Necazuri

Necazuri fără haz


Mari necazuri mi-au dat oamenii pe care aş fi putut să-i simpatizez, să-i iubesc, pe răuvoitori i-am primit ca pe „cadouri” de la Dumnezeu, că şi şarpele, Satana, diavolii, iadul, crima, minciuna, încăpăţânarea, tot de la Domnul ne vin, El face şi desface. Nu mă credeţi. Aveţi dreptate. Înseamnă că fiecare are Dumnezeul lui, El nu este Unic? La fel , multe necazuri mi-am creat singur, nevasta mea este un înger şi băiatul meu este cel mai bun din lume, dar de câte ori nu am fost nedrept cu ei?


S-a spart o ţeavă, s-a inundat tavanul, necazuri. Reclamaţii inutile, înjurături de la cel vinovat. Woody Allen spunea că el ar vrea să creadă mai mult că instalatorul vine şi duminică, decât dacă există Dumnezeu. Numai actorul acesta putea spune asemenea nerozie.


Cea mai „tare” scenă filmată, genială mi s-a părut
aceea dintr-un fil mut, de pruin anii 20, cu Stan şi Bran, poe care nu i-am pus niciodată mai sus de Chaplin, dar au avut momente extraordinare, în care unul îi strică un pic gardul celuilalt. Începe o scenă cu distrugeri succesive, unul distruge maşina celuilalt, celălalt distruge casa primului, până nu mai rămâne nimic sau aproape nimic în picioare. Aşa suntem noi, oamenii şi aşa vom pierii, distrugându-ne bunurile unul altuia. De ficare dată când văd scena râd cu lacrimi de durere.

Dacă vreţi să vă îmbunaţi niţel, citiţi poemele lui Eugenio Montale, vă rog frumos. „ Nu era uşor să locuieşti în calul din Troia. Eram atât de strânşi încât păream sardele în saramură, apoi ceilalţi ieşiră, eu rămăsei, nesigur în ce priveşte regulile .luptei” ( traducere – Marian Papahagi).


Boris Marian