Romeo

„Băiete,acum ești matur, învățat-ai ce-i durerea omului cu păcate, ce înseamnă trecerea prin pustiu”, spuse, privind ceasul său auriu, ce nu-i dădea pace deloc, „eu tre„Băiete,acum ești matur, învățat-ai ce-i durerea omului cu păcate, ce înseamnă trecerea prin pustiu”, spuse, privind ceasul său auriu, ce nu-i dădea pace deloc, „eu trebuie să plec în Tara de Foc peste vreo două-trei minute, mă bucur că e cineva să m-asculte”, apoi deschise fereastra, ieși sub chip de fluture galben-gri, Doamne, de ce nu l-am înțepat în cap, să-l păstrez pentru bacalaureat? ... Ca nunțile în vreme de război, cuvintele, frumoase adăposturi, îmi amintesc de cavalerul scoțian, Rob Roy, o, cavaleri, o, nunți, copiii noștri . Femeile plecară la război, bărbații se ascund prin cârciumi, tu, cavaler scoțian, Rob Roy, ce vremuri de trădare, amari sâmburi. Gingață-i ura, aspră-i viața ta între iubiri, turniruri și pariuri, când vom muri eroic, vor cânta toți îngerii, spioni în pardesiuri....
Ne schimbă timpul, nu-l putem opri,
Suntem copiii lui cei vitregi,
Numai iubirea se iluzionează, poate o zi,
Că a învins , ne contrazice Nietzsche.
Dar nu ne pasă nici de el,
Pe Will îl vom chema în clipe grele,
Si el a-mbătrânit, este aproape chel,
Citește Cartea de la San Michelle.
Iubito, azi corespondăm,
Ne contrazicem, iar ne împăcăm,
De parcă timpul nici n-ar exista,
De-aș fi Romeo, de-ai fi Julia.
Viața de pește este bizară, o știe stripteuza zanzibară, niciodată n-am să-nțeleg ce este-n crweierul unui coleg, iar viața în sine mă neliniștește, mai bizară-i totuși viața de pește, du-te, ucide-l, dă-l peste pod, viața-i mai grea decât sub Irod, ca-ntr-o grădină zoologică sau pe mica insulă Krakatau, unde colegul meu, fiind turist, fu înghițit de un pește trist. Nu știu de ce , mă gândesc la Nina Cassian, bizară poetă.
buie să plec în Tara de Foc peste vreo două-trei minute, mă bucur că e cineva să m-asculte”, apoi deschise fereastra, ieși sub chip de fluture galben-gri, Doamne, de ce nu l-am înțepat în cap, să-l păstrez pentru bacalaureat? ... Ca nunțile în vreme de război, cuvintele, frumoase adăposturi, îmi amintesc de cavalerul scoțian, Rob Roy, o, cavaleri, o, nunți, copiii noștri . Femeile plecară la război, bărbații se ascund prin cârciumi, tu, cavaler scoțian, Rob Roy, ce vremuri de trădare, amari sâmburi. Gingață-i ura, aspră-i viața ta între iubiri, turniruri și pariuri, când vom muri eroic, vor cânta toți îngerii, spioni în pardesiuri....
Ne schimbă timpul, nu-l putem opri,
Suntem copiii lui cei vitregi,
Numai iubirea se iluzionează, poate o zi,
Că a învins , ne contrazice Nietzsche.
Dar nu ne pasă nici de el,
Pe Will îl vom chema în clipe grele,
Si el a-mbătrânit, este aproape chel,
Citește Cartea de la San Michelle.
Iubito, azi corespondăm,
Ne contrazicem, iar ne împăcăm,
De parcă timpul nici n-ar exista,
De-aș fi Romeo, de-ai fi Julia.
Viața de pește este bizară, o știe stripteuza zanzibară, niciodată n-am să-nțeleg ce este-n crweierul unui coleg, iar viața în sine mă neliniștește, mai bizară-i totuși viața de pește, du-te, ucide-l, dă-l peste pod, viața-i mai grea decât sub Irod, ca-ntr-o grădină zoologică sau pe mica insulă Krakatau, unde colegul meu, fiind turist, fu înghițit de un pește trist. Nu știu de ce , mă gândesc la Nina Cassian, bizară poetă.