Mansarda din imaginaţie

Mansarda din imaginaţie


Am visat să stau la mansarda unei case pariziene. Am văsut Parisul, nu am ajuns să văd nici o mansardă. Într-o mansardă te simţi ca un deţinut. Poetul era înalt şi subţire. Cu timpul devenea tot mai frumos. Timpul brăzdase urme adânci pe chipul său de uliu.Era un mizantrop. Avea ţinuta şi răbdarea unei fantome. Ochii albaştri, trasnparenţi, cum spune Fernando Arabal. Contempla depărtarea cu resemnare. Făcea jocuri de cunvintre, care pentru mine sunt un semn al inteligenţei superioare. Scriitorul obişnuit foloseşte cuvinte obişnuite.
Dincolo de aceste cărămizi paralelipipedice, în text po ţi găsi diamante cu mai multe muchii. Numai astfel un text începe să strălucească. Dispreţul aristocratic de sine însuşi. Astfel era Beckett. Creaţia sa a fost un frunziş de şoapte. Farmecul ermetic al preciziei.Îl încântau fatalele cărări al artei absurde.


Era cândva un fluture care se plângea de dureri de cap. A venit un bondar şi i-a recomandat un medic, doi medici, trei medici, un miliard de medici, dar fluturele nu era mulţumit. Durerile au dispărut în ziua în care bondarul a murit. Apoi fluturele cel vestit s-a apucat să scrie versuri. Era în perioada crizei de hârtie şi versurile fluturelui se difuzau numai pe unde hertziene. Avea fluturele o audienţă în mai tot macrocosmosul cunoscut. Dumnezeu s-a simţit neliniştit şi a devenit mai atent la ce se întâmplă. Dumnezeu nu putea să moară, deşi au fost filosofi care i-au prezis moartea. Poemele fluturelui erau pline de lacrimi, săruturi, unguente şi parfumuri. Ce s-a gândit Dumnezeu? Să creeze un alt macrocosmos, special pentru fluture, unde fluturele era singur. În momentul când a rămas unic creator, fluturele nu a mai scris nimic şi-a strâns aripile şi s-a transformat într-o piatră minunat de frumoasă, dar fără un sunet. Astfel a ajuns în colecţia Muzeului din Novosuliţa, ce se află în afara graniţelor vechii Românii. .


Boris Marian