Diavoli

Dacă există diavoli, ei se numesc orgolii. Nici un animal nu este dotat cu orgolii, numai omul știe să fie trufaș, orgolios, răzbunător ( deși, unii spun că răzbunarea este o reacţie la unele animale, dar nu prea cred). Toate conflictele pe care le-am parcurs în viață au fost datorate orgoliului meu sau al altora. Ambiția de a realiza ceva nu este orgoliu. Vanitate și orgoliu - exact același lucru. De la „deșertăciune”. Van, înseamnă vid, gol, în van, în gol. Acum , despre cum mă apreciez eu. Desigur nu sunt paranoic, sunt convins că aș fi putut sau aș fi încercat cel puțin să fac mai mult, m-am bazat mereu pe intuiție, mai puțin pe ambiție. Nu regret nimic, decât bolile pe care le-am avut. Viața m-a învățat să nu mă tem, să nu fiu timorat, dar sensibilitatea nu mi-a dispărut. Sper. Egoism? Nu am întâlnit un om lipsit total de egoism. Nici bunătate absolută nu există. Nici răutatea, în ce mă privește , nu o cunosc. Nu iert o jignire de moment, dar iert orice , dacă văd un regret. Iar eu regret tot ce nu face bine unui om. Curg razele, trec cărăbuşii, ţes greierii din sunet transparent pânza de aur, stai în pragul uşii, visezi în zarea timpului prezent, visezi în zare, creşte-n ea durerea, timpul te ţine-n chinga lui atâtea clipe, moartea, învierea atâtor morţi, durerea cui_ Te simţi precum un tren ce pleacă şi vine-n gară fără geamuri la fereşti, curg razele şi soarele se joacă în pleoapele-nsetate de poveşti. Era frumoasă ca îngerii, au spus că este o vrăjitoare, au dus-o în valea plângerii, înjurând în gura mare, trupul eri , ars de viu, pluteşte cu păsările, cu norii, coboară cu fulgii, copilăreşte, speriind inchizitorii, eu zăresc ochii ei în ghetouri, în războaiele mici şi-n cel mare, nu ajung crematorii, pogromuri să ucidă frumuseţea Sarei.... Ignoranţa nu crează doar indiferenţă, ura se poate naşte din ignoranţă.. Istoria persecuţiilor religioase este o istorie a imbecilităţii şi ignoranţei, iniţiată de interese economice. Pe lângă acele crime individuake, există crimele colective, când masele se isterizează şi violenţa ajunge la maxim- pogrom.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu