idiotismul

Idiotismul este un fenomen în viața noastră socială. El poate fi înăscut. Oameni utili societății, au ceva , un rezidiu de idiotism de care te lovești doar în situații speciale.Bătrânii nu dau lecții de bătrânețe, copiii nu dau lecții de nici un fel, vârstele se amestecă-n cețuri, pierzi din statură, nici copil, nici bătrânel,numai eu, neclintit la masa de lucru, nu-mbătrânesc, ca un obiect dexpus la Luvru.
Gastropolis, ciudat oraș, o ciorbă din chibrituri, un făraș, le fierbi bine, orașul și fărașul, iese ceva ce corespunde fiziologiei gustului. Ați înțeles ceva? Se spune că Iacov Stalin s-a sinucis în lagăr după ce a fost pus să curețe un veceu. Nici vorbă. Kundera bate câmpii. Iacov a fost ucis, din răzbunare, pentru că Stalin a refuzat să facă schimbul de prizonieri propus de naziști, ceea ce este cu totul altceva.
După ce ne-nveșmântăm ca să treacă timpul, începum să ne plimbăm călare pe zimbrul negru ca un nor, fioros, iară noi, bolnavii ne-am culcat la miezul miez,Diavolul avea coarne lungi, era cerb și poate, ascundea pistoale-n dungi, acundea palate.
Bătrânul M.H.m-a trimis la masa de scris și să las obsesiile de a te căuta, mi-a cam fost rușine, am revenit, dar promit să te las în voia ta. Vom coresponda prin blog , dacă altfel nu se poate, eu rămân ce am fost... romantic. Acum cuțitul a ajuns la os. Prietena mea cea dulce râde cu gura până la urechi. A reușit, ce a reușit?Sunt eu un caraghios? Sunt. Mii de purici.Prietena mea râde. Din Alaska, din Baleare,din Marmara, din Satu Mare, mi-e indiferent, râd și eu. Intr-un conflict nimeni nu câștigă, în afară de Diavol. Eu cred în Diavol. Este ultimul text dintr-o iliadă numită „Bazar oriental”. Ce vor spune unii și alții ? Unii sunt vii, alții sunt morți. Abominabil, ce cuvânt expresiv.
Deși n-am fost și nu sunt Don Quijote, iar tu nu ești și n-ai fost Dulcineea, o disperare sfântă mă dezleagă de oricare ridicol. Ești femeia. Deși-i citesc pe Dante și Petrarca, pe Shakespeare, Eminescu și pe Goethe, o disperare sfântă mă dezleagă de oricare ridicol. Tu ești Lethe . Căci nu mă vezi, nu știi nimic de toate cutremurările din vise și aevea, cristalul din privirea ta e rece și raiul meu e sumbru. Tu ești Eva. Eu numele ți-l voi ascunde-adânc, în mine, în fibrele nervoase, fine.
Tot mă gândesc la Annabel Lee, o durere ce vine din sânge, din creier, îngerii urcă și coboară, sunt mii, durere pulsând cu putere de gheizer. Va fi cândva dimineață, va fi numele ei purificat de dorință? Noaptea, prin somn, Annabel Lee trece frumoasă, de nume desprinsă și nu poartă numele de Annabel, eu sunt acela care-o cheamă hoțește, sufletul ei, nevăzut porumbel, eu, păcătosul, dorind-o trupește.... Oamenii se scoală de dimineață, pentru a se chinui ziua-ntreagă, spune profesorul, pune o față de masă, struguri, lichior de fragă, când nu vom mai plânge din pricina morții, vom fi mai fericiți, oare?Se ridică profesorul, umbra nopții în locu-i se așează, pe fotoliul tare. Cugetând la tine, poți permite intrarea hoților în cetate? Câinele de sub masă sughite, mobila scârțâie, cumpărată în rate. Ia-mă cum sunt, deși nu-ți sunt tată, nu-mi poți poți fi dușman niciodată, profesorul iese, câinele-n lesă pare un monolog dintr-o piesă. Totul este să-ți ăîstrezi caracterul, spuse profesorul părăsind parterul cu capul în jos, pe fereastra deschisă, de unde ajunse pe o narcisă,1sunt un om oarecare, nu luați exemplu, templul grecesc este numai un templu, priviți-l de pildă, pe Harold Lloyd atârnând la etajul o sută doi, să te plimbi cu o fată de ziua victoriei înseamnă să ierți toate erorile, spune profesorul, pune mâna pe clanță și pleacă din școală cu o ambulanță.
Boris Marian