Mă întristează

Mă întristează


Ce importanţă are că mă întristează ceva? Vorbeşti azi cu un om, mâine afli că a murit. Mai rău, vobeşti cu un om, mâine afli că nu te poate suferi. Nu ştii de ce. Nu are importanţă. Mai este lupta dintre generaţii. Aparent ea nu există. În realitate, nu generalizez, dar constat că vârsta devine tot mai mult un handicap. Nu trebuie să fii nici ramolit, nici să umbli cocoşat, este suficient să ai ceva fire albe că deja eşti privit ca o fosilă. De la 50 de ani, rostul tău nu mai este luat în seamă. Geniul nu acceptă mediocritatea, deşi un geniu autodeclarat este cu adevărat un mediocru. Sunt trist. Am remarcat la un autor, un poem care nici nu este poem, am spus că nu-mi place defel, omul s-a supărat că nu înţeleg nimic. Sper că nu s-a sinucis din cauza mea. Dar răspunsul său m-a uluit – era plin de venin. Păcat.


Mândria rănită şi iubirea nu fac o bună casă. Totuşi ne complacem în mărunte conflicte. Iubirea poate fi totul sau nimic. Poţi iubi un infractor, un mincinos, un trădător ? Greu de spus, dar s-au văzut cazuri. Natura umană este mult mai complexă decât o cred cei mai înalţi specialişti în psihologie. Natura umană nu cunoaşte nici reguli formale, nici reguli naturale. Omul este un produs contra-naturii.


Verlaine – mănăstire funebră, ziduri sumnbre, am frisoane, mă simt decrepit, o lavă răcită de ani, colţ blestemat şi infam, semnează, Diavole, pe inima mea, îmi blamez toţi fraţii pe care nu i-am avut, nu i-am vrut, uneori părem cu toţii idioţi, moarte grotescă, compromis deziluzionat, să nu mergi niciodată în urma melcului, as viermelui, a vântului, păstrează pasul. Este interpretarea mea absolut eronată. Ştiu.

Am visat un om cu o pasăre pe umăr, pasărea era sufletul meu, uneori pasărea e chiar Dumnezeu, se făcea că eram în cameră, uşa o deschidea Moartea-mătuşa mea, pasărea pe umăr tremura, omul din vis pe mine mă visa.
BORIS MARIAN