Obsesii

Obsesii


Nu scăpăm de obsesii decât prin moarte. Chiar de obsesia morţii scăpăm prin moarte. Cineva era obsedat de teama că altcineva îi va lua cel mai de preţ „lucru” –iubirea. Iubirea s-a transformat în teamă, teama în ură, ura în indiferenţă şi astfel stânca a ajuns nisip. Nici un strigăt nu mai era de ajutor. Strigătul se pierdea în înaltul indiferent al cerului.Unitatea genului uman este o poveste. Doar ochiul interior rămâne să vegheze, spune un vers. Îşi unduie părul când plâng.Tot Poetul. Care poet nu a băut laptele negru al morţii, al disperării? Din palma mea timpul îşi mănâncă iluziile. Cuvintele, bastoane albe umblând singure. Sexul tău, necunoscut-o, nu mă obsedează. Nu. Sexul morţii este bănuit. M-am bucurat în tinereţe de puterea mea de băiat jucăuş. Apoi bucuria s-a transformat în rutină, apoi, rutina s-a transformat în versuri şi de atunci rutina nici nu mai există. Eu nu mă plictisesc niciodată. Dar niciodată. De ce? Pentru că am şi eu obsesiile mele, lector ipocrit, cum ai şi mătăluţă. Plop tremurător, plop tremurător, unde mi-e să mor, unde mi-e să dor? Nu dor nicăieri, nu mor niciodat, sunt un grenadier pe un front predat. Salututul tău aduce întunericul. Sărutul tău aduce moartea şi fericirea totodată. Ne iubim ca să murim. În izvoarele ochilor tăi zăresc geana mării lăsată peste geana cerului, când priveam culcat pe spate spre adâncimile firii tale. Genele se deschideau şi mă înfiorau, era un alabstru iînfricoşător – înţelegeam că mă zăresc pe mine însumi, în infinit. Casa uitării s-a năruit în mucegai. Tot ce este amar ne ţine treji. „Şi va mai fi un ochi, alături de al nostru, ochiul străin”. Misterul. Viaţa de dincolo. Singurul ochi care nu orbeşte. Oare nisipul cunoaşte obsesiile ce au măcinat munţii? Să revenim în grădină. Locul nostru acolo este, chiar dacă lepra obsesiilor noastre ne ronţăie trupul şi sufletul.

Boris Marian