Mi s-a spus

 

Mi s-a spus că sunt infantil, mai mult decât un copil, mai mult decât un poet, cu mult regret. Ce vină am că  exist? Că mai insist  și nu dispar, ca o corabie pornită-n Zadar, Zadarul e un Paradis, el este iubita din vis, ea se transformă în șarpe la ora șapte. Ea mușcă și fuge plângând, o iert și o uit  ca  pe-un gând, fie , să zburde cum vrea, cu altcineva. Cândva iubeam o minionă , s-a transformat în Gorgonă, apoi în gogoașă din care ieși un fluture mare. Totul pare obișnuit, o durere de gât, sub tăiș ascuțit, cineva s-a despărțit, ca o barcă de mal, spre oceanul  global. Cineva își pune chinuitor întrebări esențiale despre viitor, dar noi stăm cuminți pe-un vulcan nu prea stins, lupii și urșii ieșiră afară, la o continuă vânătoare, sărbătorile se repetă  la intervale aproape normale, dar vă spun nu e  deloc important  mersul ceasului în acest timp degradant, ci faptul că a fost ucisă  cu sălbăticie o iubire promisă. Am zărit-o cum alerga, precum ciuta, șiroia sângele din ea, neștiuta. 

BORIS MARIAN

Panoramic

 

Mor oamenii cu viteza acceleratului. Fără stații. Dar trecem peste moarte cum și ea trece peste noi. Iubirea e un fir de păianjen aurit, se rupe ușor, când doi oameni se despart, unul moare, dar suntem noi, oare , uniți? Ne putem contopi? Firi diferite, istorii diferite, credințe diferite, Dumnezeu și Iubirea sunt existente și nevăzute, șarpele urii umblă primprejur. Cine îl poate ucide? Este și el o creație, are și el un drept. Nu mă supun, cuvintele mele nu se vor risipi ca pulberea, sunt și ale voastre, chiar de nu le rostiți. Nu pot respira fără Iubire.   Tăcerea este fatală, un cancer de care nu scapi, doar o minune poate reface   firele de aur,  țesătura pe care uneori o uităm într-un dulap cu molii. Doamne, Tu ești Iubirea, credo, quia absurdum est. În acest timp, minciuna stă cu  cel puternic doar la masă, dar cel puternic este cel mai mincinos, el  taie capul, nemilos, se îmbătase,  ce jale pe curteni, miniștri, dame, numai poeții mult se bucură, de ce? Că poezia se hrănește din fantasme, fantasmele-s minciuni, dar aur au.  Iar între stele, depărtări, tot mai departe, sub vârste ne-aplecăm ca salciile , de mult, urcăm treptele mărunte ale lăcașului de cult, iar fiecare treaptă spune, fii umil aici, ești un nimic.  Cândva călătoream pe insule, oceane, ne însoțeau ambele stele polare, luna , doi luceferi, suntem doar ochi și gură, inima răsună, dar cine o aude?  Ne înfrățim cu floarea, fructul, vița de vie, vrejul cel înalt, exemplu este melcul, are-n el  tăria credinței că tot el ajunge la liman.  Obiectele se-adună în tablouri,  se mai adaugă morții, par vioi,cum ne surprinde țipătul de pasăre nocturnă, ce este? Nu este al meu strigăt, ce îmi pasă?  Unii în moarte stau liniștiți, ordonați, așteaptă încolonarea.   Ce case vechi lăsat-am noi în urmă?  Pragul s-a rotunjit de atâția pași. Amurgul avansează-n pași de dans. Dispar sub sticlă și orașele-insectă. Cum bate clopotul la Sf. Nicolae?  Amin să spunem după fiecare frază, că nu se știe ce urmează, nu se știe. Se-ntâmplă, Dumnezeu să fie vesel? Așa precum trec șatrele de bohemieni, în munți  se nasc  doar duhuri amăgite. Dar tinerilor dă-le o speranță. Pe lângă visul meu mai trece un alt vis, străin și tulbure. Eu nu mai dorm, el trece. Apoi se balansează pe o orhidee, ești tu?  Zăresc o bluză albă, un piept rotund, matern sau de amantă? Pe fruntea ta, adolescentule, și-a pus o dată și Domnul  palmele, simțitu-le-ai ori ba? Amin vă spun, amin și noapte bună.  

BORIS MARIAN

Vânătorul sau ce este iubirea?

