Sefira răului şi sefira binelui

Sefira răului şi sefira bunului


Răul cu frica sunt tatăl şi fiica, numai frumosul sperie colosul, anul acesta a fost pentru noi anul plăcerii, al subversiunii ludice şi altor vechi matrapazlâcuri demne de cronicile lui Lucian, de Petronius, de Apulleius, ş.a. Miraculoasa aventură a metalelor de la fier-beton la aurul cel mai fin a depăşit culmile imaginaţiei. Dacă există un Centru al Absurdului Universal, atunci noi ne aflăm în acest Centru. Caut o femeie pe care am cunoscut-o într-o viaţă anterioară, nu ştiu de ce m-am despărţit de ea, era mamă, fiică, soţie, totodată. Ştiu unde se află, dar locul este de nepătruns. O văd uneori în semiveghe.


Mult îmi plăcea oraşul, în anii juneţii. Mă simţeam ca un prinţ. Crescusem cu legenda oraşului. Legenda s-a risipit.Aşa cum intri primăvara într-o grădină unde găseşti frunze sfărâmicioase, mere putrezite din anul trecut, crengi uscate, păianjeni, viermi treziţi la viaţă. Raza ta se înăbuşă.Făptura ta tânjeşte, soarele este încă trădător. Furmicile sunt deja în plină organizare. Abia se zăresc mugurii, zăpada se retrage ca o doamnă fără nici o şansă. Ne grăbim, timpul ne-o ia înainte. Nici ziua de ieri nu mai este sigură. Horia, prietenul meu , spunea că nici rugăciunea, nici rafinata uitare n-atinge virtutea patlaginei. Pe podul de lemn, nerăbdătoare copite, o frunză-i un verb, caii sunt ultimii voştri haiduci. Asta spunea Horia, el nu mai este, el era prinţ mai mult decât alţii.

De pe fruntea secolului se desprinde zăpada însângerată. Mâinile lui au purtat mitraliere, ochii nu au lăcrimat îndeajuns. Picioarele timpului nostru nu mai sunt bune nici de încălţări, poate din carton pentru frumoşii duşi pe alte meleaguri. La fel, pe fruntea mea alunceă un glonţ ca un melc însângerat.


BORIS MARIAN