Iubire - bibelou de porţelan

Iubire – bibelou de porţelan


Pe cât de frumos este cântecul, pe atât mă zgârie la ureche textul, deşi autorul este celebru. Când fertilitatea este în pericol, imunitatea depinde de alimentaţie, care depinde de industria chimică, cresc trigliceridele, scade elasticitatea peretelui vascular, toracele devine cifotic, glandele salivare se opresc din activitate, se atrofiază emisferele cerebrale şi, vai, bietul cerebel, mic şi el ca un şoarece, faci osteoporoză, brrr, te interesezi de Colon Cleanser, Viril –X, faci depresie, ce-ţi mai trebuie un bibelou în plus? Apoi, cum poţi compara un sentiment universal valabil, ca şi gravitaţia cu un bibelou?
Ce cred eu despre iubire? Cineva mi-a reproşat că textele mele nu sunt personale. Adică le plagiez? Nu, mai împrumut de la un vecin de palier sau de bibliotecă. Aşa sunt scriitorii, mai fură. Dar personal? Păi eu sunt mereu în centrul propriei mele atenţii. După nevasta mea, cel mai mult ţin la mine şui la băiatul meu şi la nepoţii mei, apoi urmează o pauză de juma de kilometru. Dragostea înseamnă sacrificiu? Nu cred. Sacrificiul este o autopedepsire, iar eu prin iubire înţeleg bucuria că persoana iubită trăieşte, o pot atinge cu mâna, cu bizele. Mă uit şi la fotografii, dar nu este totuna.


Într-un milion de izbe nu există două absolut identice. Tot ce este viu este irepetabil. Era unul, Vasili Grossman. Respir argint şi cupru, sunt prins în plasa roşie, de oţel, sperii gâştele şi trec în eternitate, scria Brodski. Te scot dintre pietrele funerare şi te duc la plimbare prin oraş, să vezi ploaia şi noroiul cum curg, vom ajunge în vale, acolo ne vom strânge în braţe, plângând. A doua despărţire de tine va fi mult mai apăsătoare, dar mă voi trezi. Trebuie.


Joyce era fără oglindă, iar anul 1935 a început pentru mine într-un decor de gheaţă şi granit. Statuia neagră a lui Fritz Wotruba. Facla în ureche mă arde şi pe mine. Cu o ureche nu aud, cu una nu văd, cu un ochi plâng, cu celălalt scuip. Cu un braţ nasc copii, pe celălat îl las să crească ca un pom. A naibii dopamină. BORIS MARIAN