„Vânătorul o vede, ah el o vede, la ea se repede, ah, se repede, draga mea, bună ziua, fată mare, fată mare, ce faci singură-n cărare”…Un cântecel mai vechi. „Vânare de vânt”, zice Eccleziastul. Eu nu am vânat nimic. Cel mai bine știu să inventez. Când mergeam în taberele de pionieri, le povesteam  noaptea colegilor de cameră din proza fantastică a lui Gogol, cu multe adaosuri. Cred că nimeni nu dormea o juma de noapte. Eram rugat să continui în noaptea următoare. Pe verii mei mai mici îi încânyam cu povești. Ei, uite că nu m-am făcut prozator. Nu știu de ce. Nu am simțul realități. Așa zic alții. O fată care nu mă iubea deloc, Olga din Moscova, îi spunea viitoarei mele soții, cu care era prietenă, că  scrisorile mele îi plac foarte mult, numai scrisorile. Când a aflat că mă însor, a venit la mine, m-a felicitat, cu oarecare tristețe, așa am vrut să cred. Nu cred că minciunile mele au făcut rău cuiva. Dimpotrivă, momentele de sinceritate mi-au adus numai necazuri. Ce este viața. O minciună frumoasă pentru unii. Dacă o iei în serios, mori devreme. Cineva îmi spune –  de ce te cauți doar în afară? Ok, dar în afară nu e nimic  interesant. Desigur, în interiorul meu nu este o orgă de lumini, ci multe oglinzi. Ne vânăm propriile vise. După curcubeu răsare soarele. Vorbim. Miroase a cafea, tutun, căldură umană. Ce vânăm? Destine. Am fost orice, numai cinic nu. Nici vampir. Nici Don Juan. Nici înger. Nimic din ce este omenesc nu-mi este străin, vorba latinului. Ce este mai rău, să  spui că minți  sau să minți … cu adevărat?  M-am gândit să te iubesc, zice un cântec albanez. Paler dorea să fie un rac  autentic, să poată iubi ca în tinerețe.  nerușinat, dar cornurat ca melcul, scria un poet. Un vânător cu degete lungi pătrunde printre ramuri și  fire de păianjen. Setos îți beau mireasma și îți cuprind obrajii, scria cel ce a scris nemuritoarele cuvinte – Eu nu strivesc corola de minuni a lumii. Mă opresc aici, cred că am spus tot ce aveam pe suflet.

BORIS MARIAN

 

Hoțul de suflete

 

Nu sunt eu acela. Ba aș spune că mie mi s-au furat sentimentele. Impetuos, depuneam la picioarele iubitei un covor cu briliante , apoi rămâneam singur bătând din buze. Cititorul va spune – aha, te răzbuni. Nu. În anul întâi am fugit după o fată prin tot județul Ilfov, era în practică, studentă fiind la filozofie, făcea practică agricolă. Am ajuns într-o comună, eram plin de ulei de la un tractor care mă adusese acolo – fata m-a întrebat – de ce ai venit? Chiar, de ce am venit? Voiam s-o iau de nevastă.  În anul trei m-am îndrăgostit de o minionă ( acum  este ca o gogoașă) , am plecat la studii în   capitala  socialismului  mondial, după un an, am revenit, fata m-a întrebat – de ce ai venit? Și cu ea voiam să mă însor. De aceea eu nu râd de sentimentele nimănui și înțeleg și starea sinucigașilor din dragoste. Mi-am iubit părinții, simt cum mă ocrotesc de undeva din înalturi, dar la moartea tatălui meu nu am vărsat o lacrimă. Eu aveam 19 ani, el 50, mi se părea ceva absurd și nedrept. Pe atunci nu mă gândeam la Dumnezeu, la viața de apoi. Stăteam cu o fată pe dealul Cociocului, în spatele Crematoriului Cenușa. Ea plângea. De ce plângi? Ea mi-a răspuns – mă gândesc și la tatăl meu, să nu moară. Din motive nesemnificative, ne-am despărțit  ceva mai târziu, ea spunea că nu va fi niciodată soția mea, pentru că eu am o fire dominatoare. Nu știu de ce, întotdeauna m-am gândit la însurătoare. Prietenii  râdeau de mine, dar s-au însurat și ei. Ei bine, fata aceea a plecat cu soțul în SUA, a revenit după zeci de ani la București, ne-am întâlnit la o cofetărie, era crispată, nu prea frumoasă, mi-a spus – tu ai fost primul meu eșec în dragoste. Am tăcut, mă gândeam cum or fi fost celelalte  eșecuri.  Ea lucrează la Departamentul de Stat, e  specialistă în limbi străine.

