Luntrea cu pietre negre

Luntrea cu pietre negre


Ajungem încet la asfințit, înțelegem, este asfințitul, la miezul nopții ne vom dărui unul altuia, un neant luminos va fi așternutul, noaptea rămâne însămânțată, noaptea este grea, în zori se va naște un gigant, iar noi vom pluti pe sub ape, în luntrea noastră cu pietre, pletele ne vor
albi, plete din piatră, ca pe statuile din piața orașului.

Ați scris un cuvânt de dragul zăpezilor veșnice? Zadarnic. Ele se duc, în curând în Antarctica vor alerga leii și panterele. Cuvintele vor fi pinguinii cei morți. Cuvintele – balene vor înghiți alte cuvinte mai mici. Ah, nu mai ninge, iubito, este o ultimă ninsoare. Fiecare să se îngroape cu propriile cuvinte. Unde va pleca nu va avea nevoie de ele, nici aici nu a făcut multe cu aceste cuvinte. Tu poți vorbi, iubito, tu ești vie, să nu uiți umbra, cum alții își pierd umbrela.


Scoarța copacului se îngroașe noaptea, luntrea trece plină cu pietre,
cuțitele ruginesc de atâta sânge, maci vor izbucni prin toți porii.


Uneori ninge cu porumbei, cu îngeri, cu globule albe, cu degete de morți, cu albul ochiului, cu steagurile armateler învinse.

Ați văzut o spadă de argint scufundată în creierul alb al extraterestrului?

Un orb are avantajul că nu vede zăbrelele.Dar pleoapele sale simt.

În înaltul cerului plutește o luntre cu pietre negre, cine o poartă?
Este voința ta de a exista.

BORIS MARIAN.