Bodega

Ieşirea din bodegă


Omul a ieşit din bodegă supărat foc. Zăcuse acolo cam şase luni, cântase la toate nunţile, mai scria câte un cuplet, triplet, o strigătură fără perdea, dar brusc, totul s-a năruit. O zgâtie s-a luat de el, povestea s-a încurcat, a intrat un fenician în joc, fenicianul nu ştia cum să dea mai tare, cu piatra, cu parul, omul nostru s-a simţit cam prost, deşi nu era, a trântit uşa, dus a fost. Ei, unde să meargă, urât pe afară, în minte îi veneau tot felul de gânduri, versuri, toate scăpărau, nici una nu se aşeza unde trebuie. A căzut într-un şanţ. S-a trezit cu o patrulă de noapte care l-a dus la un adăpost pentru vagabonzi. De aici începe o altă poveste.

În felul de a se hrăni nu s-a schimbat defel, pe deasupra a renunţat complet la ieşiri, nu răspundea la bătăile în uşă. Care uşă? Adăpostul nu avea uşi, uşa era în mintea lui.

La 24 a lunii X s-a produs răbufnirea, omul a fugit. Poliţia pe urmele lui. El pe urmele unui transatlantic. Icebergul pe urmele transatlanticului. Totul s-a scufundat, a rămas pe valuri acelaşi amărât, mai mult mort decât viu, dar gânditor.

M-am întâlnit cu el după mulţi ani, nu m-a recunoscut, avea barbă, ca vârstă să fi avut 120, ca Profetul Moise, dar nu-i dădeai mai mult de 60. Mi-a spus, în viaţă trebuie să faci numai ceea ce vrei tu cu adevărat, orice compromis te duce la cumplite tragedii. Şi să nu-ţi ţii gura niciodată. Dacă înghiţi prea mult, te intoxici. A plecat, l-am urmărit cu privirea. Eu aveam abia 20 de ani, renăscusem cu ceva timp în urmă.

Îmi plac capitolele – Inflaţie şi neputinţă, Furtună şi constrângere, Arta de auzi, Învălmăşeala numelor, Fructul Focului. Ca o coroană stă titlul – Facla în ureche. Canetti era un muzician fără voie, cred.

Boris Marian