Un om şi-a pierdut lacrima

Un om şi-a pierdut lacrima


Un om şi-a pierdut lacrima. A alergat după ea, dar pe măsură ce grăbea paşii, lacrima se mărea şi prindea viteză, pînă când a ajuns o farfurie zburătoare. Primul care a observat a fost un elev care se întorcea de la şcoală. Lumea s-a luat după el şi toţi strigau – o farurie zburătoare, o farfurie zburătoare. Zadarnic posesorul lacrimii încerca să explice că e lacrima lui, că el nu mai are altele. Cei din jur râdeau.Farfiria s-a rotit deasupra oraşului apoi a luat-o într-o direcţie necunoscută. Se spune că a explodat undeva , în Tibet. Cei de acolo ai declarat că o minune cerească s-a păetrecut, ca semn al eliberării lor.
Iar omul fără lacrimă şi-a pierdut tot respectul concetăţenilor, i s-a spus că este un mare mincinos.


Am fost crescut într-un cartier, Arbat, îmi spune un poet, Bulat, poetul Okudjava care nu a avut pe aici căutare. El a mai spus că nimeni nu va plânge la moartea sa, e-adevărat, nu a curs sânge, dar lira sa pe valuri alergând, ne tot şoptea, ne îndemna plângând. Fiul meu, ai un tată cam leneş, nu scrie, mereu se gândeşte la câte-o prostie, să nu fii ca el, să fii harnic, bun, deşi ai un tată ciudat şi nebun . Aşa îmi spunea poetul Bulat şi eu mă gândeam ce aur curat a ştiut să topescă în strofele sale, iar strofele plâng şi ne-aşteaptă în cale.


Antilumile s-au dus, inima e-un corp redus, vânătoarea de animale se transformă-n măcel mare, o baladă cine-a scris despre un Narcis ucis,
un gheţar se duse-n sud, l-au numit Marele Mut, cine face striptiz azi
n-are trup, dar are haz, antilumile revin, parabolic lenevim, punctul are şi el drept la rimel şi la corset, lacul doar mă cheamă, cred că m-aş duce, nu mă-nec, deşi, Doamne, mult aş vrea să văd dincolo ceva, să aud un cor sfinţit, de propriul meu sfârşit, nu mi-e dat, să fiu atent,
poate fac un accident.

BORIS MARIAN