HAMLET

Ce pot să spun eu despre Hamlet? Că m-am simţit la fel de „confortabil” ca şi el, în această lume de bicisnici, răi, imbecili, numai eu , curat, deştept, oarecum frumos. Profesorul se gândea atât de intens la Hamlet încât acesta i-a apărut în faţă tânăr şi cutezător. Dar Hamlet murea. Dragă R. nu mai rânji ca o portocală tăiată, eu sunt Hamlet, prinţul himerelor mele. Poţi muri fără ca moartea să existe? Poţi, trebuie să fii destul de gol pe dinăuntru. Arta este o-ntâmplare fericită. De unde venim, unde ne ducem, se întreabă oricare artist.Javra de la Conte nu-mi răspunde. Contesa. Umbra se mişcă din două motive -. mişcarea soarelui şi mişcarea noastră. Ticu putea să mă susţină, nu a vrut, din şmecherie, acum o să-i pară rău. Un tip ciudat, lacom de publicitate, lipsit de spirit creator, lingău fără voie, deşi pare un revoluţionar. Un Che care se gudură. Bem cu voluptate toţi cei ce murim, bem pe săturate, nici apă, nici vin, bem minute, ore, ani, o viaţă bem, adormind, acelaşi neschimbat blestem.Incercam odată să desparte cumva ora şi minutul, ura, dragostea, dar desprins de mine însumi, aş putea să-mi pierd umbra, chipul, devenind o stea? Turnesol, sânge rece, sânge alb, soare învins, culoare în metamorfoză, explozie fără sunet, poem scris cu ochii, respiraţie între cer şi ocean, moarte cristalină, preerie între dinţii unui cal îngropat ieri... iubito, dansăm până mâine, la capăt va fi izbăvirea, ne-aşteaptă cu sare şi pâine, hai să-nvăţăm şi murirea, suntem două ramuri pe trunchiul ce-ncet îşi coboară coroana, hai să privim doar din unghiul ce poate aduce Nirvana. Corăbiile-n jur se scufundă, doar noaptea ne mai susţine, iubita mea blondă şi brună, rază din neagra luminp. In focul de gheaţă mă mistui, victoriile toate-s uitate, zăresc printre lacrimi noi istmuri, beatrice, dansăm până-n moarte. O vagă inspiraşţie din Leonard Cohen. Acum, ceva după Mandelştam. : După miezul nopţii inima, hoţeşte, cântă fericită, cine mai iubeşte? Cine are gânduri? De ce tremuri, oare, părăsit de Lege?După miezul nopţii prăznuim, e şoapta şoarecului care arginteşte noaptea. Imi sărut mâinile după acest poem. BORIS MARIAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu