Nevoia de minciună

Cineva, un fel de şef, termen pe care eu îl echivalez cu faraon, sergent, clovn, a fost în Prusia regele-sergent,Fuehrer, mă rog, orice, a spus de curând că aş fi un nimeni, ceea ce , sincer, m-a amuzat, în copilărie mama mi-a povestit că Polifem a fost întrebat de zei cine i-a scos ochiul, iar acesta, slab cu intelectul, a răspuns – Nimeni, aşa cum i se prezentase Ulise . Povestea mi-a plăcut şi o ţin minte. Deci a fi nimeni este imposibil, în rusă există un termen mai injurios, nichtojnosti, adică ceva aproape nimic, ceea ce este mult mai exact.Cine consideră pe un semen al său aşa ceva este fie paranoic, fie nu cunoaşte etimologia şi elemente de semiologie. Vid nu există, nimeni nu există, dacă un semen există, a-i nega existenţa echivalează cu o execuţie. Oare asta a vrut să spună şefuleţul? Bănuiesc că se jenează. Ca să nu spun că nu este în nici un caz unul dintre marii creatori ai lumii, ai Europei, ai României, ai secolului XXI şi XX. Inţeleg că se consideră important. Toţi ne considerăm astfel, pe unde ne aflăm. Acum să revin la noi, draga mea interlocutoare. Cine eşti tu? Eu nu ştiu. Spui că te confund. Nu te confund, ştiu exact că ai spus ceea ce ţi-am relatat. Chiar m-a surprins şi nici nu am crezut. Doi – cine suntem noi? Greu de răspuns. Ai promis că ai să-mi explici în versuri. Abia aştept.Intotdeauna minciuna se întoarce împotriva celui care mintre. Este o pedeapsă de neocolit. Puţine adevăruri există şi acesta unul dintre ele. Simt că A. este o mincinoasă fără pereche. Nu pot s-o schimb. I-a intrat în sânge. De unde şi accesele ei de furie. Totuşi mai am nevoie de o mincinoasă ca ea.