Al naibii vis

Al naibii vis


Visez că am trei metri înălţime, îmi este ruşine, o mititică de un metru cincizeci şi cinci se tot învârte în jurul meu, plânge, ameninţă, iar plânge, dă cu piciorul în ... moarte, de parcă moartea ar fi o minge de fotbal sau un fund de om, i se lipesc frunze de fustă, al naibii vis. Mai apare un individ, se tot masturbează în faţa mea, îmi arată falusul, râde, pare simpatic, dar nu mă prea interesează. Unele fete râd. Celei căreia îi scriu de circa cinci decenii, în gând, nu mai scrie, o fi murit? Mintea ei a murit , desigur. Îmbătrânim şi atunci când necazurile nu ne mai bucură. Mai rău este când nici nu ne mai întristează. Disperarea este o formă de viaţă.


În şanţurile acidului ceresc, din crăpătura uşii îndeşi tu cuvântul, din care desprins mă rostogoleam...Plumbul zorilor, suflat cu aur..lângă albul chiparos ei te-au adus... în tine, însă, din naştere spumegă celălalt izvor, pe neagra rază de comemorare te-ai aburcat la lumina zilei... În roşul amurgului numele dorm, pe unul noaptea îl trezeşte şi-l duce, pipăind albe coloane, spre zidul sudic al inimii, chiar sub pini... numelui dragostei tale i se adaugă silabe...Amândouă porţile lumii stau deschise... în noaptea scindată... purtând nesigurul verde în al tău mereu...Fiica morţii tale sau frica? Gură şi sex, înconjurată cu dans de-un animal aţipit... Lângă mine trăieşti, asemenea mie, ca o piatră în obrazu-afundat al nopţii... Acesta-i ţinutul unde se odihnesc cei pe care i-am ajuns Fulgii nu-i vor număra... Un cuvânt, tu ştii, un cadavru... Hai să-l spălăm, hai să-l pieptănăm, hai ochiul să i-l întoarcem spre cer. În jurul lui Celan, cam aşa se întâmplă.

Boris Marian