Frust

Frust- frustrare


Am făcut o obsesie din ideea morţii, ea a făcut din mine un om.
Am ajuns la concluzia că viaţa este o datorie grea, iar moartea vine cu decontul. Fiecare are parte de o judecată de Apoi personală. Nu vă gândiţi la Sf. Pettru, la cheile Raiului, unde, desigur, s-au montat de mult uşi cu fotocelule, ba-ţi trebuie şi o legitimaţie cu cotizaţia la zi.


Des, prea des ne acuzăm unii pe alţii – ah, te simţi frustrat. Da, omul este cea mai frustrată fiinţă din Univers. Are conştiinţă, ştie când şi de ce a greşit, ştie că moare, ştie că are ceva cu inima, ficatul, rinichii, colesterolul, zahărul, memoria, etc. La creatori sentimentul acesta umilitor este mai evident, mai ascuns, dar exacerbat. Frust – nou, proaspăt, crud, frustrare - ceva vechi, ranchiunos, impotenţă, nerealizare. Dacă alergi după premii, cronici, laudele criticii, laurii istoriei, eşti terminat. Numai umorul te mai poate salva. Fiecare o doză de talent, nu poţi să o creşti cu nici o vitamină. Nu spune nimeni, nu are nimeni acest drept, să spună – nu scrie, nu picta, nu compune. Exact ca în dragoste. Poţi iubi fără a fi iubit. Dacă ura înlocuieşte iubirea chestiunea se agravează.

Era într-adevăr bunicul. La început am crezut că plouă afară. Un vis.
Cum de nu ne înţelegem noi, urmaşii celor pulverizaţi de genocid?
Unul face colaje şi înjură ca un matroz, alta se crede marea sapho, mai sunt şi alţii. Ne plângem durerea pe marginea Fontanei Trevi.


O cartea silenţioasă este ca o carte în care te poţi îneca. La Început, Bereşit, Domnul a gravat semne în sfera celestă. În cel mai ascun ungher s-a înălţat o flacără întunescată, ca un abur incolor, apoi a devenit strălucitor, iar strălucirea era în toate culorile. Din Ein Sof a răsărit strălucirea. Mult mai târziu au apărut coaja şi miezul. Regele Solomon a coborât în livada cu nuci, a luat o nucă şi a pătruns, în marea sa înţelepciune, taina Universului –nucă. Noi , oamenii suntem ca şi nuca regelui Solomon.