A doua și nu ultima este pasiunea pentru scris.  Geo Dumitrescu mi-a spus că am talent și că își pune mari speranțe în mine. Cu puțin timp înainte de moartea sa, mi-a spus la telefon – ce ai făcut  cu acele speranțe? Eu știu ce  aștepta de la mine?  Ilie Constantin  a zis – ai talent, te public. Grigore Hagiu – iar ai venit cu poezele? Dan Laurențiu – poezia dumitale nu cântă. A lui cânta. Cornel Regman – poezie gnomică, adică moralistă. Florin Mugur – nu ai personalitate, dar poți s-o construiești. Nina Cassian – ai o sinceritate cuceritoare. Maria Banuș - am găsit  grăunțe de aur în poezia dumitale, nu căuta efecte prin rimă. Geo Bogza – ești poet, dragul meu.  Alex Ștefănescu – de ce nu se scrie despre Boris Marian? Nu știe să-și administreze opera. Gh. Grigurcu – un pedagog liric. Marian Popa – poet obsedat de Holocaust, Henri Zalis – arderea de sine concentrează lupta cu demonia ( amintește de Tzara,Urmuz, Bogza), Zoltan Terner -  poet periculos,  Baruch Cohen- „un Heine al zilelor noastre” ( aici mă abțin), ș.a.

 Dacă m-aș lua după elogiile de pe Net, 90% dintre autori sunt geniali, restul-  zero barat.

M-am convins de un lucru – între intenție și realizare este o prăpastie pe care  nu o trec mulți. Sinceritatea, atât de importantă în viață, nu ajută cu nimic în artă. Cititorul poate să se supere. Cine știe ce este în mintea unui violonist genial? Poate nu este nimic în afara unei concentrări  extraordinare asupra notelor. Asta este arta. Când iubești ceva sau pe cineva să nu întrebi – DE CE?  În acel  moment Dumnezeu se retrage.

BORIS MARIAN


 


 


 

 

Cruzime

 

Mai bine să fii  dalmațian, decât cruelă. Omul nu are nevoie de cap. În timpul vieții sufletul stă în cap. El tulbură dreapta judecată, luciditatea. Există capete fără suflet? Poate. Inima este doar un mușchiuleț. S-a creat un mit în jurul inimii. Toate ființele vii au inimă, la ora de zoologie, la școală, am văzut o broscuță  tăiată  pe mijloc, îi bătea inima. Asta spune tot. Acum despre poezie. Autorul trebuie să fie el însuși, să nu se gândească la cititor.  Calofilia, excesul de  metafore, de  sentimente  comune strică. Suntem niște păcătoși, nu suntem sfinți, nici îngeri. Exemplu – Beethoven, Whitman, Esenin, ș.a. Puterea lor stă în sinceritate. Artistul este credibil și atrage prin directețea cu care se exprimă, desigur , fără a părăsi arta.Asta depinde de talent. Mai departe. În viață există sentimentele de prietenie și dragoste. Ele nu se amestecă, dar nici nu se separă. Iubirea este impură , implică atracția sexuală, orgoliul celui iubit, gelozia, trădarea, etc. Prietenia, rară în esență, este mai pură. Înseamnă chiar jertfă. Aici se apropie de dragoste. Dar eu nu am avut un prieten adevărat, poate că este și firea mea devină.   Am pretenția să găsesc pe cineva care să gândească la fel ca mine, în ce privește prietenia. Castor și Pollux. Oreste și Pillade. Nu există. Orice relație ruptă produce răni. Durerea poate fi acută, latentă, de durată. Ochii mei devin violeți, scriu cu cerneală simpatică, dacă mă doare ceva. Majoritatea oamenilor monologhează. Și eu. Dar am firea amerindianului,  fierbinte, iar din romane, îi admir pe Julien Sorel, Fabrice, adolescentul din „Vă place Brahms?”, ș.a. Femeile pot fi dure, de necucerit, trufașe,  viclene, dar pot fi și zeițe, mame, amante extraordinare.  Sunt mai complexe decât noi, bărbații, care suntem uneori niște animale. Iubirea are fragilitatea firului de păianjen. Prietenia este ca un odgon. Cunosc mai bine iubirea, ea îți dă libertate și robie, are savoare. Femeile iubesc stabilitatea. Sunt burgheze. Se cred nobile, pot fi și nobile, dar simțul datoriei este mai puternic. Se tem de aventură. Au motive. Cel mai crud la o femeie este râsul. Râsul îi ucide pe cei slabi. Eu repet după Nietzsche – ce nu mă ucide, mă face mai puternic.

Cruzimea este de gheață, gheața se topește, nu rămâne nimic. Adevărul este din diamant. Cred că arta ar trebui să slujească adevărul, iar frumosul să-i fie subordonat. Ghiocelul crește din pământ. Ghiocelul artificial nu valorează nimic.

