Pepenele

Pepenele


Dimineaţa am pornit spre clinică. Nu era ceva în regulă. După ciubucul obişnuit, care nici nu ştiu de era necesar, dar obiceiul pământului trebuie respectat, am avut o discuţie lejeră şi deschisă despre necazul ivit. Doctoriţa era o persoană plăcută, frumoasă chiar, avea o voce joasă, de fumător. Ne-a trmis la analiză. Deci la altă policlinică, de familie. Aici am mai dat un mic ciubuc, însă respectivul medic a spus – „Dar, ce, ca la frizer?”. Adică, de ce nu în plic, aşa e frumos. Mai înainte am încercat să intru la alt medic, era liber, nu a vrut să ne primească, i-am spus că suntem speriaţi de moarte, femeia a răspuns – „Mergeţi la programare, nu e nimic urgent”. Nu avea nici un pacient, repet. De ar fi ea moartea-mătuşa, aş fi bucuros să nu vină la mine, că nu e nimic urgent. În fine, treci la analize, alt bucluc, a apărutu un fost demnitar, unul mare, dar mare-mare, a stat peste o oră , nu ştiu ce i-au făcut, a ieşit vesel, a spus un la revedere, tuturor, dar nu aici, a adăugat. Vesel omul, când era în vârful piramidei politice era mai sobru. Acum pare un băiat de treabă. Pe drum am luat un pepene, acasă am constatat că era lovit şi stricat pe dinăuntru, aşa cum ar fi un bolnav grav. M-am uitat în sus, am zărit o pată mare pe tavan. La etajul superior locuieşte un portughez, omul face , zilnic, trei duşuri, că aşa se procedează în Portugalia, scurgerea este defectă, el nu are cadă, apa se adună pe pardosea, apoi o ia la vale, precum Siretul la inundaţii. I-am explicat îm engleză cum stă situaţia, mi-a arătat zâmbind scurgerea, apoi a spus că el nu poate trăi fără duş. Bănuiesc că aşa s-a născut. Viaţa bata cartea, cartea nu bate viaţa.


Tu eşti acela care ai ostenit, care aşteaptă sus, pe deal, tu eşti în Sud, în Est, în Vest, tu mergi în munţii mângâiaţi de timp. Ti eşti asemenea
Norilor şi fumului, eşti ochiul Lui, cel de oţel, iubirea Lui, de cristal, tu eşti un arlechin înmormântat, cu pălăria albă şi fular împurpurat pe gât, prezentul este doar o amintire, citeşti o carte, mori în orice zi, eşti chiar ceea ce aştepţi să fii, un vers, un sunet, eşti dus mereu la groapă şi reînvii. Aşa îmi spunea prietenul Winkler.

BORIS MARIAN