Villon

Ninge, iar temerile mele se risipesc, Don Quijote trece călare prin spațiul ceresc, ninge cu Sancho Panza, în glumă, în serios, durerile se adună în Țările Mai de Jos. Ingenunchez în propriile mele poeme, privind cum puritatea se cerne, se-așterne, viața mea se încheie, de mâine altcineva din ticva mea va să beie sânge de înger, de nea. Totul este să-ți păstrezi caracterul, spune profesorul părăsind parterul.Vorba ta e realitate, ai dreptate, spune State, învățații ne susțin , ascultăm și bem un vin, ei dezvoltă cugetarea, lacrima e ca și marea, ca și apa de Amara, eu studiam la școală ” Mara”, vin ideile vorbind, iarna vine c-un colind, instrumentul principal este coada unui cal, asta spun și Beranger, Bergerac și Carl Linne. Să fiu condamnat, închis, gonit,să fiu ucis prin calomnie, să flămânzesc ca un calic, dar nu mă lipsi de poezie, să fiu bolnav în parcuri, pe străzi, să fiu uitat de Iubire, de Ură, să nu mai aud, să nu mai am văz, Poesia, lasă-mi-o , Doamne, Te-ndură.
Haosul și noaptea n-au un cărăbuș, cum din moarte viața, cum de s-a urcuș? Astfel și poemul meu s-a-nfiripat dintr-o dislocare, cum s-a-nșurubat? Cum de merg nainte, unde, încotro? Cișmigiu-i verde ca și Fontainbleau. Bach și Buonarroti mă-nsoțesc la drum, scriu două-trei versuri pertinent, postum. Roze învechite, fără ghimpi, culori, cum din moarte, viața? Cum de mi-minor?
Un japonez din secolul IX – Aievea sau în vis de-am putea noi doi petrece o noapte-mpreună, ne-ar ferici nespus de mult doar ceasul când se-ntunecă. In secolul IX , Europa era aproape analfabetă. De ce să ne mirăm de „miracolul” japonez? Un om ce admiră florile grădinii mele mă vizitează des, dar după veştejirea lor cred că-i voi duce dorul. Este drept că erau barzi şi în Europa, dar nu de aceeaşi fineţe. Iar până la Villon era departe.
Boris Marian