Despre suflet

Despre suflet


Despre suflet, scrie Voltaire că este foarte frumos să ţi-l cunoşti, dar nu spune de ce. Nici cum. În stilul său distructiv, după opt pagini îţi spune că Dumnezeu ţi l-a dat nu ca să cunoşti esenţa lucruilor, ci doar să faci bine. Nu cred că el credea ce spune. Amiciţia este, spune tot vicleanul Arouet, un contract facil între două persoane sensibile şţi virtuoase. Despre amor afirmă că este fizic, peste care se brodează ceva. Parcă s-ar fi născut azi. Este un douămiist perfect.


Arta se naşte prin formă, trăieşte şi moare prin conţinut ( Umberto Saba). Unde eşti tu, Adevărule? Tu care faci ridicole întrebările? Mă întreb de unde am ochii, urechile, dar nu mă întreb de ce tac. Eu să vorbesc? Poate că eu voi deveni odată hrana hranei mele. Mi-ai spus că tu iubeşti mai mult animalele, de atunci umblu singur, ştii că umblu singur, doar nu am fost întotdeauna om... În jurul meu sunt mulţi oameni, dar nimeni nu e singur fără tine (Sesto Pals).Priveşti spre celălalt trotuar, ai vrea să treci, dar ochiul nu te lasă ( acelaşi). S-au servit în farfurii de supă resturi de ceas de-o marcă cunoscută – DUPĂ.

Să nu crezi că lumea este un han, nici o junglă, totul este măsurat, cântărit, nici o picătură de sânge, nici un plânset nu se şterge, fluviile trec în mare şi marea nu se umple. Acolo este şi viaţa, undeva, într-o scoică.


Ninge, este o iarnă bogată, trec fete, una mai drăguţă, mai frumoasă decât alta. Pe tocuri, cu talie subţire, cu buze roşii, pofticioase. Nu ştiu de ce, îmi vine în minte imaginea unui cimitir, peste o sută de ani, unde vom zace cu toţii, cu faţa în sus, norii vor trece deaupra ierbii, iar sub iarbă, pământ negru, prin care aleargă furnici, viermi, toţi purtând atomi, molecule din trupurile noastre. Apoi planeta se va dezintegra, vom ajunge în cosmos şi ne vom reîncarna în fete şi băieţi frumoşi.... La capătul călătoriei, unde-i şi lacătul , nu-ţi mai vezi nici pletele încărunţite, nici păcatul, apare Femeia Ideală şi Personală, trupul ei în mantie regală, aveai cândva o mare încredere, dar iluzia începe să cutreiere, pulberi de stele-ntre stele fixe, sinteza poemelor Beatrixe, nu te urmează nici Euridice, „Mergi singur înainte, eu sunt vie”, îţi zice... Poate că există şi o altă viaţă, altă experienţă, fără trup, dureri, fără temeri, pierderi, poate altă faţă, trebuie să fie un alt Nicăieri. Ştim şi poate nu ştim, credem şi nu credem, ne-ndoim, e bine, nu minţim mereu, Dumnezeu e singur, ascultaţi cum geme şi ne cheamă, crede că e Dumnezeu...În nume auzi poezia, rosteşte-le până în ceasul când nu mai te-ascultă hârtia, când nu mai te-aude oraşul, când poţi doar să bâlbâi silaba, bolborosind ca izvorul.


BORIS MARIAN