BORIS MARIAN

 

Oglinda

 

M-ai întrebat cum putem fi  în același timp părinți, copii și frați. Simplu – eu am vrut o fată, tu ai vrut un băiat, într-o noapte, ca oglinda, visul s-a împlinit – eram într-o cameră numai cu oglinzi, eram șase și ne puteam săruta în voie. Din cauza asta m-am trezit cu o durere de cap,mi-am luat tensiunea, aveam aproape 20 . M-am dus a doua zi la doctor. Măsurătoarea lui arăta  cifre normale. I-am explicat că iubirea mea este o marfă care nu se cere. Dar sunt mereu gata să o ofer unei femei frumoase. „Marfă”, zice doctorul, un tip cam de 60 de ani,  cu o mustață de Avram Iancu. Prin fața ferestrei trece o fată cu pulpe albe, pline, înfipte în cizme de lac. În spatele ei fluieră doi liceeni. Aruncă  un chiștoc sub o mașină, se iscă un incendiu, tipa nici nu se oprește, liceenii  fug, pompierii veniți în grabă lovesc o bătrână care decedează pe loc. Noroc că avea asigurare pe viață. Nepotul ei s-a îmbogățit. Din ziare s-a aflat că unul dintre pompieri s-a spânzurat din cauza remușcărilor. Ca să vezi unde duce apetitul. Diferența dintre bărbat și femeie este mare. Bărbatul este un animal, uneori inteligent, este hotărât pe moment, pripit, pare curajos, e instabil psihic, adică nu e bun de nimic. Prin generalizarea clonării va deveni inutil. Nu-l vor salva orgoliul, fanfaronada, ignoranța, violența, cruzimea, viclenia.  Finitta la commedia!   Femeia e subtilă, are multe fețe, e diplomată, superioară sub aspect intelectual, se răzbună după milenii de umilințe, urmează neo-matriarhatul.  Bărbatul iubește, femeia primește sau refuză. Ea este o majoritate. Mai mult, pot aduce la viață și muribunzi, dacă este nevoie.

Uite , de aceea am copiat eu un cântecel khazar-

Toamna-ți dă podoabe, între sâni o salbă,

Iarna-ți prinde boiul ca o cingătoare,

Iară primăvara te-nveșmântă toată,

Tu alergi, frumoaso-n nopțile de vară.

Atâtea veșminte, totul e vremelnic,

Te lepezi de ele, nu mai avem nume,

Eu n-aș fi khazarul și ar fi mișelnic

Să nu fii iubită-n vis, din altă lume.

BORIS MARIAN     

Lucifer

 

Îmi place numele, ar trebui să fie un personaj pozitiv. Aș purta acest nume, cum fetele se pot numi Lucia, Lucecita, Lucy. Mi se spune – ești însurat, ca și cum trenul nu ar merge pe șine, nu ar avea roți. Am o căsnicie model, adică are și hopuri, un coleg m-a făcut cândva gelos, dar a fost o impresie și totul a trecut. Am produs și eu deraieri,  am roșit uneori, dar familia este sfântă. Am un mare respect pentru Decalog,  în special pentru a doua parte. Și totuși mă-ndrăgostesc zilnic.  Așa cum un pasionat de tablouri ar cumpăra orice tablou valoros. Și totuși iubesc. Am cunoscut o fată cu care nu mă mai văd de 50 de ani și cu care mă cert zilnic , în gând.  Am cunoscut o fată care este pe moarte, mi-a spus că mă adoră, apoi a încetat să mai scrie. Am crezut că a murit, nu a murit. Refuză, probabil dezamăgirea. Mi-a spus o fată că eu calc în picioare sufletele oamenilor. Nu cred. Mi-a spus o fată că sunt ori nebun ori orb. Iar nu cred. Am văzut un clip muzical minunat, un chip cunoscut și altul nu. Se numea Duchetză, adică simți tu oare?  Cum poți spune cuiva  dragă, dacă nu știi că ești iubit? Poți. A fi ortodox? Este prea mult, fiecare a călcat strâmb. Important este să crezi în suflet. În sufletul tău, altfel nu exiști. Respiră adânc, este martie. Se schimbă lumea, lumina. Ce este o căsătorie fără bariere? Habar nu am. Într-un autobuz aglomerat se poate întâmpla orice. Nu la furt mă gândesc. Zâmbetul face sacoșa mai ușoară. Fă un gest mic și va ieși un scandal mare. O noapte de bine. De ce nu se spune – vă doresc o noapte bună? Binele este ceva neobișnuit. Ori schimbi lumea ori te schimbă ea pe tine. Iubirea la modul infinitiv. Subjonctiv. Obișnuiți-vă cu oamenii perfecți. Prietenii la nevoie nu se mai cunosc. Altruiștii stau mereu la coadă. Fii tu însuți și ai să rămâi singur. Binele este ca și kilogramul, se împarte până la miligrame.  Un prieten rece este un om mort. În memorie rămân numai gesturile mici. Dă-i vieții un sens și te-ai nenorocit.  Tainice sunt căile omului. Cu cât ai mai multe convingeri, cu atât le vei pierde mai repede. Până la fericirea deplină mai este un pas. Nu l-a făcut nimeni.

