Toată lumea suferă

Toată lumea suferă



Toată lumea suferă, unii mai mult decât alţii. Mă dor oasele, mă enervează şeful, ca de obicei, mi-e dor de tinereţe. Am luat un pepene şi m-am liniştit....” A rămas singur, fără prieteni şi fraţi, fără iubită şi glorie”, îmi povestea într-o marţi profesorul, brusc , se auziră în uşă două lovituri de copită jucăuşă, după zgomot se cunoştea că nu avea stil, nici inimă îndeajuns, uşa scârţâi retractil, intră o arătare, nici cal şi nici faun, cu copite pe pleoape, se aşeză pe scaun şi spuse: „ Destul aţi vorbit, e o ruşine, să trecem la fapte”, şi plânse cu lacrimi diamantine.....Pentru cine scriem, noi, aceşti chinuiţi de grafomanie? S-ar părea că exclusiv pentru critici. Aşa crede Alex. Un om pe care l-am simpatizat şi chiar după mulţi ani de când mă ignoră cu aerul unui baron, conte, viconte de Bragellone, îl citesc cu plăcere, omul are stil, dar nu are inimă îndeajuns. Frumoase sunt unele tinere. Dumnezeu ştie să facă fete frumoase...... Fă-mi , Doamne, rogu-Te, o lobotomie, să uit de retorică, ofer o mie de biete cuvinte pentru un rând scris doar cu gândul pe-o umbră de vânt. Din cornul de cerb sună speranţa, azi o aud doar în vis. Vezi? Balanţa se-nclină spre nebunia cea rece, du-mă, Doamne, şi mă petrece în raiul promis pentru poeţii ce-şi sfarmă frunţile de toţi pereţii.
Cea mai mare victorie a torţionarului, a călăului este ceea ce citeşte el în ochii victimei, victimelor – frica, spaima. Aşa reacţionează şi câinii – ei muşcă pe cel care se teme, pentru că transpiraţia izbucnită din frică are un miros specific. Mirosul fricii, ca şi al urinei......”Doamne , nu mă-nvăţa ce-i ura, nu-mi lăsa sufletul să plece ca un lup în lume, unde e fratele meu, Cain?”, „E lângă tine, lîngă tine”, îmi spune Domnul, acum este momentul răzbunării”. Eu tac, se uită lung la mine Cain, el plânge ori îşi tăinuieşte gândul? „O, Doamne, nu mă pune la-ncercare, dă-mi-l pe Cain înapoi, ca-n vremurile bune”. Priveşte Cain şi se roagă-ncet cu mine.. Odiseu a trecut pe lângă ispita sirenelor, era un înţelept, iar sirenele sunt tot frumoase şi singure, adică visele noastre cu care adormim, ne trezim sau nu ne mai trezim. Einstein spunea că fără vise nu se poate trăi. Era violonistul ascuns în el, în acel bătrân ursuz, hâtru, răutăcios. Unii par buni şi sunt foarte răi, la fel şi reciproca, dar buni să pară buni este prea de tot. Suspect. Virusul nu se vede cu ochiul liber.Cineva m-a numit Satana.Cât aş vrea să fiu, o clipă cel puţin, un adevărat Satana, nemuritor, inteligent, egal cu Dumnezeu. Bat câmpii? Desigur.
Boris Marian