AO m-a încurajat să nu renunţ, altfel revista devine mai proastă. MUGUR – Cum să fii rege, întreba, sosim întotdeauna prea târziu la locul gloriei.Noi. Zeus călărind pe iepuri şchiopi....M-am convins că nimic nu are rost, că orice efort se întoarce împotriva ta, că există o mentalitate colectivă care nu admite excepţii şi că moartea nivelează tot ce mişcă. Nimeni nu este prieten cu nimeni, nici duşmănia nu durează, între indivizi, ea moare cu moartea lor.... Mugur – Mori de vânt cu o mie de aripi, cocoşi pitici sălbatici, trâmbiţe de pene, cocoşi, regi albi, armate răvăşite, vă iau de picioare şi vă rotesc deasupra capului şi se face o aureaolă de ţipete deasupra capului meu, sunt sfântul duh al cucurigului. Ce mai pulsa orizontul ca inima unui nebun, ce cavaler deşirat pe sub megafoanele acoperite de lună.... Astea sunt versuri , nu prostiile lui VO. Poeţii nu mor, se va găsi cineva să-i citească.
Navă
Cu cât iubești o femeie, cu atât o înțelegi mai puțin.Zilnic am lucrat la această navă, a fost cândva o epavă căzută din Cosmos, din Calea Lactee, cum decad îngerii într-o femeie, astfel tinerețea mea s-a dus, „Se spune c-ai construit ceva mai redus, ceva mai simplu, dar va zbura?”, mă întrebau cei din urbea mea, când a fost gata, s-au mirat toți, nava mea nu avea roți, nici aripi și nici nu avea motor, nava mea pentru zbor interior.... O poezie inofensivă, dar cineva se va gândi să mă dea în judecată pentru hărțuire sexuală, justiția a ajuns să se ocupe cu sufletul oamenilor, ca în Orwell. In lume se petrec crime monstruoase, iar Clinton, Moshe Katzav sunt puși la zid pentru perversiune. Miile de jertfe din războaie sunt considerate normale. Eu nu agreez perversiunea, nici hărțuirea. Niciodată nu mi s-a spus că hărțuiesc pe cineva, sunt uluit, nu pot să cred. Femei care ABUZEAZĂ de o justiție neroadă. O vecină a mea, călătorind prin Basarabia este oprită de un milițian , acesta încearcă să abuzeze de ea, noroc că trec niște turiști, o salvează. Femeia nici nu are curajul să depună plângere, ca nu cumva autoritățile să o oprească la trecerea graniței în România. Nimic nu se poate face. Iar cineva mă amenință cu justiția. Mi se face o greață cumplită. Nu spun nici un nume. Regret enorm că sunt un idiot. Am crezut că am de a face cu oameni normali. Dar sunt mai nebuni decât mine sau doar necinstiți. In fine, voi trece peste asta. Am ajuns un Karadjici al Internetului. Voi fi dus la Haga? Voi primi o citație de la nu știu cine, pentru ce? Un Kafka în toată regula. Voi fi executat într-un cimitir, eventual evreiesc. Mi se vor lua hainele, banii, actele, voi fi lăsat gol. Coșmar. De ce? Am avut îndrăzneala să folosesc unele cuvinte nepotrivite, îmi cer scuze pentru ele, dar am spus și multe lucruri perfect adevărate. Adevărul este dușmanul societății în care trăim. Să nu-i spui cuiva că are defecte morale, iar despre cele fizice, este adevărat, să nu vorbești, nimeni nu este de vină că este cocoșat, mic sau prea înalt, slab sau prea gras. Aici am greșit. Nu sunt un Adonis și chiar de aș fi nu am dreptul să judec fizicul nimănui, nu suntem la concursul de frumusețe. Nici o aluzie, cititor ipocrit. Nu eu mă descalific, doar cel care crede că despre el este vorba. Nu pot să mă liniștesc. Nu este mare lucru să te scrântești în aceste jungle ale gândirii sociale.
Baudelaire- Iubim femeile exact în măsura în care ne sunt străine.A iubi o femeie inteligentă este o perversiune. Entuziasmul aplicat altor lucruri decât celor abstracte este un semn de slăbiciune și de boală.
Boris Marian
Baudelaire- Iubim femeile exact în măsura în care ne sunt străine.A iubi o femeie inteligentă este o perversiune. Entuziasmul aplicat altor lucruri decât celor abstracte este un semn de slăbiciune și de boală.