BORIS MARIAN

Liniște

 

E liniște, ora șapte a.m.,  mă doare capul, nu-i nimic, de aia avem cap, am văzut aseară un film despre Joyce, omul era în conflict permanent cu el însuși, ca și cu cei din jur. El este un geniu. Mie nu-mi place cum scrie. Ca om, tot nu-mi place. Dar este, a fost om. Unii cred că scriitorii sunt oameni normali. Nu sunt. Dumnezeu l-a creat pe Satana. Scriitorii sunt frați cu Satana, sfințenia nu naște literatură , nici artă. Cineva îmi spune – m-ai dezamăgit. Eu nu am amăgit pe nimeni, nu am venit cu o mască, dar nimeni nu poate fi sincer până la capăt. Sinceritatea totală ne-ar ucide. Îmi vin gânduri de care aș vrea să mă lepăd, dar nu pot. Aș vrea să am toate femeile din lume, nu chiar pe toate. Femeia este minunea. Nu sunt nici don Juan, nu-mi place nici haremul. Amorul liber este idealul, dar legea îngrădește această libertate, ca și convențiile. Pe o hienă nu o saturi ca pe o maimuță. „ Definitive sunt numai  adevărurile relative”...”Absolutul e asimptotic şi nu are plural”,, ... „ După milenii în care şi-au alienat munca, oamenii sunt siliţi astăzi să-şi alieneze şi răgazul” .”Mitul androginului exprimă  nostalgia după vremea indistincţiei dintre bine şi rău... Între bine şi rău există o unitate contradictorie care nu trebuie evitată, ci asumată”... „Creaţia este un act de răzvrătire. Omul, nemulţumit de natură, îi adaugă cultura” ... „Fără a fi liniştită, natura e tăcută. Grăitoare nu este decât cultura. Istoria culturii este  creşterea distanţei dintre sensibilitate şi raţiune”...”Omul sporeşte diferenţierile, se opune uniformizării”... „Fantezia presupune  spirit critic, originalitate, îndrăzneală”.” Filosofia luptă mereu pentru reîntregirea omului”... „Oboseala de a gândi devine  tot mai alarmantă”...” Zeii devin vedete, viitorul se reduce la week-end, esenţa este înlocuită cu structura,  explicaţia cu descripţia” ... „Fără idoli pot trăi doar înţelepţii. Omenirea devine periodic iconoclastă” ... „ Nu mărul care  cade într-un cap, ci capul în care cade mărul duce la descoperirea legii gravitaţiei” ...”Viitorul este cea mai umană dimensiune a timpului” ... „ Omul trăieşte tot mai mult în afara lui” ... „ Libertatea este puterea spirituală care creşte între real şi proiectarea idealului” ... „ Lumea începe să semene tot mai mult cu un film şi tot mai puţin cu o carte” ... „ Râsul este o reacţie la tot ceea ce frânează mersul înainte... El nu se opune seriozităţii, sobrietăţii, nici chiar tristeţii. Râsul se opune plânsului ... Ce este remediabil nu provoacă nici râs, nici plâns”. Am citat dintr-un mare spirit – Henri Wald.

Ieri, ți-am cântat, iubito, lungi serenade. Am primit liniște și tăcere. De ce?  Dormi. Doamne, ce mult aș dori să te văd. Să te simt. Lumea este plină de ziduri și garduri. Paradisul o fi la fel?

Copiii nu se fac peste noapte, nici fructele coapte, nu știi, zăludă, cu cine ești rudă, rupe-mi o pleoapă, am să te pot recunoaște,fiul tatălui tău, hău din hău, cu cât ești mai modest,treci la rest,de ce să iubești moartea dacă, romană, sarmată, n-ai înțeles bucuria unei păsări cântând,nici strălucirea în ochii profesorului de Gând, ai grijă ce vorbești, îmi șoptește,te aud copiii și te spun lui nea Pește.Iar o idee este mai importantă decât o catedrală, spune  spânul închinându-se pe ascuns, ferește-te să devii victima adevărului, omul își suflă nasul cu putere, dar adevărul creator de iluzii?Viața-i frumoasă, palpită, ca o pipiță,O bomboană îți schimbă gustul, Naiv ca o gură de incendiu, El știa că afectarea  este semnul indiferenței, Vântul sufla mai ușor ca o frunză, Casele păreau solfegii solidificate, Băltoacele aurite de soare ne orbeau, Vorbeam și ne certam în gând, Tăceam ca două afeturi de tun.

