Geamănul

Gemenii


Erau pe lume doi gemeni. Precizez- doi, precum turnurile nefericite de la New York. Acești gemeni erau oameni și trăiau într-un sat. Au crescut, s-a însurat, au făcut copii, copiii au crescut. Toți semănau între ei. Se pare că și mamele copiilor erau gemene. Nu știu ce l-a apucat pe unul dintre gemeni, să-i spunem A. să se uite mai atent la gemenul B. și să înceapă a râde. B. s-a uitat nedumerit și l-a întrebat ce l-a apucat. A nu a găsit un răspuns, dar a început să râdă și mai tare. Îmi este milă, spunea el, dar îmi vine să râd ce urât ești. B. s-a înfuriat și l-a lovit pe A. Au sărit copiii, deja mari și s-a încins o bătaie care s-a încheiat cu moartea a cel puțin unei jumătăți din ambele familii. A fost mare jale în sat. A., cel care începuse toată dandanaua era teafăr și s-a dus la înmormântări. La un moment dat a început să râdă. Preotul s-a întrerupt din slujbă și l-a întrebat ce l-a apucat. Dar ce, sfinția ta, ai vrea să plâng? Mie mi-a spus un bunic, geamăn cu un alt bunic, că în viață râsul le vindecă pe toate. Și ? Păi cum și? Bunicul a ajuns la o sută cincizeci de ani. Dar acum unde este? Uite-l acolo, pe o buturugă. Într-adevăr, pe o buturugă stătea o mândrețe de moșneag, cu barba și mustățile albe, se uita la ei. Și geamănul lui unde este? S-au bătut și geamănul lui a murit. Bine, dar nu este de râs, a ripostat preotul. Dar ce, eu am spus că este de râs? Recunoaște, totuși, că am dreptate, râsul este mai bun decât plânsul. Un hohot se înălță deasupra satului. Era de râs, era de plâns? Nu se știe.

Boris Marian