Boris Marian
Rousseau
Ciudată această afirmație – bărbatul trebuie iubit mai puțin și înțeles mai mult, iar femeia invers. Eu cred că un bărbat, aparent invulnerabil, este mai vulnerabil decât o femeie, el păstrează ceva din copilul neglijat uneori de părinți. Dragostea de mai târziu îi suplinește acest gol. Iar înțelegerea trebuie să existe de ambele părți. Acea taină feminină este o legendă, femeile sunt foarte raționale, când vor. Numai gelozia le întunecă mintea. In plus au o lăcomie mai mare în toate – la bani, la sex, la situație socială. Acesta este misterul așa zis feminin. Deci să nu ne ascundem după degete.Nu există o măsură a iubirii. Dar o măsură a înțelegerii există. Fericirea care nici n-ar trebui să existe , e singura sursă a ideilor fixe,sărutul tău va fi ultimul, jur, înainte de drumul la Kuala Lumpur, de aceea îți scriu, amân doar sfârșitul, „ Tu ce faci acum?”, parcă nu-ți mai știu chipul, simt apăsarea buzelor tale, plumbul a pătruns în petale și parcă-ntre noi principalele artere ale orașului vuiesc de durere ... Este clar că nu te poți face iubit. Greșeala mea este că investesc prostește în orice sentiment, oamenii sunt mai echilibrați. Ea suferea de singurătate, nu era dorul care o chinuia, nu i-a fost dor de mine, ar fi o prostie să cred așa ceva. Eu,când sunt îndrăgostit, simt clipă de clipă acest sentiment, și în somn.Asta este. Trăim o vreme de obidă, șoptesc, în gând, melc și omidă, în bezna mucedă se-aude cum picură din lună dude, atunci, pe ceruri s-a ivit un meteor, cum l-am numit? „ Polen de aștri”, numele-i rămas în scripte, doar scântei și flăcări stinse prea curând, unde căzu el pe pământ. De atunci suntem noi muritori, pe cerul veșnic, meteori.Dumnezeu merge să-i încerce pe oameni, cum iubesc ei, a văzut un sărăntoc, iar sărăntocul s-a gândit, uite ăsta este mai sărac decât mine, se vede după haine, nici pâine nu are, ia să-i dau eu o bucățică. Noi nu suntem așa. Bucățica noastră e a noastră. Dezbrăcată ești, Rusia, zice poetul Esenin, doar azurul te mai soarbe, numai plopii te mai plâng, doar aromele de mere și de miere amintesc de vechea mea durere , de trecutul tău mai blând. Nimic nu este mai neasemănător mie decât eu însumi, spunea J.J.Rousseau, absolvindu-se singur de toate păcatele.O totală lipsă de moralitate la marele moralist? Zarurile au fost aruncate, cui, Doamne, în ce calitate? Cum se joacă unii cu omenirea, un joc obligat, un joc cu nemurirea? Ovidiu la Tomis se considera barbar între barbari, pentru că nu era înțeles, cum nici el nu-i înțelegea pe cei din jur.Suntem barbari între barbari.„ Măreață și frumoasă este imaginea omului ieșind din neant prin propriile sale eforturi”, zice același Rousseau. Din nou un îndemn la ceea ce omul obișnuit nici nu gândește. De unde s-a născut și Nietzsche. Astfel se explică de ce barbarii au distrus imperii bogate, puternice doar în aparență. Impovărat de ani și de melancolie, profesorul ar vrea să recâștige timpul înscris pe-o coală de hârtie, se duce gându-n urma unei cotige, ”Pe mine binele suprem mă obsedează, dar nu știu, dragii mei, care e țelul”, profesorul ar prefera o vază cu flori aprinse, decât să reia duelul părerilor opuse, miza-i mare, „ ”E veșnică pe lume doar schimbarea ”, începe profesorul confesiunea, care la el nu e nici o minune, ar vrea și el un oarecare basm, dar tusea îl îneacă, are astm, este un om care se pregătește-acum să povestească un început de drum. Tot JJR spune – o, mândrie, fiică a plictiselii, noi, oamenii mărunți, fără prea mari talente, să găsim fericirea în noi, nu în opinia altora. Asta spunea un om care nu știa că peste secole numele său va fi rostit cu evlavie. O fi crezut în mediocritatea sa?
