Cea mai bună pagină a mea

Am încheiat două capitole: gorod Niet, gorod Da, ambele la fel de rele. Numai cuvintele contează, restul este trăncăneală. Timpul trece. Când m-am născut nu ştiam că va fi atât de aspu.Limitat. Alienat. Fiecare crede că există. De mult timp ştiu ceea ce ştiu. Nu îmbătrânesc, în ciuda duşmanilor. Cine nu are duşmani nu trăieşte. Oare totul se goleşte? Mai ştiu să mă mir de ceva? Literatura este un colac de salvare nesigur, dar mă împiedică să fac ticăloşii, să fiu laş. Un cuvânt te îndrumă, al doilea te tulbură, al treilea te panichează, cu al patrulea confuzia devine totală, de aici începi să înoţi singur. Demontarea spaimei este o treabă obligatorie. Despre oricine se poate spune că e imbecil. Atenţie! Ele sunt ca nişte păsări nătânge, nesimţitoare, feroce, ele...Mă simt ca regele Lear.Niciodată nu a fost un mare rege, era naiv, iubea linguşirea, gândea încet, era pripit, se îmbăta uşor cu iubire şi cu ură. Dar a fost un Iov. Toţi ne temem că ne-am ratat viaţa. Mă salvez prin dedublare, mă privesc din afară, vorbesc despre mine ca despre altul. Dacă am fi nemuritori, ura ar dispare. Oare? Este indiferenţa cea mai bună cale a vieţii? Dar ce facem cu regretele, remuşcările? Afară cu ele, afară din conştii nţa noastră. Acesta este Nietzsche. Iar înainte a fost Eugen Ionescu. Mi-a fost dat să dezleg misterele vieţii? Nu cred, dar cine nu şi-ar dori acest dar? Partea cea mai frujmoasă a corpului este mişcarea, spune poate Manor. Până şi cuvintele sacre au condam nat oameni la supliciul pe roată, scria Malraux, dar eu aş spune că un mare rău ne-au adus aşa numitele cuvinte sacre. Trebuhie să admitem democraţia cuvintelor, fiecare cuvânt are drepturi şi obligaţii, cuvintele sunt cetăţenii literaturii. De vreme ce nu poţi sluji omul, cum poţi să-l slujeşti pe Domnul? Cum poţi să sădeşti pomul, cum poţi să-ţi păstrezi somnul_ Mî întreabă profesorul, şterge praful de pe armele de vânătoare şi de pe vraful de reviste, apare o balerină care ne ţine în carantină, profesorul face un semn pe tăbliţa de lemn, de faţă sunt sunt personaje famate, Confucius, Alexandru cel Mare şi comandanţi de armate. M-a întristat întotdeauna să recidivez, spune unul dintre ei, cu un pechinez în braţe, balerina-l aprobă, Robespierre stă într-un colţ, bate la tobă.... Eu sunt un om ca oricare, prietene, sunt un dinte rupr dintr-un pieptene, am fost condmanat de soartă şi de o judecătoare cu gâtul fin şi subţire, dar pieptul mare, m-am refugiat în poeme scrise pe un perete, pirat fugit de pe malul sterp al anticei Crete. Ce este destinul, mă-ntrebi, ce vor zeii_ Elevii de mult i-au uitat, leneşii ca şi mişeii, oedip se preumblă cu cerşetorul, ambii sunt orbi , dar cunosc, fără-ndoială, viitorul, prea multă fericire nu ne aşteaptă, nici o revoluţiune n-a fost prea dreaptă, dar mersu-nainte este o lege pe care nici cerşetoruzl, nci Oedip-rege nu pot s-o nege.
Boris Marian