BORIS MARIAN

 

 

Tigrul

 

Tigrul nu mai este tigru, Cum poetul nu-i poet, Unul vru să mă ucidă,

Avea-n mână un sonet, Omul nu-i baston, nici șpagă, Dar oricine-i mareșal, n-are raniță, el poartăcolți  și gheare de-animal, drag îmi este acel vierme de mătase, cam  parșiv,dar ce scoate, o minune, un poem.  Superlativ.

De pe acoperişuri atârnă toporişti, braţe tăiate, oraşul este cuprins de flatulenţă, o unitate militară condusă de căpitanul Şutmăreţ defilează în tăcerea nopţii, ca în filmul „Fragii sălbatici”, un sac cu sâni tăiaţi este aruncat pe o fereastră a castelului părăsit, din marginea urbei.  Mă grăbesc la gară şi nu ajung. Alerg şi drumul se bifurcă, apoi se destramă, sunt în câmp, stele strălucitoare ca  becurile într-un brad de sărbători clipesc, un cârlig mă apucă de guler şi mă aruncă departe, să nu mai vii pe aici , mi se spune.

 

 

În trandafiri este un gust de roşu rânced, pe lume a venit  un copil orfan. O văduvă-lehuză îşi sfârşeşte zilele pe o piele de miel. Oamenii au pleoapele plecate, ele se umflă, ca nişte cepe mari, putrede, spre sud. Se refugiază o ultimă rândunică. Tot ce rămâne, moare. Astfel s-a născut statul .

 

 

La Sybaris cred că aş fi rămas definitv. Dar nu aveam legitimaţie, buletin, paşaport, adeverinţă, chitanţă, fotografie, chip, haine, trup, suflet, nimic. Acesta era Sybaris, cel jinduit de Marele Poet. De Binele Suprem îmi pasă, dar vă rog să mă aşteptaţi puţin, revin peste trei secole.

 

E greu să fii scriitor, te-njură lumea, e greu să fii şi om, să fii neom este mai simplu, ţânţarul anofel , care citea din Marmontel e mult mai fericit, bestia, monstrul minuscul, fragil, do ut des, mă  mângâie, mă amăgeşte, îmi spune, fii atent, un  deştept face prostii mai mari decât un prost, aici este toată  chestia.

 

Veți vedea într-o zi cum pământul pe mormântul meu se va ridica în zbucium, eu voi ieși tânăr, curat, voi scrie ceea  ce nu am apucat să scriu. Un gând a căzut de-a dura pe soclu. Obrajii, gura îmi erau aprinse.  O haită de muguri mă alerga prin cimitir. În oraș a părut o stradă nouă, fără nume, fără case, trec pe strada aceea, se numește NICIODATĂ.

Hai, nani, nani, ia banii. Sunt 25.000, eu o tulii. De când mă leagănă noaptea? În poalele tale, iubito, asta mi-e soarta. Un  cap cărunt, un chip gălbui, un înger  ești, am un cucui, sunt cel ce spală umbrele de vopsea, sorbim aceeași acadea. Țin amintirea într-o cutie, cheia-i pierdută, nu am simbrie, dacă te uit, Ierusalime, să mi se usce dreapta, sunt nimeni. Inima-mi este scrum, nu mai sunt, dragostea mea, urcăm în tumult. Să nu mori, Doamne, nici eu nu mor, ne refugiem  în Labrador. Stoluri de ciori se mai rotesc, pare cam vesel, dar e grotesc. Copacul se zbate, e un incendiu, gâfâie frica, șoptești mereu thank you. De-acu unde mergem? Cât ține asfaltul? Nu mai sunt nimeni, dar sunt totuși altul. Pădure de aer, explozie totală,  doar Turnavitu-i cu socoteală.

