A ierta-iertare

Pentru a ierta-iertare


În viaţă nu poţi să nu ierţi. Dacă nu ar exista iertarea, cine ştie, am fi murit de mult, cu toţii. Pe pământ ar fi umblat îngeri cu ochi stinşi, plictisiţi, plictisitori, printre oi şi căprioare nevinovate. Primul semn al iubirii nu este nici mila, nici pasiunea erotică, este iertarea. De aceea Iisus Christos, o spune un necreştin ca mine, care respectă orice religie, a devenit unul dintre cele mai puternice simboluri ale civilizaţiei în ultimii 2000 de ani. El a ... promulgat IERTAREA. Şi iartă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri, spune prima rugăciune creştină. Cine nu iartă nimic, nimănui este condamnat la chinuri pe pământ, mai departe nu ştiu. Am fost întotdeauna fericit să iert pe cineva, desigur, în clipa când am văzut regretul sincer. Nu poţi ierta un om care se îndărătniceşte în a-ţi face rău. Contrar îndemnului christic, eu nu pot întinde celălat obraz, dacă am fost lovit. De aceea am fost şi sunt adesea nefericit. Recunosc că de aş avea altă fire aş fi, poate, mai fericit. Dar, departe de mine ideea răzbunării. Cred în ideea că fiecare se pedepseşte singur, fără să ştie. Dumnezeu nu se ocupă de pedepse. Are destule ... probleme cu sufletele celor plecaţi, miliarde de suflete. Dumnezeu este ca un medic, cel mai Mare medic, UNICUL. În acest sens cred în Dumnezeu, nu glumesc. Cred şi în viaţa de apoi, nu cred în iad, rai, nu sunt atât de naiv, nici ateismul nu mă încântă deloc, consider că ateismul este o formă a ignoranţei, chiar la cele mai evoluate spirite. Ele nu sunt, de fapt, cele mai evoluate. Revenind la iertare, voi întreba –este cineva care nu a greşit niciodată? Nu cred. Iar cine crede, este fie nebun, fie un pustnic, un om care nu trăieşte între oameni.

Boris Marian