Sans peur et
sans reproche
În copilărie îmi plăceau eroii lui Walter Scott. Cineva mi-a
spus că felul meu de a fi ar dovedi că
port o armură care să mă apere. Nu cred. Nu prea m-am temut să ies fără armură,
cu pieptul gol, la luptă, când știam că am dreptate. Mulți nu m-au înțeles,
spunând că nu am dreptate, că trebuie să
mă adaptez. Dar celebrul film „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, după romanul
lui Ken Kasey, în rolul principal Nickolson îl juca pe Mc Murphy, regizor fiind
Milos Forman, un mare artist, mi-a
confirmat un destin, tragic dar eroic. Când aveam circa șase ani, mergeam la o
grădiniță de zi, pe Aleea Alexandru, iar mama venea seara să mă ia acasă.
Desigur , pe jos , până în Bd. Cuza.
Copiii de ștabi, de pildă ai lui Vasile Luca erau luați cu mașina. Mă revolta această inegalitate și i-am spus
mamei, cu voce tare să mă audă șoferii
care așteptau disciplinați odraslele liderilor – „Mamă, suntem niște proști,
ăștia de ce merg cu mașina?”. Mama s-a cam panicat, nimeni nu a răspuns, dar
întâmplarea a avut o urmare – am fost
mutat în altă grădiniță. Eram un disident, se pare. La școală, în clasa
a-ntâia, învățătorul ne bătea cu rigla pe palmă pentru orice șotie. M-am
revoltat și am fost eliminat pe trei zile. După aceea eram poreclit – „copilul
de sticlă”, porecla fiind dată chiar de învățătorul- bătăuș. Mult mai târziu,
prin clasa a opta, profesorul de sport mă cam necăjea, nu eram atent, mă
fluiera cu furie, să-l ascult. L-am înjurat românește, cumsecade, a rămas cu
fluierul în gură, mut, dar am mai fost eliminat pe trei zile. Eram la liceul
Sf. Sava ( Nicolae Bălcescu) . După alți doi ani, doi profesori discutau în spatele liceului, pe trotuar, mingea de
fotbal a sărit peste gard și i-a stropit căzând într-o baltă. M-am dus să o iau,
ei m-au prins de mână și mi-au tras o bătaie de am venit plin de sânge acasă.
Părinții revoltați i-au reclamat. Ei s-au dat de gol ripostând – „ Ce era
să facem, când elevul ne-a spus, ce dai
mă, criminalule? ”. De această dată au fost eliminați dascălii. Prin 1983, la
un miting , în fața unui megafon, stăteam și citeam, poate chiar romanului
Kasey, a venit un individ gras și mi-a
cerut buletinul. „Cine ești dumneata
să-ți dau buletinul?”. „ Aha, poate că ești și membru de partid? ”, răspund
simplu, „Da, desigur”. „ Aha, n-ai să mai fii”. A venit un milițian, mi-a luat
buletinul, a urmat la serviciu, o
ședință –fulger și am primit un vot de
blam cu avertisment, pentru că la megafon era vocea lui Ceaușescu, care nu voia
bombe nucleare, iar cel care mă abordase
era secretar raional de partid. Am mai avut diverse războaie, adeseori
pierdute. Și acum mă lupt cu morile de vânt, pe Internet. Vă mulțumesc. Nimic
deosebit.
BORIS MARIAN