Între linii

 

Majoritatea viselor mele-coșmaruri se petrec între linii, între vagoane, trenuri pornite spre direcții necunoscute. Tocmai vizitasem o uzină pe Valea Prahovei, urcasem în tren și am descoperit că trenul avea o altă direcție, spre Olănești. Am coborât la prima stație, un cheferist mi-a sugerat să scriu la ziarul local, pentru informații. De ce? Era mai simplu să merg la șeful stației. Dar acolo era bairam mare, se prăjea slănină, am ieșit și am prins un alt tren care trecea pe lângă București. Incredibil, un tren de două vagoane să ocolească marele oraș. O colegă  de serviciu, nu știu de unde apărută, mi-a sugerat să dorm la ea.  Am deschis Evanghelia lui Matei, unde scria că  Avraam l-a născut pe Isaac, , au urmat Iacov, Iuda, Fares, Zara, etc. Maria era însărcinată de la Duhul Sfânt.  Acele ceasului căzuseră pe jos. Le-am strâns cu degete tremurânde.  Ceasul ticăia înainte, lupi transparenți treceau printre copaci urmărind   mersul meu prin pădure. Pierdusem orice tren și orice speranță. Iosif era neprihănit, Emanuel înseamnă Dumnezeu este cu noi. Unde s-au dus magii? De ce au murit pruncii, Iroade? Nu ispiti de Domnul. Pescari de suflete omenești să fiți. Cel blând va moșteni pământul. Voi sunteți inima luminii.   De ce trenurile circulă noaptea? Rugăciunea nu este în cuvinte.  Celui ce-ți cere dă-i. Ucide vrăjmășia prin iubire. Iubește pe cel ce nu te iubește. Dacă toți vor întinde obrazul  stâng, cine va mai da palma  pe obrazul drept?  Scrie la ziarul local. Cu uniformele sale colorate și  și decorațiile militare false, generalul Pinochet întruchipa despotul tipic latino-american.  Pol Pot a crescut într-o familie bogată, sora lui era una din favoritele regelui. Femeile din harem l-au învățat jocuri perverse. Întrebat dacă regretă ce făcuse, Idi Amin a spus –Nu, simt o nostalgie. A umplut de sânge canalele de scurgere din palatul prezidențial. Stalin avea una din mâini mai scurtă cu șapte centimetri decât cealaltă, iar degetele de la picioare erau lipite. Fusese seminarist, cunoștea Cartea Sfântă. Aproape toți dictatorii au fost  agresați de părinții lor sau părăsiți, inclusiv Ceaușescu, al cărui tată fugea la București după  mici furtișaguri și după prostituate. Iar eu căutam trenul cel bun care nu venea. M-am trezit, cerul era mohorât, o ceață  amenințătoare atârna peste case. Dar eram acasă. Era liniște, pisici leneșe se plimbau pe acoperiș. Iată, vine Îngerul sfânt să ne izbăvească, vremea este aproape.

BORIS MARIAN

Macianii printre noi

Macianii printre noi

 

În sala de studii  era ora politică. Lentmajor Ion Criță  citea din ziarul armatei un articol de fond.  O muscă mare ca un   bombardier se rotea enervant  deasupra acompaniind               vocea  monotonă a politrucului. „În aceste  zile, când macianii  războiuluui  amenință pacea lumii” …  Cineva chicotii,unul dintre puținii soldați care nu dormeau.  „Ce râzi,soldat?”., întrebă  Criță. „ Care  macianii?” , se miră cu voce tare soldatul. Lentmajorul se uită în ziar,adăugă- „Macianii războiului, așa scrie””. „ Nu se poate, tov. lentmajor, poate maniacii”. „Bă, mă înveți tu pe mine cum se citește?”. „O fi o greșeală”, spuse alt soldat . „ Drepți, strigă ofițerul, în fața  sălii de studii adunarea”. Au ieșit toți, buluc, era cald, numai de „aviație inamică” nu avea nimeni nevoie. „Drepți, culcat, salt înainte”, striga lentmajorul nemilos. Exercițiul a durat   cam  o jumătate de oră.  Seara,în dormitor, băieții au decis că pe lentmajor   o   să-l cheme de     azi   înainte   Maciani.  Cineva i-a comunicat   această decizie.           Omul nu era rău la suflet, a bombănit ceva, dar au aflat și superiorii. Porecla s-a răspândit în toată unitatea.  Restul povestirii l-am aflat din gura unor cunoscuți. Ion Criță era băiat sărac, salariul nu-i ajungea, s-a înțeles cu unii de  la bucătărie și a început să sustragă alimente  pe care le distribuia la piață. A fost prins, degradat, trimis la închisoare, apoi la batalionul disciplinar, după care și-a dat demisia. Anul 1989 l-a prins într-o neagră sărăcie.  În 22  decembrie era pe baricade. Desigur, nimeni nu  îi   cunoștea trecutul.  A intrat în afaceri , apoi în politică. Numele Maciani i-a plăcut atât  de mult încât și-a schimbat actele, a devenit Giovani Maciani. A prins   și un post de   ministru. La  Economie.  Se ferea de interviuri, avea trac. S-a plimbat pe la diverse  partide. Era arătos, și-a luat o nevastă pe măsură , a făcut copii, niște Maciani drăguți. Au trecut  circa două decenii, a ajuns  la închisoare, de data asta  nu mai era de  glumă.  Nefiind de  vârsta lui Berlusconi , a  primit    trei ani cu  executare. Un             ziarist  a  venit la el    să-l intervieveze.  „Uite, dom”le, cum se    poartă ăștia cu revoluționarii, eu am suferit și sub   vechiul   regim și acum , dar câți  nu sunt ca mine?”. Ziaristul a scris tot ce  a  auzit   de la Maciani.  La o întrebare nu a  răspuns prea clar  deținutul. De unde numele acesta italienesc?„ Ei, am avut și eu strămoși de  prin Sicilia, a oftat  cu sete  fostul Criță. Dar ce contează?  Ies eu de aici  și  le arăt  ce pot”. Ziaristul i-a urat sănătate și succes. Băieții studiază în Anglia, soția îl așteaptă   cu nerăbdare.  După un an  și  jumătate iese.  Atunci om vedea ce pot  sicilienii noștri.

BORIS MARIAN