Ai avut dreptate

Bună întrebare – ce vrei de la mine? Este o întrebare fundamentală într-o relație de neprietenie. De obicei avem nevoie unii de alții,chiar străini fiind. Adversitatea naște întrebarea – ce vrei de la mine? Păi ce să vreau: trupul, banii, timpul, casa, cărțile, dragostea, alinarea, o grămadă de chestii. Evident , am greșit foarte mult. In primul rând nu poți cere cuiva răbdare, atașament, indiferent ce a fost înainte, decât pornBună întrebare – ce vrei de la mine? Este o întrebare fundamentală într-o relație de neprietenie. De obicei avem nevoie unii de alții,chiar străini fiind. Adversitatea naște întrebarea – ce vrei de la mine? Păi ce să vreau: trupul, banii, timpul, casa, cărțile, dragostea, alinarea, o grămadă de chestii. Evident , am greșit foarte mult. In primul rând nu poți cere cuiva răbdare, atașament, indiferent ce a fost înainte, decât pornind de la o bază solidă – o bună cunoaștere, o încredere reciprocă, o simpatie așijderea, altfel? De la ce am plecat eu? O încredere în propriul meu caracter, farmec, inteligență, dar aceste calități poate că le am doar în ochii mei. De ce să mă aprecieze altcineva, chiar dacă a declarat de o sută de ori că m-a iubit. Ei și? Cum a dovedit? Nu-i port pică, dar minte după decenii. Nu numai că minte, mă acuză pe mine, deci o dublă minciună. I-am explicat cum a fost, nu mă crede, probabil că se autoînșeală. Să zicem că a regretat, chiar a regretat, mi-a scris o epistolă tare înțeleaptă, prin martie 19..., că , hai,că va fi bine, că vom vedea, cai verzi pe pereți, păi eu am suferit luni de zile, ca un câine, iar ea s-o fi distrat, mai mult, am sosit la un ajun de revelion și mi-a spus că merge cu cineva ... Iar eu, un bou ca toți boii, vin după decenii și aștept admirație, chiar iubire, declar cu gura plină că o iubesc, desigur, relativ, deci întrebarea ei este foarte logică-ce vrei de la mine? Mai mult – mă amenință cu cele mai idioate variante, mai mult, îmi spune că nu se teme de moarte, cine o amenință? A luptat în Liban? Foarte frumos, nu a fost la Stalingrad, că atunci nici nu ai fi putut vorbi cu ea. Are o medalie. Minunat. Eu iubesc Israelul, nu știu vărul meu sau chiar ea, dacă îl iubesc.Eu nu am luptat nicăieri, nici nu am fost cel puțin la Auschwitz. Am și lipsuri. Am luptat cu șefii, cu mine, am avut altfel de lupte. Greu să discuți cu oameni de pe alte meridiane. Penibil. Regret sincer toate vorbele grele pe care le-am spus, dar nu asta este problema. Această persoană fără chip, o străină nu respectă nimic, nu pe mine, deși nu văd de ce, dar nu respectă căsnicia cuiva, pe soția mea, doar nu sunt un vagabond, pe mama mea, a confundat comentariul meu cu așa zise vorbe ale mamei, biata de ea, care nici nu îndrăznea să-mi reproșeze că, venit în vacanță nici nu stăteam prea mult cu ea, deși era văduvă de un AN-DOI. Sunt foarte ascuțit la limbă, nu fac rău, dar pot să mă exprim dur, pot cere scuze, pot fi din nou dur, din păcate am avut de a face cu un om puțin dezvoltat moral și intelectual, indiferent de obârșie, geniile nu nasc genii. Poate să se înfurie, să spargă geamuri, farfurii, să atace Libanul , să mă cheme în fața tuturor instanțelor, să mă pârască la toți șefii începand cu președintele țării, eu nu pot s-o respect, iar de iubit, iubesc doar imaginea ei de acum aproape 48 de ani. Este de nerecunoscut, nu pot înțelege cum se pot schimba sau cum pot fi prefăcuți unii oameni, probabil că așa s-a născut, eu nu mi-am dat seama. Sunt zeci de oameni care îmi sunt mai apropiați, cu unii am avut conflicte, ne-am împăcat, ne cunoaștem. Am făcut un test genial – i-am trimis corepondența mea cu un nevăr neprieten, cu o nefemeie cam ușoară la cap și la suflet, iar ea îmi trimi înapoi ca pe un bumerang toate „documentele”. Dacă eram așa cum crede ea, i-aș fi arătat ceva? Mă crede chiar un dobitoc? Acesta este respectul de care vorbește, vorbește, vorbește. Hamlet avea dreptate. Toate sunt numai cuvinte – All are the words. Cu ce plăcere îmi găsea greșeli de engleză, franceză, română, crezând