Parc, dimineaţa

Parc, dimineaţa


Ieri l-am condus pe ultimul drum pe un prieten, avea nouăzeci de ani, era cu peste două decenii mai în vârstă, dar omul îmi era drag. S-a chinuit în ultimii ani, iar soţia l-a îngrijit până în ultima clipă. Nu există rudă mai apropiată decât omul pe care l-ai ales. Nici fraţi, surori, copii nu se pot dărui cât poate fi de devotată o soţie. Este, cred şi singura raţiune a căsătoriei, în retst poţi să-ţi trăieşti viaţa cum vrei.


Astăzi, pe la opt dimineaţa, ies în parc, e linişte, ceva public se mişcă alene pe alei. Câinii îşi scot stăpânii la plimbare cu lătrături vesele, câinii vagabonzi se uită cu invidie la răsfăţţii soartei. Deh, egalitate între căţei, de unde ? Ce să mai spunem de oameni? Un boschetar rumen la faţă, cu doi saci aşezaţi în jurul său, citeşte tacticos ziarul, cu pasiune chiar. L-or fi interesând grevele, demonstraţiile? Mă gândesc că în cazul unui cutremur de proporţii este un om avantajat. Plus obrajii care îl arată ca pe un om plesnind de sănptate. Atât doar că omul nu are nici o locuinţă.Lângă lac, un tânăr îi arată copilului său cum plutesc raţele. Pe o bancă o fată se hlizeşte în soare, îi strălucesc dinţii şi nasul, el este bucuros că o ţine în braţe. Scena mă înduioşează. Au un viitor

Şi poporul a văzut glasurile, scrie în Eccleziast. Parcă ar fi Nichita Stănescu. Cunoaşterea înaintează în răspărul realităţii. Ce spuneţi ? Mitul a fost primul demers al cunoaşterii diferenţei dintre przenţă şi absenţă. Sunt cu totul de acord.

Boris Marian.