Baladă din închisoare

Baladă din închisoare


Nu am fost niciodată la închisoare. Cred că aș muri. Nu de rușine. Dar nici armata nu mi s-a părut un loc prea prietenos. Acolo am început să scriu. Versuri. De disperare. Acolo îmi plăcea să ascult „Satule, satule, vatră frumoasă, departe mai sunt de casă”. Trupeții, bieții de ei, cântau și plângeau. Și eu cu ei. Un domn gri vrea să mă vadă la închisoare. Am să-l primesc, am să-i iau hainele, am să închid ușa după mine și ...țușt, în lume. Cred că domnul gri nu are inimă. Are și el acolo, un bolovan. Gri. Nu știu de ce netrebnicii ( cuvântul vine de la netrebuitori) au întotdeauna dreptate, sunt puternici și râd mult. Cred că arta, poveștile populare și cele scrise de autori drăguți compensează răul din lume. În lume suntem cu toții foarte serioși, demni, înțepați undeva, bățoși, râdem de alții, ne credem nemuritori, mai spargem un dinte cuiva, ne mai rățoim, nu cerem scuze nimănui că nu avem de ce. De fapt ce câștigă un om dacă va cere scuze?. Stima este oricum pierdută. Mai bine ridică omul un par și te lovește cu sete să uiți naibii de scuze. Mi-a zis mie cineva să-l las naibii în pace. Am răspuns – te las, că al lui ești. S-a supărat, a zis că am scos colții. Probabil că venea din codru, unde oamenii au colți.


Dimineața de glorie se anunță, ciment. În jur doar ciment, cenușiul ciment. Purtătorul de vești se oprește-n Orient. Histrionic el spune că vorba-i ferment. Interludiu, preludiu și griul de sens, o, slugă a răului prin aerul dens, fumează băieții, un fum ucigaș, cunosc numai domni cenușii și cam lași. Himeră, grimasă, culoare de lut, iubește amicul să urle a rut. Sunt prințul, iar el cerșetorul viclean, de ce să schimbăm ce-am primit de mulți ani? O piatră lovită de multe copite, devine brusc palmă și scrie cuvinte. Mă simt ca un abur dens pe un trunchi de piatră, am lacrimi adânc, în rărunchi, dar domnul cel gri să nu știe,
eu sunt în beciul poliției din Trapezunt. Curios, l-am crezut că mi-e frate, dar el de fapt era un biet gabriel, o copie palidă a Marelui Ing,
un înger cu aripi venit la Sing-Sing, m-așteaptă mereu același coșmar, decât să fii om, mai bine calmar.

BORIS MARIAN