Aliniere vs. alienare

Aliniere vs. Alienare


Între plus şi minus există un sfârşit. Nu sunt cântăreţul sfârşitului. Putem greşi locul, omul, sensul, pomul, epoca, secolul, dar piatra ne aşteaptă răbdătoare. Ca o scoică închisă. Ca un ocean supus presiunii înalte. Funeraliile nu încep niciodată, un sfârşit nu poate începe. Frigul poate colinda, cere adăpost, nu-l primiţi. Fiecare poate să delireze, nu toţi profită. Când dragostea pleacă, se arată monştrii. Raţiunea şi dragostea nu pot fi duşmance. Oricare cumpănă este înşelătoare, în afara inimii. Oricare mlaştină secată este o victorie a binelui. Unii oameni întreţin mlaştina. Nu pot descrie azurul, priviţi-l şi nu spuneţi nimic. Viitorul începe azi, este banal ce spun, dar ce părere ai despre ziua de mâine? Nici una, spuse Dumnezeu. Mă feresc de exemplele dureroase, ele ascund capcane. Au şi măştile o retorică, o dicţie, nu vă lăsaţi înşelaţi.


O stânjeneală trecătoare. Un trecut plin de minciuni. Slavă Domnului că mai putem dormi în această noapte. Patriarhii avangardei au lăsat un gol imens în care se zbenguie cine vrea. Să fie lăudat apusul care ne prelungeşte viaţa. Să credem în această amânare. Sunetele se prefac în strune. Floarea care revine pe ram este un fluture. De dincolo se aude o muzică. Mi se pare mie? Poate eu sunt deja dincolo? Trăim fiecare un fel de viaţă, dar nu acela pe care îl visasem. Toţi cerşetorii îşi duc pălăria casă ca pe o comoară. Au dreptate. „Am apucat să văd minţile luminate ale generaţiei mele devastate de demenţă, flămânzind într-o goliciune isterică”, scria Allen Ginsberg. Avea dreptate?


„M-a părăsit tremurul, suveranul meu”, scria Florin Mugur, avea un TREMOR, nu ştium din naştere, de la o poliomelită, dar a fost MARCA lui, nu avea mască, avea o marcă de senior decăzut din drepturi prin vitregia vremurilor.” Ce este lumea? Un poem în veci”, se autoiluziona Hofmannsthal.
BORIS MARIAN