BORIS MARIAN  .                                                                  

 

Aiureli de  print

 

Nu se poate vorbi. Lucrurile stau diferit. Cu capul în jos. Ne răspândim gândurile, ca pe viruși. Nu a existat niciodată un singur gând. Totul pare mai complex B. Chestie de măsură.  Ta-ta-ta, până la DADA. Incontestabil   este că s-a ucis. Orice se explică, numai iubirea mea pentru tine, nu. Sunt oameni care vor răspunsuri exacte. Ei bine, nu se poate. De aceea este un Dumnezeu. Mai este și premoniția și muniția, municipalitatea, muncile lui Hercule, neplătite. O picătură în ocean, o fi cianură? Scriitorul știe, nu spune. În plin deșert, în drumul spre Canaan, oamenii  păreau uniți. Căutări, destine, destinde , dragă, arcul, doare.  Tangențe, tangaje, Tanathos. Azorel moare, dar nu se predă. Nu manipula frazele, peștele oricum vine la musca artificială.  Permiteți-mi să corectez câteva neadevăruri. Doar o clipă. De fapt , nu știu ce să răspund. Să spună clownul, el este  Cel Mare. Țineam cartea lipită de piept, degetele în buzunar. Mă fur singur. Adam devine un personaj după ce plonjează pe Pământ.

Natura este desăvârșită, tu ești strâmb. Fii  binecuvântat din înalturi și de pe pământ. Amin. Supravegheați scena cu ochi bănuitori, mai știi? Să revenim, să ne revenim, reverență, maestre  Gaga. Rătăciții nu au nevoie de călăuză, rătăcirea este un dar. Cine nu știe, să încerce. Acestea sunt cuvintele unui bărbat. Binele este de partea ininteligibilului. Înțelepciunea, cumințenia, dreptatea, sfințenia se aseamănă, de aceea fugim de ele. Integrismul etic este numai o iluzie pioasă. Vă sărut, doamnă, frumos și pe față și pe dos, mă scuzați că sunt vulgar, dar mă trag din vechi barbari ce străbăteau stepele călare pe iepele albe precum laptele. Din copaci cad coaptele capete de regi și prinți, ispitit sunt de dorinți ca Sfântul Antonie din cea Macedonie. Simetrie – mister, act sexual. Sensurile trec, întrebările petrec la banchet,  perechi, perechi.

Nu există erori pure. Pygmalion a creat o femeie, a uitat să o îmbrace, să-i dea educație. În toată lumea există statui, statui de femei goale. Ce-i cu obsesia asta?  La ce folosește,  întreabă cerșetorul. Intensitatea pasională a contemplării. În Univers, omul constituie rezerva de libertate. Dar această libertate îl poate și distruge. Spre deosebire de orice altă ființă, de orice alt obiect, omul are de ales. Nimeni nu alege în locul său. Riscul este al nostru. Dumnezeu privește, el nu este nici educatorul, nici temnicerul nostru.  Faust a ales, nimeni nu l-a obligat. A ales dragostea, bogăția, a pierdut totul. O noapte-ntreagă soarele mi-a râs în vis. Asta nu este o alegere. Mai înțelegi ceva?

BORIS MARIAN

Eroticele

 

Iată , de pildă mărul ivit acum în Rai/ e-n floare și e plin de sevă/  Doamne, să nu se scuture, este aprilie sau mai/ și nu apare încă  de nicăieri o Evă/ și se pornesc spre el shabatice furtuni/ mărul  se scutură precum un cal în hamuri/rezistă, geme, șarpele lucește împrejur/dar el se ține tare, trunchi disperat și ramuri/apoi apar copiii, mărul va fi bătrân/Adam și Eva-n vină de mult zvârliți pe Terra/ iar mărul este singur, e trist și filosof/ ve rechema pe Eva, frumoasa adulteră.

 

Sunt un erotoman.  Așa cred. Când aveam șase ani, a venit să stea la noi o franțuzoaică/ își căuta iubitul fugit din Franța în România. Îmi plăcea să mă învârt în jurul ei, să-i simt parfumul, să-i privesc picioarele. Ea zâmbea. Cam pe la aceeași vârstă, o verișoară de gradul doi la care locuiam, avea cam 18 ani, mi-a spus să închid ochii pentru că trebuie să se schimbe. Am mijit  pleoapele, am privit-o tremurând, cum se zezbracă, de tot, da, de tot și am rămas foarte mulțumit de ceea ce am văzut.  O altă verișoară m-a rugat să o sărut pe sâni, când nu ne vede nimeni. Am făcut-o, era prima experiență, dar ea nici nu avea sâni, era cu un an mai mare.

