Gheaţă

Gheaţă cât cuprinzi cu sufletul

De pe acoperişuri atârnă toporişti, braţe tăiate, oraşul este cuprins de flatulenţă, o unitate militară condusă de căpitanul Şutmăreţ defilează în tăcerea nopţii, ca în filmul „Fragii sălbatici”, un sac cu sâni tăiaţi este aruncat pe o fereastră a castelului părăsit, din marginea urbei. Mă grăbesc la gară şi nu ajung. Alerg şi drumul se bifurcă, apoi se destramă, sunt în câmp, stele strălucitoare ca becurile într-un brad de sărbători clipesc, un cârlig mă apucă de guler şi mă aruncă departe, să nu mai vii pe aici , mi se spune.


În trandafiri este un gust de roşu rânced, pe lume a venit un copil orfan. O văduvă-lehuză îşi sfârşeşte zilele pe o piele de miel. Oamenii au pleoapele plecate, ele se umflă, ca nişte cepe mari, putrede, spre sud. Se refugiază o ultimă rândunică. Tot ce rămâne, moare. Astfel s-a născut statul .


La Sybaris cred că aş fi rămas definitv. Dar nu aveam legitimaţie, buletin, paşaport, adeverinţă, chitanţă, fotografie, chip, haine, trup, suflet, nimic. Acesta era Sybaris, cel jinduit de Marele Poet. De Binele Suprem îmi pasă, dar vă rog să mă aşteptaţi puţin, revin peste trei secole.

E greu să fii scriitor, te-njură lumea, e greu să fii şi om, să fii neom este mai simplu, ţânţarul anofel , care citea din Marmontel e mult mai fericit, bestia, monstrul minuscul, fragil, do ut des, mă mângâie, mă amăgeşte, îmi spune, fii atent, un deştept face prostii mai mari decât un prost, aici este toată chestia.

Boris Marian

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu