Armonie şi coşmaruri
Ultimul timp mă vizitează grifonii, adică coşmarurile. Am visat că mama a venit pe la două noaptea, avea o mască albă pe faţă, ceva din cauciuc alb, am întrebat-o unde a fost, mi-a zâmbit, a spus că aşa face în ultimul timp, se plimbă, acasă nu se simte bine. Eram îndurerat, casa nu mai era casa pe care o ştiam, locuiau diverşi necunoscuţi în ea, am căutat ceva în frigider, era votcă, alte chestii ( eu nu beau din motive medicale).Mi-am dat seama că totul este un trucaj, am încercat să mă trezesc, nu puteam. Asta este tot.
„E Sf. Valentin, noapte de coşmar şi de chin, singur în singurătate încerc să alin durerea şi nu se poate” ( Szasz Janos). Durerea mea este că am trădat adesea şi fără nici o noimă. Încrederea unora, nu contează cine şi de ce. Aveam un spirit de independenţă exacerbat. „Fii atent la gândurile tale, de aici la cuvinte, apoi la fapte, obiceiuri, caracter, destin”, mă atenţionează de dincolo de moarte prietenul Horia Gane.
Când voi muri de-o timpurie moarte ( la mine nu mai este chiar timpurie), aţa va fi pierit şi cântul ( asta, da). Ultimii 40 de ani au fost dedicaţi, indiferent de ocpaţia din timpul zilei, literaturii, iar cel care mi-a spus că eu încerc să fac literatură nu am să-i mulţumesc.
Un mare poet de care nu aţi auzit, Bialik, scria – „Când soarele-n arbori se stinge treptat, veniţi s-o primim pe Regina Sabat”. De unde a apărut prostia cu Şabatul vrăjitoarelor? Din capul bietului inchizitor.
Cândva stânca va tremura în faţa valului, dar va trebui să treacă o vreme.
Mai uşor sfărâmi un atom, decât o prejudecată. Dumnezeu este subtil, dar nu este răutăcios.
Raţiunea este sluga intuiţiei, fără intuiţie nu ai nevoie nici de raţiune.
Cei care nu au idei nu greşesc niciodată. (Einstein)
Mama lui de viitor, zice Andrei Codrescu, neştiind că Einstein avea un mare dispreţ pentru viitor, el vine oricum, nu merită să te gândeşti la el. După 2000 de ani de etică, ea nu s-a impus nicăieri, iar pentru „Iubeşte-ţi aproapele”, acum chiar nu mai este timp.
O idee nouă ar trebui să se însoţească şi cu una veche, altfel moare de foame. Există foarte multe lucruri noi, dar poveştile rămân mereu în urmă ( Canetti).
Doamna de fum a nemişcării numai prin sine existând ( S. Costin) Nu voi fi întâmpinat la întoarcerea mea de glasuri de copii, de lătratul unui câine credicios. Dar tu?
Oamenii se folosesc unul pe altul ca leac pentru dureri. Viitorul este crima ( Leonard Cohen).
Să stăm de vorbă, oameni aflaţi la antipozi ( B. Fondane).
Boii urâţi şi teferi s-au limpezit în şes ( B. Fundoianu).
Omul se vede deodată în faţa propriei creaţii, un fel de mic dumnezeu Mă înspământă gândul de a fi liber. Adică singur. Iubirile- cumpănă se simt doar când le pierdem. (Andrei Fischof)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu