Arhimede

Când logica moare, sângele curge spre moarte, pământul devine adăpost pentru șarpe, norii, pentru cei mistuiți de un foc ucigaș, eu nu pot vorbi stelelor, numai celor rămași, numai firului umed al ierbii, când logica moare, pe mine mă pasc numai cerbii. .... De câte ori am vrut să scriu ceva, m-am lovit de propria mea memorie, poate că unii trăiec numai din glorie, poate că unii au mâinile mereu curate, n-au auzit n-au văzut în lume păcate, poate că ar trebui să scriu prin morții mei, , dar ei nu scriu, vorbesc cu șoaptă de tei, cuvintele mele nu tac, ele sunt păsări de noapte, morții mei le-nsoțesc, părinții mei-șoapte.....
E vaiet de furtună pe afară, în casă latră câinii, dintr-o gară, departe se aude lungul șuier al unei vechi locomotive care suie din Valea Iadului în Cerul vinețiu, iubito, aș dori să nu-ți mai scriu și aș mai vrea să uit de tot, să fiu același biet nătâng, netot, adolescent cu vise aurii, afară e furtună, tu nu vii, numai poemul ca un șarpe se desface, cuprinde spațiul, timpul, moarte, pace.
Omul este un rob al necesităților. Dacă a discuta cu cineva este o necesitate, el o va face. Unii sunt robi ai convențiilor. Nu mă număr printre ei. Nu te invit la un festin. Nu promit nimic. Ai încercat și am încercat să ne insultăm peste poate. Cine poate sări coarda, acela joacă mai departe. Cine nu, rămâne în curte. Una dintre slăbiciunile cele mai banale este orgoliul. Nu sunt orgolios pentru că eu cred că fiecare om trebuie să fie indepedndent de părerile trecătoare ale oamenilor. Nimic nu este fixat definitiv. Nici după moarte nu se știe exact ce a fost fiecare. Spre deosebire de Malraux, care a fost un primitiv, eu consider că omul nu este suma actelor, ci suma intențiilor sale. Desigur, asta include și nebuniile fiecăruia. Dar , arătați-mi un om normal și voi răsturna Universul.