Pur sânge

Omul înoată, îi apare chipul printre valuri, zâmbeşte, dispare, apare din nou, apoi dispare definitiv. Aceasta este viaţa.Timpul - un imens ocean, dominator. Noi nu facem decât să zâmbim o clipă.Rămâi acolo unde eşti, iluzie, am în faţă o altă imagine - frumoasa mea soţie care se destramă într-un vârtej nervos, un început de Alzheimer? Sper că nu. O permanentă idee că este părăsită, bolnavă, nedreptăţită, nu-şi găseşte locul, iar eu nu ştiu să-i fac orele mai plăcute, sunt atât de prins de scris, o nebunie....
In plasa moale şi deasă a cuvintelor, a intrigilor reale şi imaginare, în tăcerea aurului şi a argintului, păianjenul păndeşte galben şi mare, îşi ridică ochii ipocriţi, se roagă pentru sănătatea braţului meu rupt, sunt într-o capcană elastică, largă, simt doar oboseala sângelui meu supt, inutil efortul de a smulge plasa, creşte în ţesuturi, mă cuprinde tot, galbenul păianjen îmi oferă casa morţii, ca un gâde, mă iubeşte mort, el se-ncruntă, lupta mea cu el începe, îi desfac din plasă noduri, rând pe rând , câtă nemăsură, nedelicateţe, paingul se plânge, eu ies din mormânt.... Mai ştii palate şi imperii, tablouri, uliţi, oameni, cai_ Să uiţi necontenit şi totuşi să ai ce pierde să mai ai. Să fii bogat, un zeu al mării, un Niebelung, Ali Baba, c-un gest să pşierzi, să reiei slova de unde simţi că spui ceva. Sentimental ca nimeni altul printre atâtea fraze reci, dar detronând lucid minciuna din poezie, ca pe regi.... Făceam o rugăciune şi nu mai aveam leac, bandajele purtate de vânt din larg în larg, închinăciuni, podeţe, poveţele bătrâne, făceam o rugăciune de astăzi până mâine. Ce poţi să-mi spui, Tu, Doamne? De mult nu am auz, iar inima pulsează sub nevăzut havuz, făceam o rugăciune, credeam că ocolesc un prag ce creşte+n mine, într-un Orient ceresc, piciorul pus în scara sălbaticului cal pur sânge, rasă rară din abur şi opal.
Boris Marian