Trista

Trista


Pe pernă trec valuri şi valuri, coşmaruri, în aer grifonii fac tumbe, se strâmbă, iar timpul petrece la alte petreceri şi nici nu eşti sigur c-ajungi pân-la zece, prietenii-s umbrele altor prieteni, iubitele, multe, trăiesc doar din rente, scrii versuri, un prinţ-cerşetor de atenţii, în mers te lovesc beţivanii, demenţii. Manechini, manechine, dricuri şi jeep-uri, viaţa şi moartea în videoclipuri. Fiecare dansează pe muzice plăcută lui. Frumosul este însuşi Dumnezeu. Aşa credeau romanticii.
Ţelul suprem al Omului este unul artistic. Aşa o fi fost?


O idee este mai importantă decât catedrală, spune profesorul, refuzându-şi orice îndoială, să nu fii victima adevărului, spune el cu putere, chiar şi adevărul vine deghizat în părere., pe bulevarde vântul îşi făcea mendrele, solfegii, sonate, burlanele cântau, în aer bulendrele
celor goliţi de viaţă zburau în toate direcţiile, băltoace aurii după ploaie ne ofereau suprafeţele. Tristeţe de apă, neprihănită, fântâna spuzită de flori, rugăciunile pot ţine ele de urât? Lacrimile copilului palid pe nume Max. Veştile nu mai vin din iarna deolorată. Oceanul – gigantica lopată a Universului. Uneori trece Dumneze, se uită, mâinile le ţine la spate ca un şef de şantier. Tristeţe de apă, iar luna are culoarea sângelui.

Împovărat de ani şi de melancolie, profesorul ar vrea să recâştige timpul înscris pe-o coală de hârtie, se duce gându-n urma unei cotige. Pe mine Binele Suprem mă obsedează, dar nu ştiu, dragii mei care eţelul, profesorul ar prefera o vază cu flori aprinse, decât să reia duelul părerilor opuse, miza-i mare, „E veşnică pe lume doar schimbarea”, începe profesorul confesiunea, care la el nu e nici o minune, ar vrea şi el un început de basm, dar tusea îl îneacă, are astm, este un om care începe acum să povestească prima parte a unui drum.

BORIS MARIAN