Un om

Un om

Un om, o rădăcină, multe, apare Peter Pan, cine-l ascultă?El nu va crește mare, Peter Pan, el se oprește la optzeci de ani. Era sfârșit de august, fiind bolnav, m-am despărțit de alfabetul alef-tav, doar Nazarethul se zărea nainte, un cartier din Amsterdam, copil cuminte era doar Peter Pan, adică eu, muzeul negru îl păstra pe Dumnezeu, iar moartea se-odihnea-n fereastră, în două lumi s-au împărțit, cu viața noastră s-a întâmplat ceva, eu nu știu bine, un glas de porumbiță ne alină, Veneția era sau nu era, doar toamna-ncepe anul, hașana. Iar soarele e-n ochii mei, fierbinte astru, fără ochi, așa cum nu există zei, nici Dumnezeu nu are loc decât în sufletul meu mut, cum pot să-mi neg eu sufletul, nicicând, dar după moarte-l împrumut altei făpturi. Adam – pământ.Ascult porunca lui Spinoza, nu râzi, nu plângi, nu osândești,mai lesne poate spune proza, viața doar s-o înțelegi.Iar fericirea nu-i răsplata virtuții, falsei rugăciuni, ea este, strălucind, virtutea, minune este-ntre minuni. „Veneam pe câmpuri către casă.Era exact la jumătatea verii.Pajiștile fuseseră deja curățate.Venea la rând secara” Din „Hagi Murad” de Lev Tolstoi. Veneam deci către casă, venea la rând secara, iar eu priveam c-un ochi la coasă și se făcuse seara.Acasă eu veneam, călare, prin lanul larg, e grâu, secară, eu nu știam care-i cărarea, nu deosebeam grâu de secară, ș.a.m.d. „Tatăl meu a murit acum unsprezece ani( al meu a murit acum 49 de ani). Pe atunci aveam doar patru ani ( eu aveam 19). Nu credeam că voi mai auzi vești de la el, dar iată că scriem o carte împreună”, este un text din Jostein Gaarder. Eu nu scriu o carte cu tatăl meu, deși mi-l amintesc perfect, după o jumătate de secol. Nu pot scrie despre el, deși a fost un om admirabil, îmi este prea aproape și nu cred că un prozator adevărat poate reproduce, nici nu se recomandă, viața sa de familie.„Când vin să mă cuibăresc în brațele tale, mă întrebi uneori în ce epocă istorică mi-aș fi dorit să exist”, scrie Michael Ondatje. Ce pot să adaug?
Boris Marian