Pe când mergeam în fiecare an în taberele de pionieri,  mă îndrăgosteam de fiecare dată de o fată. Pe una o chema Țumpi și  era din București, de prin cartierul Tei. Am căutat-o luni de zile, am zărit-o într-un parc, se săruta cu un băiețaș, am plecat foarte trist. Tot într-o tabără, o instructoare m-a rugat să scriu un articol despre 23 august.  Am dedicat poezia, AȘA PROASTĂ CUM ERA,  numai ei. Mi-a rupt hârtia și de atunci se uita urât la mine. Avea buze pline, roșii, îmi plăcea mult, dar ea, nu.

La Vatra Dornei, nu știu cum am ajuns acolo, mi-a plăcut o călugăriță, venită la băi. O icoană, o urmăream cu privirea, ea nu s-a uitat niciodată la mine.

Prin clasa a zecea,  jucam baschet  în sala de sport a liceului Sf. Iosif. O fată mai dezvoltată decât multe femei se arunca spre mine și încerca să mă îmbrățișeze. Am chemat-o acasă, dar nu a ieșit nimic, eram amândoi nepricepuți. S-a răzbunat și a trimis niște golani să mă bată.  Am bănuit despre ce este vorba și la întâlnirea din Herăstrău, unde urma să ne vedem am venit cu doi colegi foarte amuzați de ceea ce avea să se întâmple. Amicii erau, cred nișgte milițieni în civil, m-au amenințat, le-am arătat că mă așteaptă doi colegi vizavi și tipii au întins-o.  

Zilnic mergeam cu tramvaiul șase de la  Palatul Regal ( fost)  la liceul Sf. Sava, era o muierușcă foarte atractivă, se lipea de brațul meu, eu mă țineam de bară,  ea se lipea cu spatele, mă tulbura mult gestul ei. A dispărut într-o zi. Țin minte doar zâmbetul ei, când cobora din tramvai.

 

Prima dragoste adevărată se numea Maria Magdalena. Era minionă, studentă la Filozofie,  secretară de UTM, cu doi ani mai mare ca mine, eu eram student în primul an. Ea locuia la unchiul ei,  procuror . Mătușa ei  era chiar mama naturală, care nu voia să se știe că are o fiică. Asta mi-a spus ea , mult mai târziu. Ne-am cunoscut într-o excursie de Revelion, în Bucegi. A fost o vijelie cumplită, eu am ținut-o de mână, dar  gerul i-a afectat cealaltă mână, nu avea mănuși. După  acea excursie a trebuit să se interneze la Spitalul Studențesc, unde aveam să mă internez și eu după o săptămână, făcusem pneumonie și pleurezie.  Ne-am vizitat reciproc și ne-am iubit. Mult. Vara ea a plecat în practică agricolă ( așa era  metoda, de a implica tinerii în economia țării), nu mi-a scris un rând, am plecat s-o caut prin județul Ilfov. Am găsit-o, m-a întrebat de ce am venit și cu asta s-a terminat. După circa trei ani ne-am întâlnit din întâmplare pe bd. 6 Martie ( Regina Elisabetha) . Culmea, crescuse cu vreo zece centimetri, avea tocuri, era aproape cât mine. Numai ochii erau ai ei, ochi de tătăroaică. Ne-am refăcut legătura, ea a plecat la Timișoara, era profesoară, m-a așteptat de Revelion , acolo, nu am venit, iubeam pe altcineva.

 

Altcineva era fiica unor foști ștabi, el căzuse în dizgrație, adică tatăl, era un tip extrem de inteligent, fusese o forță în aparatul ideologic PMR ( PCR). Îmi plăceau tatăl și fiica. Dar a intervenit plecarea la Moscova,  scrisorile erau  pline de dragoste,   însă dragostea nu a rezistat nici doi ani.  La |Moscova mă îndrăgostisem de una, Olga, o blondă  voinică, veselă, care a râs de mine până când m-am săturat și am lăsat-o. Atunci a început să mă prețuiască,  era prea târziu. M-am însurat cu o colegă. Ca intermezzo,  am iubit o fată de la Poștă, locuia în afara Moscovei, într-o sărăcie cumplită. Ea era frumoasă, tristă, visa să o iau în România, tristețea ei m-a îndepărtat, nu știu de ce.  Ea mi-a spus că sunt un copil și poate că  într-o zi am să mă maturizez. Nu a fost așa. Nu sunt matur nici acum.

 

De atunci, nimic nu a mai fost romantic, dar viața a fost frumoasă, cea mai mare bucurie mi-a dat-o fiul meu. Iar caracterul meu seamănă cu al mamei, căreia îi datorez enorm, tata a murit de tânăr, relativ, adică la vârsta de 50 de ani. Eu îi urmez, fiind acum cu 20 de ani mai bătrân decât el. Bietul om, a fost bolnav și chinuit.

BORIS MARIAN