Puterea iertării

Puterea iertării

Nu ştim să iertăm nimic. Niciodată nu am ştiut. Pe noi înşine ne iertăm în fiecare clipă.Nu ştim să iertăm sinceritatea cuiva, trădarea, lovitura pe la spate, minciuna, înşelăciunea, slăbiciunea, tăria, talentul, vârsta prea mare, prea mică, nimic nu iertăm.
Se spune că un moş de vreo 180 de ani merge pe un drum de ţară şi i-a trecut prin faţă o căruţă cu 180 pe oră. Moşul s-a ferit, căruţa la fel şi moşul a fost izbit cu capul de un stâlp. Acolo a rămas, căruţa a prins viteză sporită. Un timp, pe căruţaş l-a mustrat conştiinţa, apoi a uitat, s-a iertat pe sine însuşi.
Se mai spune că nişte bătrâni s-au adăpostit într-o noapte la un morar.Se ascundeau, nu se ştie de ce. Au trecut patrule călări, băi nu aţi văzut cutare bătrâni pe aici, se ascundeau, nu, nu am văzut. S-a înnegurat mintea morarului. Ce să facă ? Să-i predea îi era frică, trebuia să recunoască faptul că i-a ascuns. A luat puşca sa cu care se păzea de hoţi şi a împuşcat bătrânii. Apoi i-a îngropat îb spatele morii. Nimeni nu a mai întrebat nimic. Când bea mai mult, morarul are vise urâte, dar îşi mormăie în barbă – ia mai dă-i în aia a mă-sii, aşa le trebuia, de se ascundeau? S-a rugat şi iertat a fost.
Eu am fluierat o dată la şcoală, în faţa directorului, am fost eliminat pe trei zile. Mai târziu am promis unei colege dragoste veşnică. A durat două săptămâni. Nu m-a iertat nici pâmă astăzi. Am criticat un şef , la o şedinţă. Nu am mai văzut delegaţii în străinătate cât mi-a fost dat. Am scris, din eroare, un an greşit de naştere, alte amănunte, poate că erau importante, sărbătoritul nu a mai vprbit cu mine. Singurii care mă iartă, dar nici nu-mi uită păcatele sunt soţia şi fiul meu. Şi, Doamne, aş vrea să mă nasc din nou şi să repar ce am stricat la vremea tinereţii şi bătrâneţii, în clipe de mânie. Nu mi le pot ierta. De aceea şi cred în viaţa de apoi.


Doamne, nu mă-nvăţa ce-i ura, nu-mi lăsa sufletul să plece ca un lup în lume, unde e fratele meu, Cain? E lângă tine, lângă tine, îmi spune Domnul, acum este momentul răzbunării. Eu tac, se uită lung la mine Cain, el plânge ori îşi tăinuieşte gândul? O, Doamne, dă-mi-l pe Cain înapoi, ca-n vremuri bune. Priveşte Cain şi se roagă-ncet cu mine.
BORIS MARIAN