Coş cu viorele

Bine faci că nu răspunzi, cine știe ce năzdrăvănie mai scrii. Am hotărât să tratez cu umor orice acuzație, sunt puerile, draga mea, în timp ce cad avioane, se fac experiențe nucleare, etc. Noi ne ocupăm de „într-un coș cu viorele șade două păsărele, amândouă ciripesc, eu pe tine te iubesc”, cele două păsărele fiind x.și y., le aud cum ciripesc, cum pe ele se iubesc, cum ai înțeles că x? Unde duce feminismul acesta distructiv ? Imi sunteți ca două surori, cum de copiii unor foști burghezi să se poarte atât de intolerant? Acuzații, supărări, pentru ce? Ati uitat ce a spus Will că toți suntem actori pe o unică scenă, viața? Am iubit ceva la fiecare, nu mai spun, v-ați schimbat, dragele mele, nu în bine. Stressul, grija zilei de mâine, deziluziile? Eu am rămas același, chiar acum vin de la o conferință cu .Vai ce mă dezamăgește cineva la care mai țin. Dispare și vine cu prostii. Lumea are nevoie de umor prost. Deșteptăciunea este obositoare. Prostia îți aduce viață lungă. Cu deștepții este greu, cu proștii este rău, cânta Okudjava. Cine știe aici despre el ceva. Nimeni nu știe nimic, fiecare își vede de pătrățica lui. Suntem niște furnici? Poate cad cu avionul, ar fi o variantă bună. Este un dar să fii singur, este un dar să nu fii deloc, este un dar să fii peste linguri șef , să înfuleci un tren. Nebuna dorință de a dansa. Vorbesc cu durerea iubirii, curios, cât de ușor se risipește celălalt chip și ies în fața oamenilor sub o nouă înfățișare, Vanitas Vanitatum, rostește ipocritul, Pax vobiscum , strigă lașul, credeți ce vreți, adevărul îl cunoaște doar vărul, aștept răspunsul de dincolo,voi îmi răspundeți cu sărutările voastre fugare. Gorki spunea că opera de artă este superioară artistului. Pirkei Avot spune că trebuie să trăiești fără șovăire, să nu aștepți răsplată. Vorbele proate vin de la cel care nu știe să asculte. Ceea ce trece drept adevăr este de fapt o părere unanim acceptată la un moment dat. Adevărata învățătură nu cunoaște ierarhii. Elie Wiesel spunea- „ Doamne, noi îți dăm păcatele noastre,tu ne dai iertarea, dar fără păcatele noastre, ce ne-ai putea da? Dacă Tu refuzi să împlinești rugăciunile noastre, nici noi nu le vom mai rosti”. Este extraordinar. Este la fel de greu să întâmpini advrsitatea, ca și indiferența, dar trebuie să înțelegi că tu ești făcut pentru lume, nu lumea pentru tine. Adică ești o parte a ei, vrei sau nu vrei. Dacă nu vrei, te izolezi. Este cazul meu, Dureros și adevărat.Aici nu este vorba de bunătate, ci de inteligență.Ce poți tu oferi altora? Ei nu-ți oferă nimic sau aproape nimic.Am mângâiat părul străinei, știam, nimic nu-mi aparține, în afara acestor degete, a acestui poem și a toamnei roșii din care bem. Păsările au trecut ca niște gloanțe, au perforat o bandă-ngustă de romanțe, numai părul iubitei mele necunoscute îmi stă în palmă ca un stol de păsări mute. Cine a venit cu doru-acesta-ntre ființe? Răspunde-mi tu, Exupery, răspunde-mi , prințe, s-a spart în cioburi cerul, în lumini pământul și umblă-n trupul meu, alt trup vânându-l. In zbor se schimbă firea, ca norii prinși de vânt, rămâne perfecțiunea departe de pământ, doar pasărea încearcî spre cer să-și facă drum cu aripile proprii, chiar renăscând din scrum, în timp ce noi, sub pietre, în mizer întuneric, visăm o nouă viață, poate c-un alt generic.
Am impresia că nici una nu sunteți tari în materie. Haosul și noaptea n-au un cărăbuș, cum din moarte viața, cum de s-a urcuș? Astfel și poemul meu s-a-nfiripat dintr-o dislocare, cum s-a-nșurubat? Cum de merg nainte, unde, încotro? Cișmigiu-i verde ca și Fontainebleau. Bach și Buonarotti mă-nsoțesc la drum, scriu două-trei versuri pertinent, postum. Roze învechite, fără ghimpi, culori, cum din moartea viața, cum de mi minor?
Acum să vă spun de ce nu vă iubiți voi, două? Pentru că semănați, dragelor, semănați uluitor de mult, v-am cunoscut la vârsta când un om se formează, aveți educații asemănătoare, viața v-a pregătit puțin pentru șocuri, acum vă descurcați, sunteți funcționare, adio creație.
V-AM IUBIT SI MAI CUM, DAR FOARTE POSTUM.Greieraș și creieraș se plimbau goi prin oraș, peste ei a dat o brută ce dorea mult să se mute cu un greier și un creier undeva în vârf de munte. Creierașul se numea, nu vă spun că s-ar putea să mă dea în judecată pentru vorba mea netoată, greierașul cu probleme de cultură și igienă a sărit în sus, a spus, eu sunt pentru voi intrus, eu abia m-am introdus în științe, sunt August, August Prostul sunt, vă spun, c-am crezut în voi, nebun este cel care vă crede, creier verde, brută – burtă, greier – gheizer, veier-meier.
Boris Marian