Gellu Naum

Mă duc să-mi întâlnesc iubita şi ţin în mână nu un buchet de flori , ci o gheată, o gheată nouă, de toată frumuseţea, o gheată ce talpa lucioasă ca un patinoar, o gheată în botul căreia se reflectă norii, crengile fluturânde ale arbotilor, retina mea de îndrăgostit şi gesturile încremenite ale statuilor- citat din versurile junelui Gellu Naum, pe care le-aş fi scris cu plăcere. Fiinţă interesantă C., cred că are ceva din bucuria primilor creştini, de a face bine celuilalt. Eu , care nu am apreciat niciodată viclenia, nu am găsit la ea , de când o ştiu, nici urmă de viclenie.Iei prea în serios problemele, îmi spune profesorul, genele sunt mai importante, fii sobru, cum sunt surdul şi orbul, rămâi în urmă, ascultă cum trec cuvintele ca nişte vulturi, cum trece iubirea liberă în cuvinte, rămâi în urmă şi păriveşte-nainte, iae seama la sunetele muzicale împreunate-n vocale, Doamne, ce durere străbate trupul acestei lumi deşelate, vorbeam la telefon de o oră, în pâlnie se aciuise o gânganie carnivoră, care ne rodea încet creierii, amintirea, semănam cu picturile din Altamira... Era un fotoliu în care n-am stat niciodată, în noaptea aceea dormisem cu vise înspăimântate, ne-am aşezat în fotoliul blestemat, atunci am înţeles rostul său secret, nedivulgat. In el, cândva, au şezut conţi, marchizi, granzi de Spania, mândri, livizi, de patimi supţi, mari vărsători de sânge, fotoliul acela şi astăzi îi pomeneşte, îi plânge, iar eu eram un bietr scrib de rime, eu n-am ucis niciodată, pe nimeni.