Nebunia

Doamna R. are plăcerea să conducă echipaje de cai, îi mai bate cu biciul, caii nechează, doamna râde, dar un cal se opreşte, cade sub roţi, doamna râde, apoi îngheaţă – înainte se deschide o mare prăpastie – de unde, cum ? Dar un cal, încă teafăr, zice, eu ştiam , n-am vrut să spun. Astfel povestea cu doamna contesă misterioasă se termină şi vine altă poveste. Cel mai puţin îmi place cuvântul NORMAL. Mă înnebuneşte, când ştiu că viaţa este o stare de entropie maximă, de anormalitate. MUGUR – Nebunia mea, spune şi se ridică în picioare plină de mândrie ca şi cum ar vorbi despre o grădină plină de sânge sau despre un vârtej noroios...Şi acea furie îngrozitoare venind de dincolo de mine la mijlocul nopţii acea furie singuratică oprindu-se brusc, visătoare... Un rest, o rămăşiţă delicată, un gunoi delicat şi furia cu faţa plină de lacrimi... Cu şapte capete o dată te visează...O, Doamne,dac-aş avea puterea să fac un lucru înalt şi nedemn, azvârlindu-mi iute haina de general pe umeri...Iacob Sternberg – Intâia stea luci în albastrul înserării, razele ei nasc o statură omenească, o tânără femeie desculţă, umblă pe lângă pereţii lumii şi,către înălţimi, din toate ruibele alcătuieşte pântecul ei de gravidă. Steaua care a răsărit în albastrul înserării luminând până pe Montblanc, pentru ea este această femeie care-şi poartă maternitatea , înălţimea cea mai înaltă.
Now the left, then to the right, that is the way the snack wriggles along.