Omul este o fiinţă periculoasă

Omul este o fiinţă periculoasă
I.

Omul este o fiinţă periculoasă. Nu toţi oamenii. Maica Tereza este o mare excepţie. Fac abstracţie de fervoarea cristică, pentru că nu suntem toţi creştini, Maica Tereza este un exemplu peste milenii, nu peste veacuri. Dragostea ca principiu existenţial, fără sentimentul măreţiei, al puterii, al bogăţiei –sărăciei materiale, numai spirit, nimic interesat, o dăruire totală fără dobânzi, procente, este ceva ameţitor, aproape că nu pot crede că am fost contemporan cu ea. Iar eu văd cu cine am de a face la serviciu, cu meschinării, intrigi neroade, oameni care te pândesc să vadă ce greşeşti, să te elimine, dacă se poate. Nici un război nu este mai urât decât o pace ipocrită care te macină, te aduce la starea de homo homini lupus. Nu putem fi prieteni, parcă duşmănia face parte din natura umană, din gene. Fiecare crede că are dreptatea, iar dreptatea se plimbă prin Paradis. După ce moare un om, i se recunosc unele merite, apoi este iertat, cei buni, cei răi, toţi devin nişte buni uitaţi. Nu am văzut pe cineva să recunoască o dată că a greşit faţă de un semen, aşa, parţial, mai spune câte unul. Toţi vor să fie lăudaţi,mă refer şi la mine. Vai ce nu-mi place să mă critice cineva. Eu care... Ehei.Nu suntem unitari. Nu suntem ca păsările migratoare, înţelepte. Târziu şi depăşiţi, ne sforţăm. Deodată, legăturile se rup. Cădem peste locuri indiferente. Lei ignorând, cât timp sunt superbi, orice limite. Noi, acolo unde părem convinşi de un lucru, total, un alt efort este deja sensibil. Duşmănia ne este apropiată. Ultimele rânduri sunt de Rilke, l-am copiat fără ruşine, cu evlavie. Elegia a patra, duineză.Mă simt extrem de singur. Nu din cauza unui singur om. Singurătatea este în noi. Toţi suntem singuri. Ştim că nu aşa trebuie să fim, dar suntem. Cine nu ştie , învaţă pe altul. Nu crede în minuni, ele vin singure. Fereşte-te de omul prost din toate direcţiile. Prost este cel care înţelege, dar acţionează de parcă nu a înţeles nimic. Dincolo de îndoială nu există nici Dumnezeu.
II.

O persoană cu totul agreabilă( oare ştie că este?) mă întreabă de ce sunt amar. De ce nu sunt al dracului, de ce nu sunt optimist. Trei întrebări, una mai grea decât alta. Nu sunt amar, pentru că nu sunt niciodată dulce. Am avut un diabet provocat de prednison. Iar dulce nu era nici în copilărie, nimeni nu mi-a spus –„Vai, ce copil dulce”. Eram al dracului. O legendă de a mea îmi spune că fiind născut în Cauvaz, cineva m-a încurcat la maternitate şi în sângele meu curg particule de caucazieni hazari. I-am înfruntat pe primul diriginte din clasa a-ntâia, voia să-mi tragă „la palmă” cu linia, inadmisibil, am spus, apoi cu următorii diriginţi, diriginte, să se schimbau de la o clasp la alta şi nu ştiau cu cine au de a face. Apoi cu profesorul de sport pe care l.-am trimis undeva unde nu se face, iar omul nu merita, a rămas „interzis” şi mi s-au aplicat cele trei zile de libertate, regulamentare. Mai târziu, fiind copil şi acum, am avut conflicte nenumărate, mai multe decât toate războaiele peloponezice, pontice, teutonice, de treizeci de ani, de o sută de ani, mondiale şi olimpice, cu şefi de serviciu, ingineri şefi, directori, deşi am fost de vreo două ori în tagma lor nenorocită, chiar şi cu un ministru cam prea sinistru, în fine, am ieşit la liman, adică la pensie. Fără oase rupte. Acum am prieteni în toată lumea, inclusiv în Insula Paştelui, despre care vorbesc adesea oamenii la necaz, unul îmi respinge un articol, altul o poezera, aşa că am devenit apatic, producţia de cultură creşte pe măsura scăderii producţiei agricole şi indistriale, ceea ce este foarte bine şi necesar. Supraponderalii sunt sortiţi bolilor, creşterea demografică pune în pericole planeta, de ce să nu scriem, indiferent cine citeşte, că doar nu moare nimeni dintr-o poezea, dintr-o poveste cu şi fără tâlc. În curând nimeni nu se va mai uita la TV, că TV –ul strică ochii şi mintea, iar literatura scrisă are un avantaj – nu pui mâna pe ea, nici ea nu pu ne mâna pe tine. Deci sunt apatic, dar o să-mi treacă, omnia fluunt, omnia mutantur. Salut pe îngerul care m-a întrebat, si ngurele xistenţe care mă fac să mă simt în al şaptelea cer sunt îngerii . Aşa sunt eu.

Boris Marian