Boris Marian
Boris Marian
Maiakovski
Am vrut și vreau să spun ceva.Ce porunci ai să dai când vei fi în rai, dar în iad- Galaad, dar în brad, unde suie nebunii, când fug de petunii, crezând că-s tăunii veniți cu hunii? Ce porunci vei da, draga mea? Eu, nu, eu, nu, eu sunt acolo, Archimboldo Apolo, un derbedeu fără țară și Dumnezeu, eu mă rog pentru un biet inorog, căruia lordul John i-a rupt unicul corn și cântă, ne-ncântă într-o fântână adâncă”. Sau – Atunci când carnea va fi devorată, sângele meu secat într-o vatră, când osemintele mele vor străluci ca-ntr-un prund , pietricele, atunci voi fi doar literatură, iarbă verde voi fi, arătură, sunet curat de clarinet, miracol într-un cabaret, atunci veți afla că am trăit, undeva-n București, pe Cuțitul de Argint
Mă gândesc la bătrânul scriitor, nu foarte bătrân, un copac fără flori, trăind cu o scriitoare relativ tânără, cum trăia Nicole Kidman cu Anthony Hopkins într-un film recent, inspirat din romanul ”The Human Stain” de Philip Roth. Bucuria este reciprocă. Inspirație de ambele părți. Sexul nici nu contează, iar dacă el contează, nu este important. Dar , ce este cu divide et impera, guvide , o, tempora, spune un paznic numit Ivan Groaznic, prea multe capete , taie-le, scapă-le de trunchiul lor , de teama lor, terminator, Gog și Magog și-un ventriloc ce n-are loc de noi, de voi, cinstiți eroi , fețele Dumneavoastră, stau la fetreastră, ca la spital, unde totu-i oval și viața și moartea, că morga-i cartea, nimic rotund, Dumnezeu scund.
„Stiu, iubito, părul îmi cade acum de viață destrăbălată și trebuie să zac pe pietre. Mă vedeți bând rachiul cel mai ieftin și umblu gol în vânt. Dar a fost o vreme, iubito, când am fost pur. Aveam o femeie care era mai puternică decât mine, așa cum iarba e mai puternică decât taurul, se îndreaptă la loc. Ea a văzut cât sunt de mâhnit și m-a „„iubit.... Când mi-a dăruit trupul , mi-a spus – Aceasta e tot. Si trupul ei fu al meu. Acum ea nu mai este nicăieri, a dispărut ca un nor după ploaie.. Noaptea, câteodată, când mă vedeți bând, îi văd fața palidă-n vânt, puternică și întoarsă către mine și mî înclin în vânt” – Brecht. Ce seamană cu Poe, chiar mai frumos. Toata vara așteptând luna lui septembrie priveam aurul căzând luna lui septembrie soarta celor care mor nu este ușoară toată vara le e dor ce mai e pe-afară iar septembrie venea cu o dulce teamă unul moare altul bea septembrie-cramă.
„Toamna are mâinile galbene, toamna are încălțări roșii, dar n-are nici un prieten în pădurea de oase, se aude duruitul merelor căzând, se aud bătăile de tobă ale nucilor căzând, pentru dansul morții, doar un ultim fruct contemplativ atârnă încă în spațiu, iubito, și îngerul geamăn luminează de fosfor” ( Yvan Goll).„Se-ndoapă și-apoi pier în noapte, pe rând, lăfăitele cărnuri, că de puf nu-i mai saturi, și unul peste altul se târăsc, asudând, de cutremură orașele dârdâiala din paturi” – pornografia marelui Maiakovski, în 1915.„ Microbul cu labe de aur în sufletu-i ros era rubla”, excelent.„Cu nările umflate ne uităm la femele, cu nările roase de cocaină”. O fi fost invidios?
Fragment dintr-un roman nescris – „Intr-adevăr o sărutasem cu o oarecare răceală, ea simțise asta. Discuția de dinainte mă tulburase, cuvântul DRAGULE poate avea o mie de nuanțe. Iar prietenul meu cel bun murise pentru a doua oară. Cât ar fi râs , bietul de el.
Il ascult pe Aurelian Andreescu, cel care era mereu beat, mesenii îi tot dădeau de băut, iar el cânta dumnezeiește. Vocea lui a rămas, mesenii s-au dus pe rând în pământ.
Când cineva îți spune să-l lași în pace este ca și cum s-ar rosti o condamnare la moarte, Fie a ta, fie a celui care se roagă să fie lăsat în pace. Nici o înjurătură nu conține tragismul și deșertăciunea acestui –„ Lasă-mă în pace”.
Boris Marian
Mă gândesc la bătrânul scriitor, nu foarte bătrân, un copac fără flori, trăind cu o scriitoare relativ tânără, cum trăia Nicole Kidman cu Anthony Hopkins într-un film recent, inspirat din romanul ”The Human Stain” de Philip Roth. Bucuria este reciprocă. Inspirație de ambele părți. Sexul nici nu contează, iar dacă el contează, nu este important. Dar , ce este cu divide et impera, guvide , o, tempora, spune un paznic numit Ivan Groaznic, prea multe capete , taie-le, scapă-le de trunchiul lor , de teama lor, terminator, Gog și Magog și-un ventriloc ce n-are loc de noi, de voi, cinstiți eroi , fețele Dumneavoastră, stau la fetreastră, ca la spital, unde totu-i oval și viața și moartea, că morga-i cartea, nimic rotund, Dumnezeu scund.