că astfel o voi admira mai mult. Eu pot greși în orice limbă, pot să mă corectez, dar caracterul unui om se corectează mai greu. Basta. Ciudat este că simt o durere, vorba lui Sorescu, în regiunea inimii. Imi va trece, era mult mai vie în anul 19.... când ei nu-i păsa și acum vrea să pară un înger sau chiar este, dar a căzut din sfera sfințeniei undeva în mizeria cu nume urât. Scuze, Poesia mea, te-am părăsit pentru câteva clipe. Revin. ind de la o bază solidă – o bună cunoaștere, o încredere reciprocă, o simpatie așijderea, altfel? De la ce am plecat eu? O încredere în propriul meu caracter, farmec, inteligență, dar aceste calități poate că le am doar în ochii mei. De ce să mă aprecieze altcineva, chiar dacă a declarat de o sută de ori că m-a iubit. Ei și? Cum a dovedit? Nu-i port pică, dar minte după decenii. Nu numai că minte, mă acuză pe mine, deci o dublă minciună. I-am explicat cum a fost, nu mă crede, probabil că se autoînșeală. Să zicem că a regretat, chiar a regretat, mi-a scris o epistolă tare înțeleaptă, prin martie 19..., că , hai,că va fi bine, că vom vedea, cai verzi pe pereți, păi eu am suferit luni de zile, ca un câine, iar ea s-o fi distrat, mai mult, am sosit la un ajun de revelion și mi-a spus că merge cu cineva ... Iar eu, un bou ca toți boii, vin după decenii și aștept admirație, chiar iubire, declar cu gura plină că o iubesc, desigur, relativ, deci întrebarea ei este foarte logică-ce vrei de la mine? Mai mult – mă amenință cu cele mai idioate variante, mai mult, îmi spune că nu se teme de moarte, cine o amenință? A luptat în Liban? Foarte frumos, nu a fost la Stalingrad, că atunci nici nu ai fi putut vorbi cu ea. Are o medalie. Minunat. Eu iubesc Israelul, nu știu vărul meu sau chiar ea, dacă îl iubesc.Eu nu am luptat nicăieri, nici nu am fost cel puțin la Auschwitz. Am și lipsuri. Am luptat cu șefii, cu mine, am avut altfel de lupte. Greu să discuți cu oameni de pe alte meridiane. Penibil. Regret sincer toate vorbele grele pe care le-am spus, dar nu asta este problema. Această persoană fără chip, o străină nu respectă nimic, nu pe mine, deși nu văd de ce, dar nu respectă căsnicia cuiva, pe soția mea, doar nu sunt un vagabond, pe mama mea, a confundat comentariul meu cu așa zise vorbe ale mamei, biata de ea, care nici nu îndrăznea să-mi reproșeze că, venit în vacanță nici nu stăteam prea mult cu ea, deși era văduvă de un AN-DOI. Sunt foarte ascuțit la limbă, nu fac rău, dar pot să mă exprim dur, pot cere scuze, pot fi din nou dur, din păcate am avut de a face cu un om puțin dezvoltat moral și intelectual, indiferent de obârșie, geniile nu nasc genii. Poate să se înfurie, să spargă geamuri, farfurii, să atace Libanul , să mă cheme în fața tuturor instanțelor, să mă pârască la toți șefii începand cu președintele țării, eu nu pot s-o respect, iar de iubit, iubesc doar imaginea ei de acum aproape 48 de ani. Este de nerecunoscut, nu pot înțelege cum se pot schimba sau cum pot fi prefăcuți unii oameni, probabil că așa s-a născut, eu nu mi-am dat seama. Sunt zeci de oameni care îmi sunt mai apropiați, cu unii am avut conflicte, ne-am împăcat, ne cunoaștem. Am făcut un test genial – i-am trimis corepondența mea cu un nevăr neprieten, cu o nefemeie cam ușoară la cap și la suflet, iar ea îmi trimi înapoi ca pe un bumerang toate „documentele”. Dacă eram așa cum crede ea, i-aș fi arătat ceva? Mă crede chiar un dobitoc? Acesta este respectul de care vorbește, vorbește, vorbește. Hamlet avea dreptate. Toate sunt numai cuvinte – All are the words. Cu ce plăcere îmi găsea greșeli de engleză, franceză, română, crezând că astfel o voi admira mai mult. Eu pot greși în orice limbă, pot să mă corectez, dar caracterul unui om se corectează mai greu. Basta. Ciudat este că simt o durere, vorba lui Sorescu, în regiunea inimii. Imi va trece, era mult mai vie în anul 19.... când ei nu-i păsa și acum vrea să pară un înger sau chiar este, dar a căzut din sfera sfințeniei undeva în mizeria cu nume urât. Scuze, Poesia mea, te-am părăsit pentru câteva clipe. Revin.