Șarpele , foc stins

Șarpele, un foc stins


Şarpele este un foc stins, dar periculos, când este veninos. Mi se pare cea mai absurdă moarte să te duci din cauza unei asemenea reptile, pe cât de elegante, pe atât de mişelnică.


Moartea vine uneori foarte blândă, ca o mamă, îţi pune mâna pe frunte şi te invită să pleci cu ea. Nu o refuzi. Alteori se deghizează în vizitiu, te biciuieşte la sânge, fie ca inchizitor, te împunge cu ace şi cârlige înroşite. Se spune că Dumnezeu te pune la încercare. Eu l-aş pune întâi pe Domnul, Doamne, iartă-mă, la asemenea încercări, pentru că ce nu-ţi place altuia nu face.


Cei mai mari hoţi de timp sunt gândurile. Unele sunt blânde, prosteşti chiar, altele – mai rele ca un thriller. Mor personaje pe capete, uneori şi foste rude defuncte, adică în vise –coşmaruri. Eu nu deosebesc visele de gânduri.

Lumea nu este o scenă, este o mascaradă, ceva mai rău, o casă de nebuni nerecunoscuţi ca atare. De la şefi la cei mai blânzi nebuni de sub băncile parcurilor noastre publice. După victoria finală, voi veni şi eu, cu acelaşi suflet, dar cu un alt trup, voi încerca să fac o mică separare, între nebunii buni şi nebunii răi. Pe cine să aleg? Mă va învăţa Bunul Diavol.


Relațiile intertextuale realizate de Lautereamont sunt specifice unor opere ce nu pot fi încadrate cu ușurință în nici un gen literar. Așa spune Romul Munteranu. Eu, fără falsă modestie mă voi încadra la PERSONALE. Mă erodează remușcările. Fericit este cel care nu le cunoaște. Pentru toți pe care i-am iubit, îi iubesc va trebui să pătimesc mii de ani, undeva în Andromeda. Nu glumesc. Dar poate că nu voi muri, ceea ceste și mai rău.

Eu cred că n-am să mor, deși se spune
Că se cam moare pe acest pământ
Eu n-am să mor cât timp mi se răspunde
Cât timp mai am în minte un cuvânt
Eu am să mor când va învinge moartea
Tăcerea ta mai tare ca un corn
Când zimbrul de argint, precum e soarta
Mă va zdrobi tăcut și orb

Boris Marian