A muri nu este o tragedie

A muri nu este o tragedie



Stalin spunea că dușmanul nu doarme niciodată. Nici el nu dormea.
Un prieten îmi spune că eu trezesc antibicilismul. Cum poți trezi pe cineva care nu doarme niciodată? De 2000 de biciclistul rătăcitor și cel nerătăcitor, fie că miroase a usturoi sau a deodorant franțuzesc trezește antibiciclism. De ce? Pentru că antibici este preocupat - oare ce conspirație mai clocește mintea biciclistului? Comuniștii ascundeau originea bicilistă, dacă erau din părinți bicicliști, unii aveau niște nume de nu-i mai cunoșteau din ce neam sunt. De fapt, nu a spus Marx, proletari amestecați-vă? Sebastian a fost și el un biciclist care a trezit antibicilism. A vrut să-l adoarmă, dar nu a reușit. Se mai spune că somnul rațiunii naște antibiciclism.. Cred, dar uneori rațiunea nici nu este în preajmă. Despre anticlisme altădată.


Boul Apis era la mare cinste. De atunci, bietul animal a decăzut în drepturi. I s-a promis că va veni cineva să-i spargă dinții. Altcineva l-a amenințat că va fi chemat la tribunal să i se pună sechestru pe coarne. Iarba a fost de mult cosită și nimeni nu-i permite să mai pască oriunde s-ar afla. Atunci s-a apucat să picteze. Picta numai vaci. De toate vârstele. Seara plângea într-un colț- avea el un cântec , o, gri frumos.


A muri nu este o tragedie. Este o Lege.


Orizontul pulsa ca inima unui nebun. Un câine tremură sub scară, ud. Înaintea ninsorii, trece întotdeauna un prinţ nevăzut. Nu-mi plac bocancii vânătorilor, nici bucuria glonţului ajuns la ţintă. Acest iepure nu trebuie ucis. Un steag negru se înalţă din lanul de grâu. Stele negre se rup una de alta. În mijlocul pieţii golite, un jilţ, în el un judecător, în faţa lui o biată oaie jupuită de vie. Judecătorul trage din trabuc. Apare botul unui cal, calul nechează, judecătorul se sperie. Piaţa este din nou goală.

Reproșul este forma cea mai ușoară de a ghilotina un om. Începi cu neîncrederea, îi pui așa, fără efort, capul pe dispozitiv, dai drumul la gigantica lamă și pac... Iartă-l, Doamne, că acuș vine la Tine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu