Nu mă mai caut nici pe mine

Nu mă mai caut nici pe mine 2 oct. 2010


Nu mă mai caută nimeni, doar moartea, uneori. Cu dinţii clănţănind, cu ochii holbezind, ea se teme de mine, dar vine. La ce bun încă un poet în armata marilor anonimi? Mai bine sihăstrind, visând violet, în vise-mbrăţişând nevinovate nimfe, cu ochii mari, cu buze mătăsoase, ce nu scriu versuri, părul lor mi-e casă, iubirea lor din vis se face rai şi una singură îmi spune, scrie, hai.


An de an capul meu se îmclină mai adânc în faţa celor morţi, în faţa propriei mele umbre, alături de cel care am fost, jeleşte cel care sunt astăzi, mai gânditor, mai înţelegător, umbrele aşteaptă să le chem pe nume, dement îmi apare trecutul, îmi cereţi să-l privesc umilit?


Se spune că rufele celor ucişi nu se mai spală niciodată. Nici un cuvânt nu poate face uitată o faptă. Dar poţi ucide cu un cuvânt. Fugi unde vrei, umbra ta te urmează, tropăitul din urmă şi el se apropie, doar să te-ascunzi la Alice în oglindă.

Câţi nu am stat la apa Babilonulu şi am plâns? Câşi nu ne-am dorit o patrie şi o matrie adevărate? Masa mea, Computerul au devent un fel de patrie. Prin ele pot iubi, pot neiubi.Iar cineva, printre rânduri, scânceşte, pot să iubesc?

Bătrânul Doctor Korcczac s-a dus până în inima sălii de exterminare să le spună poveşti copiilor, le-a spus că va curge aur şi argint, aşa a fost cu adevărat, restul sunt volume de stratistici..

Dodi Feif, un amărât, care nu a tras niciodată cu puşca, nu a avut grenate, a tras doar mâţa de codă, nu a citit decât Cele Zece porunci, cânta şi dansa în trenul catre îl ducea gratuit înspre moarte. A ajuns, dar asta este altă poveste. Statuia lui este în inima mea

Cain nu trebuia să plece la Est de Eden, am greşit, trebuia să spună, să rămână strajă pentru părinţi şi fraţii mai mici, dar el a plecat ca un artist în turnee, să-nmveţe şi alţii din golul său interior.

Geamătul morţilor se transformă într-o vioară, o baladă, o simfonie va readuce îngerul Morţii, îl va pune să plângă, îngerul plânge uşor, el vine şi pleacă în plâns.

La Terezin copiii au desenat cuptoare, camere, apoi au ajuns şi ei acolo, arta a luat-o înainte realităţii. Care critic ar putea aprecia aceste demers neobişnuit

Chiar dacă scapi, chiar dacă vei povesti, nimeni nu te va crede, spuneau pietrele din pavajul careului de execuţie.

Eu am văzut ochii lot pierind în ceaţă, eu am auzit ultimul lor strigăt, eu am văzut cum se nălţa fumul, am auzit cum se închideau ermetic uşile, morfţii trăiesc maoi mult decât viii.

Poţi cere lumnii iubire? Poţi cere orice. Cerneala este doliul acestei iubiri.

Nici o tragedie nu este finală. Lumea îşi rejoacă piesele, mereu cu alţi actrori.

Cine studiază Cărţile Sfinte cunoaşte numai o parte din inima noastră
numai o parte.

Memoria nu face zgomot., ca şi morţii. Când ultimul zgomot se va stinge, vom fi asurziţi de plângerule pământului.

Nu pot vorbi în gol, mâinile mele ating mâinile voastre, unii unteţi vii, alţii nu, cum să vă recunosc?

Cum să ajung fără scară la Tine, Doamne? De ar fi cărţile - trepte ale unei scări adevărate.

Boris Marian