„Stiu, iubito, părul îmi cade acum de viață destrăbălată și trebuie să zac pe pietre. Mă vedeți bând rachiul cel mai ieftin și umblu gol în vânt. Dar a fost o vreme, iubito, când am fost pur. Aveam o femeie care era mai puternică decât mine, așa cum iarba e mai puternică decât taurul, se îndreaptă la loc. Ea a văzut cât sunt de mâhnit și m-a „„iubit.... Când mi-a dăruit trupul , mi-a spus – Aceasta e tot. Si trupul ei fu al meu. Acum ea nu mai este nicăieri, a dispărut ca un nor după ploaie.. Noaptea, câteodată, când mă vedeți bând, îi văd fața palidă-n vânt, puternică și întoarsă către mine și mî înclin în vânt” – Brecht. Ce seamană cu Poe, chiar mai frumos. Toata vara așteptând luna lui septembrie priveam aurul căzând luna lui septembrie soarta celor care mor nu este ușoară toată vara le e dor ce mai e pe-afară iar septembrie venea cu o dulce teamă unul moare altul bea septembrie-cramă.
„Toamna are mâinile galbene, toamna are încălțări roșii, dar n-are nici un prieten în pădurea de oase, se aude duruitul merelor căzând, se aud bătăile de tobă ale nucilor căzând, pentru dansul morții, doar un ultim fruct contemplativ atârnă încă în spațiu, iubito, și îngerul geamăn luminează de fosfor” ( Yvan Goll).„Se-ndoapă și-apoi pier în noapte, pe rând, lăfăitele cărnuri, că de puf nu-i mai saturi, și unul peste altul se târăsc, asudând, de cutremură orașele dârdâiala din paturi” – pornografia marelui Maiakovski, în 1915.„ Microbul cu labe de aur în sufletu-i ros era rubla”, excelent.„Cu nările umflate ne uităm la femele, cu nările roase de cocaină”. O fi fost invidios?
Fragment dintr-un roman nescris – „Intr-adevăr o sărutasem cu o oarecare răceală, ea simțise asta. Discuția de dinainte mă tulburase, cuvântul DRAGULE poate avea o mie de nuanțe. Iar prietenul meu cel bun murise pentru a doua oară. Cât ar fi râs , bietul de el.
Il ascult pe Aurelian Andreescu, cel care era mereu beat, mesenii îi tot dădeau de băut, iar el cânta dumnezeiește. Vocea lui a rămas, mesenii s-au dus pe rând în pământ.
Când cineva îți spune să-l lași în pace este ca și cum s-ar rosti o condamnare la moarte, Fie a ta, fie a celui care se roagă să fie lăsat în pace. Nici o înjurătură nu conține tragismul și deșertăciunea acestui –„ Lasă-mă în pace”.
Boris Marian
Nebunia
Doamna R. are plăcerea să conducă echipaje de cai, îi mai bate cu biciul, caii nechează, doamna râde, dar un cal se opreşte, cade sub roţi, doamna râde, apoi îngheaţă – înainte se deschide o mare prăpastie – de unde, cum ? Dar un cal, încă teafăr, zice, eu ştiam , n-am vrut să spun. Astfel povestea cu doamna contesă misterioasă se termină şi vine altă poveste. Cel mai puţin îmi place cuvântul NORMAL. Mă înnebuneşte, când ştiu că viaţa este o stare de entropie maximă, de anormalitate. MUGUR – Nebunia mea, spune şi se ridică în picioare plină de mândrie ca şi cum ar vorbi despre o grădină plină de sânge sau despre un vârtej noroios...Şi acea furie îngrozitoare venind de dincolo de mine la mijlocul nopţii acea furie singuratică oprindu-se brusc, visătoare... Un rest, o rămăşiţă delicată, un gunoi delicat şi furia cu faţa plină de lacrimi... Cu şapte capete o dată te visează...O, Doamne,dac-aş avea puterea să fac un lucru înalt şi nedemn, azvârlindu-mi iute haina de general pe umeri...Iacob Sternberg – Intâia stea luci în albastrul înserării, razele ei nasc o statură omenească, o tânără femeie desculţă, umblă pe lângă pereţii lumii şi,către înălţimi, din toate ruibele alcătuieşte pântecul ei de gravidă. Steaua care a răsărit în albastrul înserării luminând până pe Montblanc, pentru ea este această femeie care-şi poartă maternitatea , înălţimea cea mai înaltă.
Now the left, then to the right, that is the way the snack wriggles along.
Now the left, then to the right, that is the way the snack wriggles along.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)