canibalism

Acum mă mai descarc. Râde de mine, să râdă, eu râd de asemeni, de câte ori nu am râs? Mi-ar face mare plăcere să mă văd cu ea la Nuernberg la un proces al criminalilor de război, ca Marlene Dietrich cu Burt Lancaster. Ea mă acuză, eu o acuz, lumea se distrează, apar amănunte picante, eu devin cunoscut și primesc Nobelul mult visat. Totul va fi scris în amănunt. Dar nu pot fi misogin, văd atâtea fete frumoase în jur, iar ea , care nu a depășit limita copilăriei, cine este ea? O funcționară, ministru într-o țară africană, un canibal în fustă. Citește, draga mea, citește, ai plăcerea cititului, ține loc de oricare alta. Am iubit-o? Vai ce mă îndoiesc. Mediocritate plus cochetărie frivolă, nimic bun , nici o faptă cum trebuie, nimic, gur nisht, cum spune un prieten al meu, israelian. Ierusalim, în fața ta mă-nchin, dar cum de avem între evrei și oameni care ne cam fac de râs? Of, mă simt mai bine, vă iert pe toți, dobitocilor, mergeți la culcare.
Capul meu stă pe tava privirilor voastre, tâmplele ămi zvâcnesc ca furtuna-n fereastră, cum de nu pot muri după ce am scris un poem? Inalț privirea, în jurul meu nu s-a schimbat nici un semn, nu mai pot nici ochii să-i închid, lumina mă orbește, sunt ca o frunză în vid.
Mandelștam –Noi trăim, nu simțim nici pământul, pașii noștri, iarba, cuvântul, dar abia de rostești un cuvânt, că și lauda se-aude cântând. Are degete groase tiranul, câte morți îi ocupă azi craniul? El clipește din ochi, cine știe, câte capete cad, sute, o mie, milioane, mustățile lui se zburlesc la viața oricui. Împrejuru-i mișună slugi ce-i înalță osanale și rugi, peste corul lor jalnic se arată stăpânul cu vocea înceată, el acuză, el pune stigmatul, neiubindu-l , tu ești condamnatul, pieptu-i larg cu sete înspiră atmosfera de Gulag, sibiră.( trad.proprie)
După miezul nopții, inima, hoțește, cântă fericită, cine mai iubește? Cine are gânduri, cine înțelege, de ce tremuri , oare, părăsit de Lege? După miezul nopții prăznuim, e șoapta șoarecului care argintește noaptea. Mulțimea, în grabă, în hohot aleargă în piețe, în gări, ochiul cel veșnic privește din umbra tristei mirări. Am aflat, ai aflat, știm cu toții, poți să fugi unde vrei, unde poți, zgomotul gărilor, porții deschise spre cei ce sunt morți. Departe sunt halta, cișmeaua, cana de tablă, un ceai pe care îl bei cu o teamă de bezna pe care-o știai. Tot Mandelștam, nefericitul fericit.
Boris Marian