Piatra din văzduh

Piatra din văzduh

Februarie, să scoatem cerneala, să pângem pe coala cea albă, mireasă, cum plânge o coasă, corbii cei orbi, tristeţe la marginea unor podeţe, iar versurile cad pe prund, devin pietre de râu, vezi privighetoarea de argint, ca o linguriţă în aer, vibrează?

Urc coama dealului, o piatră stă singuratică-n văzduh, parcă pluteşte ca o vatră, parcă în ea trăieşte-un duh, pe piatră-s litere ciudate, din nici un alafabet, defel nu pot să le-nţeleg, furate sunt literele , poate El
Le-a scris cu-o mână nevăzută, să le citească cei ce cred, încerc, o ignoranţă crudă mă trage înapoi, încerc să las în urmă oboseala şi tot ce ţine de pământ, O PIATRĂ SCRIS-MI ŢINE CALEA, NEOCOLITĂ DE CUVÂNT.

Au plecat să vâneze chitare.

Priviți scarabeii.

Piscul Aconcagua, ce dihanie ne pândește, mai este și solemnă.

Iată vizuina șerpilor risipiți în sine înșiși, când fluviile sacre dorm și ele. Azi noapte, vântul a venit cu ochi scăpărători. Luna, un miel metalic.

Nu l-am cunoscut pe Soutine. Dar voi?

Lăcașul îngerului, unde este acest lăcaș, o fi în inima ta?

Nu am încredere în mâna cu briliante.

Când zboară cocorii e semn de război.

Nu mai există cuibi de nobili.

Să ne ferească Domnul de alde Nero, Ivan cel Groaznic, Hitler, Stalin. Dar există și miniaturile.

Cea mai mare pedeapsă este să fii străin printre ai tăi.

Sub soarele alb al deșertului ne-am desăvârșit.

Să nu întorci niciodată capul, în orice clipă se ivește pericolul sau fericirea din fața ta.

Uneori, noaptea începe de dimineață.

Sângele este mereu tăcut.

Un măr pe masă presupune multe operațiuni pregătitoare.

Poate fi apa un soare vede? Poate. La fel cum piatra plutește în văzduh.

Boris Marian